Opoziţia internă din partea facţiunilor ultraconservatoare ale Iranului ameninţă să complice implementarea înţelegerii cu SUA relatează CNN citat de News.ro. Situația este surprinzătoare mai ales că acordul semnat recent între Statele Unite şi Iran este prezentat de autorităţile de la Teheran drept o victorie diplomatică majoră.
Controversele au izbucnit după ce Mahmoud Nabavian, vicepreşedinte al Comisiei pentru Securitate Naţională din Parlamentul iranian, a susţinut public că proiectul acordului ar transforma Republica Islamică într-o ”colonie a Statelor Unite” şi ar permite inclusiv accesul Israelului prin Strâmtoarea Ormuz.
Witkoff şi Kushner, în Elveţia pentru negocieri cu Iranul. Ce condiție pune Teheranul
Declaraţiile sale, difuzate la nivel naţional, au declanşat proteste în faţa Ministerului iranian de Externe şi o campanie publică împotriva acordului, sub sloganul ”Nu vom accepta”.
În pofida criticilor, presa de stat şi oficialii iranieni continuă să prezinte înţelegerea ca pe un succes al Republicii Islamice şi ca pe o înfrângere diplomatică pentru Washington. Totuşi, mulţi dintre contestatari provin chiar din cercurile de putere ale regimului şi beneficiază de influenţă semnificativă în aparatul politic şi de securitate.
Potrivit experţilor, războiul din ultimele luni a oferit conducerii iraniene o oportunitate de a-şi consolida poziţia internă după ani de proteste şi nemulţumiri economice. Cu toate acestea, autorităţile trebuie acum să gestioneze opoziţia venită chiar din tabăra conservatoare care a susţinut regimul.
Analistul Vali Nasr afirmă că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, şi conducerea Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice trebuie să controleze facţiunea radicală Jebhe-ye Paydari, apropiată de Nabavian, care a încercat să blocheze negocierile cu Statele Unite pe tot parcursul procesului diplomatic.
JD Vance: Guvernul Israelului trebuie să se trezească la realitate
Într-un mesaj publicat joi, Khamenei a confirmat că a autorizat acordul, însă a subliniat că negociatorii şi-au asumat responsabilitatea pentru rezultat, într-un gest interpretat de observatori drept o încercare de a se distanţa de eventualele consecinţe negative.
Mulţi iranieni privesc situaţia cu scepticism. După luni de război şi ani de dificultăţi economice, o parte a populaţiei spune că este mai preocupată de supravieţuirea de zi cu zi decât de disputele geopolitice.
Pentru regimul de la Teheran, adevăratul test al acordului nu va fi semnarea documentelor, ci capacitatea de a demonstra rapid că înţelegerea aduce locuri de muncă, venituri mai mari şi o viaţă mai bună pentru populaţie. În caz contrar, opoziţia radicală ar putea câştiga teren, iar avantajul politic obţinut după război s-ar putea dovedi temporar.
Batranul Trump credea ca Iranul s-a predat.