Iliescu, interviu la 94 de ani: „Am un zâmbet de Dacie”

Ion Iliescu
Ion Iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu a acordat un interviu fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, publicat, duminică, pe site-ul personal al acestuia, în care a vorbit despre mai multe teme.

Ion Iliescu susţine că absenteismul la vot este o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, care „s-au înstrăinat de cei mulţi (…), au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei”, ajungându-se astfel la „o elită căreia masele îi repugnă şi invers”.

„De la elita bunei guvernări s-a ajuns la o antipatie generală faţă de tot ce înseamnă elite în România. Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Pe de o parte, elita culturală, de la care existau aşteptări politice, a confiscat sfera publică şi a pretins un monopol asupra adevărului. Din păcate, şi cineva trebuie să o spună, elitele au privatizat cercuri de influenţă şi forme de adevăr ale spaţiului public. Pe de altă parte, în loc să se deschidă maselor (…) elitele s-au înstrăinat de cei mulţi. Ba mai mult, au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei. Avem o elită căreia masele îi repugnă şi invers. Faptul că elitele – culturale şi politice deopotrivă – au divizat sfera publică în ‘noi şi restul’ a făcut ca democraţia să fie tot mai străină meritocraţiei şi ca interesul majoritar al maselor pentru guvernare să scadă, spre indiferenţă şi neimplicare. De aici, absenteismul la vot, care este, în felul său, o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, singurele care ar putea ‘schimba ceva'”, a declarat Iliescu.

Potrivit lui Ion Iliescu, mai există încă o cauză a antipatiei faţă de elite.

„Există şi o a treia cauză, care face ca elita culturală şi cea politică să nu se mai suprapună. Reţeta pentru o democraţie sănătoasă e ca elitele culturale să fie recrutate în mediul politic. Cine vrea oameni inteligenţi, deopotrivă emoţional şi cognitiv, la butoanele democraţiilor? Nimeni din cei care au un interes ca puterea să fie numai a lor. Cel mai uşor manipulezi o societate când lipseşte o pătură socială critică, până deunăzi constituită din elitele culturale”, a adăugat fostul şef de stat.

Acesta consideră că şi „colapsul economic” este un efect al izolării elitelor culturale şi „carenţelor educaţionale”.

„În loc să vindecăm decalajele, societatea a devenit tot mai polarizată între cei care îndură o sărăcie persistentă şi cei care fac paradă de o bogăţie abundentă. Cifrele vorbesc de la sine. Însă o ţară nu e niciodată săracă financiar, decât dacă e săracă cu duhul. Colapsul economic e şi un efect al carenţelor educaţionale şi privatizării, respectiv izolării, elitelor culturale. S-a vorbit îndelung despre mobilitatea elitelor – din sfera culturală în cea politică – dar şi dacă elitele ar fi libere şi disponibile pentru exerciţiul guvernării, astăzi nimeni nu le-ar mai chema la masa puterii, pentru că ar însemna recursul la meritocraţie, o valoare incompatibilă cu interese şi conjuncturi.

Iliescu afirmă că ar dori ca toamna electorală să aducă României „un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea”, punctând că acesta va fi „pariul noului deceniu al democraţiei româneşti”.

„Preşedintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câştige. Desigur, preşedintele vine susţinut de un partid sau din partea unui partid. Dar un preşedinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că preşedintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile şi principiile lui, odată ajuns la Cotroceni. Să ştiţi că Palatul Cotroceni e şi un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beţiei de putere. Nu poţi face ca preşedinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidenţiabil bun e cel care are conştiinţa clară cu privire la ce nu trebuie să facă şi încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un preşedinte bun e cel care are simţul rigorii şi grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă. Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educaţia culturală şi capacitatea de a învăţa, nu trebuie să le ştie pe toate deodată, dar trebuie să vrea să înveţe de la toţi cei din jurul lui”, a declarat Iliescu într-un interviu acordat lui Ionuţ Vulpescu, publicat, duminică, pe site-ul personal al acestuia.

Fostul şef de stat a mai arătat că viitorul preşedinte ar trebui să aibă „sensibilităţi culturale”, dar şi „priceperea incluziunii sociale”.

„Cred că doar un individ cu sensibilităţi culturale poate înţelege orientarea europeană şi atlantică în continuare, ca un factor identitar al ţării noastre, şi poate propune intern un ecosistem al unităţii în diferenţă, pluripartidist, multicultural. Europa va fi tot mai mult o chestiune de voinţă politică şi preşedintele României trebuie să aibă gustul acestei voinţe. Ce doresc să aducă toamna României? Un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democraţiei româneşti. Sunt foarte multe sloganuri politice şi foarte puţine branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanţei şi proximităţii, un spaţiu social în care oamenii ţin aproape unii cu alţii, preşedintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale”, a adăugat Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, în epoca actuală, cu avântul luat de inteligenţa artificială, o sarcină prezidenţială cu totul aparte va fi de a le educa oamenilor mentalităţile şi de a le cultiva libertăţile.

„Ce îi lipseşte României e şi un preşedinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult decât partidele din opoziţie sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor, educându-le mentalităţile şi cultivându-le libertăţile, aceasta va fi o sarcină prezidenţială cu totul aparte în plină epocă în care oamenii nu mai gândesc deloc sau lasă inteligenţa artificială să se pronunţe pentru ei. Am un mesaj şi pentru oameni: să nu creadă că cei care tac nu fac. România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut. Nu poţi să transmiţi de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant, pentru că începi să falsezi nişte principii democratice, nici să te ascunzi ca şi când Cotroceni e un spaţiu monahal. Dialogul cu societatea trebuie şi el să aibă, dinspre preşedinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre preşedinte, o justă înţelegere”, a mai spus Ion Iliescu.

Fostul președinte a vorbit și despre zâmbetul care l-a făcut celebru.

„Am un zâmbet de Dacie, dacă nu știați. În 1999 unii au zis că bordul Daciilor românești e făcut după zâmbetul meu. Deci am un zâmbet industrial, cu patru viteze. Dacă poți să faci o mașină după zâmbetul meu, poți să faci și o țară după gustul meu… Eu am zâmbit cu toată inima, ori de câte ori am făcut-o, și mi se pare uman să îți îngădui să zâmbești, să fii furios, să fii sentimental. Sunt sigur că fără carismă, un om politic nu are nicio șansă, dar îmi place să cred că mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui. Am avut și zâmbete amare, în anii mei de experiență politică, dar mă încântă faptul că publicul a rămas cu varianta veselă. Ce poate ascunde zâmbetul unui om? O calitate profund umană, empatia, și îmi îngădui să o spun, fără aroganță, și o formă de inteligență. Umorul aparține minților deschise. Nu am fost tipul de Președinte căruia să îi placă glumele lui, dar o spun cu detașare, am fost personajul celor mai multe glume legate de putere și longevitate. Am mai vorbit despre memeurile de pe Internet. Apropo, dacă îl întrebați pe ChatGPT de zâmbetul lui Ion Iliescu, știe să vă răspundă că e celebru și prietenos. Mi-a arătat cineva recent un filmuleț generat de inteligența artificială cu mine în 2099, după înmormântarea lui Musk. Nu păream foarte convins de teleportări și de traficul din București descurcat de navete spațiale, dar zâmbeam. E bine că în toate lumile posibile, vorba lui Leibniz, Ion Iliescu zâmbește.Deci ceva o fi cu zâmbetul ăsta dacă și inteligența artificială îl cunoaște… Le doresc celor care au un zâmbet de Ion Iliescu să aibă și destinul lui…”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10

23 de Comentarii

  1. A profitat de conjuctira…a zambit si a trait viata LUI…prostii o dadeau cu democratia..in 100 Ani nici limba Romana nu o sa Mai existe in teritoriile astea…

  2. Ha, ha! Penibil! O ajuns Ilie’cu să vă dia lectâi di democratâie… Halal societati, halal cultură.., Aț’ trăit dijiaba, n-aț’ invațat nghinghic…

  3. Are dreptate mare dar vina o are si mai mare: L-a asasinat pe Ceausescu, Ramses-ul Romaniei (vorba lui Petre Tutea) !

  4. Iliescu = distrugerea României. Autor, alaturi de Voican Voiculescu al lui si restul gastii, al unui genocid. Blestemat sa fie cu neam de neamul lui.

  5. Toata stima pt el la 94 de ani, atat de lucid si actual in gandire…un critic fin si profesionist al societatii contemporaine…din pacate, dupa el nici un alt politician roman nu a reusit sa se ridice la nivelul sau

  6. Nu ma duc la Votare ! Ca Ciolacul Nu a dat 1000 de lei in Plus la Pensie in Ianuarie 2024 ! Si in Septembrie 2024 mi-a dat decât 400 de lei in Plus la Pensie !

  7. Ce se naste din pisica soareci mananca.
    Am ajuns in asa hal incat ne deplange calaul de ce a fost in stare sa ne faca.

  8. Dupa ’90 Romania a avut in fond numai doi Presedinti, desi cu orientari si caractere diferite :Iliescu si Basescu.Restul, nulitati politice evidente.Viitorul va fi decis ,din pacate, de gloata lui Lapusneanu.

  9. asta a adus din nou cominternul la putere in romania si i-a pus in functii, dar de data asta CU BANI IN NUME PRIVAT…revolutzie BOLSHEVICA in Romania
    ce leapsa am luat… 6 milioane de desradacinati…ca sa conduca dealde astia….

  10. Intrebare : Cine considerati ca a fost cel mai bun presedinte al Romaniei, din ’89 si pana acum ?

  11. Spre deosebire de marea masă a oamenilor care se uniformizează după diversele tipare sociale, elitele se află permanent în competiție directă cu și între ele însele, ceea ce le aduce frecvent în stare de conflict. Cele culturale cu cele politice și invers. Nici unele dintre ele nu și-au putut depăși propriile orgolii iar țara a rămas pe cont propriu, „a nimănui” fără serviciile sau beneficiile pe care acestea le-ar fi putut aduce iar rezultatele se văd. Cât privește viitoarele alegeri nu avem nici oameni de cultură, nici politicieni de anvergură printre candidați. În concluzie, binele mai are de așteptat. Urmează cel puțin încă „un mandat” slab spre mediocru.

  12. Idiotii nu inteleg ca daca nu ar fi fost Iliescu(asa cu bune cu rele) azi eram in locul fostei Iugoslavii. Daca era sasul asta pe care ei lau ales vai mama noastra.

  13. @ 6:38
    Corect, dar fara ajutorul „primului ministru” Stoichitza, nu ar fi facut fatza functiei !

  14. Rasturnarea ierarhiei valorilor e determinata de politizarea cvasitotala, regiuni intregi, institutii etc sunt administrate neintrerupt de pesedei(ambii parteneri, rude, fini etc, in politica sau administratie), nici nu conteaza daca pregatirea celor numiti nu corespunde domeniului unde activeaza.

  15. aceeasi cifra a destinului, dar fiecare are „zile de la Dumnezeu”Psalmul 138 sau 139 la altii, de aceea horoscopul si numerologia sunt asa de divertisment…

  16. L-a tradat pe Ceausescu! El si Voiculescu. Dar a salvat Transilvania. Altfel…nu mai aveati SRI ACADEMY la Cluj. Si tradatorii de acolo see trag, desi au fost salvati de Iliescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.