Ilie Sârbu: Faptul că Ponta e preşedintele PSD nu a fost un atu pentru câştigarea şefiei grupului

Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat, marţi, după ce a fost ales lider al grupului parlamentar de la Senat, că relaţia sa de familie cu Victor Ponta nu este secretă, el apreciind că nu a reprezentat un atu în câştigarea acestei funcţii faptul că ginerele său este preşedintele PSD.

De cotidianul.ro - Autor

Întrebat dacă faptul că Victor Ponta este preşedintele PSD a reprezentat un atu în câştigarea funcţiei de lider de grup, Ilie Sârbu a răspuns: „Nu. Nu cred, nu. De asta eu am şi spus ieri (luni, n.r. când a fost recomandat de BPN pentru funcţia de lider de grup la Senat, n.r.) că vreau vot şi vreau colegii să spună cine va fi liderul. Cred că relaţia noastră de familie nu e secretă, el nu a venit în partid datorită mie, el m-a găsit în partid, de acum lumea a discutat foarte mult despre ea, nu cred eu că mai e actuală. E o chestie care, de acum, trece într-un plan secund. Nu asta e important, important e ce facem fiecare dintre noi”.

Ilie Sârbu a precizat că şedinţa grupului parlamentar de la Senat, în care a fost ales, prin vot, lider, a fost una lungă, întrucât au fost multe luări de cuvânt, el precizând că acesta s-a desfăşurat în limita bunului-simţ şi a colegialităţii.

„Şedinţa a fost lungă, au fost multe luări de cuvânt, dar lucrurile, cred eu, au fost în limita bunului-simţ, a colegialităţii. Nu au fost probleme deosebite. Acum sperăm ca împreună să putem face o echipă. Eu am mulţumit tuturor, nu numai celor care m-au votat, şi celor care nu au făcut-o. Lider proverbial nu există, ca atare va trebui să avem sprijinul tuturor colegilor şi cred că putem să dăm un impuls grupului de la Senat în perioada următoare”, a mai spus senatorul.

Ilie Sârbu a fost ales, marţi, lider al grupului parlamentar PSD din Senat, cu 24 de voturi pentru, contracandidatul Ion Toma, cel care a deţinut până acum această funcţie, obţinând 14 voturi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.