Parada LGBT, cu ”peste 30.000 de persoane” (video)

Mii de persoane au participat sâmbătă la Marşul Bucharest Pride 2025, care a început în jurul orei 17.00. În aceeași zi cu Marșul normalității, dar la ore diferite, a avut loc și parada comunității LGBT+, Bucharest Pride, pe traseul consacrat, de la Guvern la Parlament. Nu au fost incidente majore

În timpul marșului, participanții au fost întâmpinați cu cruci și icoane, pe Calea Victoriei. Totodată, cinci persoane au fost duse la secție, fiind acuzate că au vrut să arunce cu ouă. 

Jandarmii au observat, sâmbătă după-amiază, în apropierea locului de desfăşurare a Bucharest Pride, persoane ”cu intenţii de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea” evenimentului, acesta fiind supravegheate de forţele de ordine.

Evenimentul a fost autorizat să se desfăşoare astfel:

– între orele 16:00-17:00, adunarea participanților pe Calea Victoriei și trotuarele adiacente stânga-dreapta (segmentul de drum cuprins între Piața Victoriei și str. Gheorghe Manu);

– între orele 17:00-19:00, marș pe traseul: Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Bd. Națiunile Unite – traversare Bd. Libertății – alveolă Parc Izvor – Parc Izvor (punct final).

Ce spune Asociația ACCEPT (comunicat)

”Peste 30.000 de persoane au participat sâmbătă, 7 iunie, la Marșul Bucharest PRIDE 2025, organizat de Asociația ACCEPT, marcând 20 de ani de la primul Pride organizat în România. Sub sloganul ‘Douăzeci de ani de curaj’, comunitatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, intersex (LGBTI+), alături de familii, prieteni, susținători, activiști și aliați, a transmis un mesaj ferm de vizibilitate, solidaritate și rezistență în fața discursului instigator la ură și a atacurilor la adresa democrației.

”Acum 20 de ani, marșul PRIDE însemna un cordon de jandarmi mai numeros decât participanții și un curaj greu de imaginat în România anilor 2000. Astăzi, Bucharest PRIDE este cea mai amplă manifestație civică anuală pentru egalitate și libertate din țară. Creșterea de la 300 la 30.000 de participanți nu e doar despre numere, este dovada că protestul nostru a prins rădăcini în conștiința publică. Suntem o prezență puternică în spațiul public, iar vizibilitatea noastră nu mai poate fi ignorată sau minimizată. După două decenii de protest și solidaritate, persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender, intersex din România nu mai pot fi reduse la tăcere prin amenințări, rușinare sau marginalizare,” a declarat Victor Ciobotaru, director executiv al Asociației ACCEPT. ‘Marșul din acest an este o promisiune colectivă că nu vom da niciun pas înapoi,” a adăugat acesta.

Marșul de astăzi s-a desfășurat pe Calea Victoriei, de la Piața Victoriei la Parcul Izvor, într-o atmosferă de sărbătoare, dar și de revendicare. Participanții au purtat steaguri în culorile curcubeului, pancarte cu mesaje pentru egalitate și au dansat alături de artiști queer, DJ și performeri invitați. Marșul Bucharest PRIDE 2025 s-a încheiat la Pride Park, în Parcul Izvor, cu concertele live ale artistelor Erika Isac și Eligarf.

Bucharest PRIDE 2025 a avut loc într-un context regional tensionat, marcat de ascensiunea discursurilor extremiste și a încercărilor de a limita drepturile persoanelor LGBTI+ în mai multe state europene, cum ar fi Ungaria și Bulgaria. Cu toate acestea, Bucureștiul a devenit, sâmbăta aceasta, un simbol al solidarității și al Europei incluzive.

”20 de ani de PRIDE în România nu reprezintă doar o aniversare – toți acești ani sunt o mărturie a curajului. Persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex sunt cetățeni ai României și parte din țesătura societății românești. Cei 30.000 de oameni care au participat astăzi la marș, nu cer privilegii, ci respectul și drepturile de care beneficiază orice cetățean al acestei țări. Vrem protecție legală pentru cuplurile de același sex, o procedură facilă pentru tranziția juridică, protecție împotriva discursului instigator la ură și a infracțiunilor motivate de prejudecată. Avem nevoie de nediscriminare în educație și sănătate, de măsuri concrete care să prevină sărăcia și șomajul în comunitățile marginalizate,”, a declarat Teodora Roseti, Președinta ACCEPT.

Marșul Bucharest PRIDE 2025 a fost organizat de Asociația ACCEPT cu sprijinul a peste 50 de voluntari, alături de parteneri instituționali și diplomatici, organizații neguvernamentale și susținători ai drepturilor omului. Evenimentul s-a desfășurat fără incidente majore.

 

Mai multe imagini AICI

Recomanda 1
Author

22 de Comentarii

  1. Este doar începutul, în cinci ani vom avea în fiecare săptămână câte una. Nicuşor cum să-şi răsplătească stăpânul?

  2. Bucurestiul devine, incet si sigur, Gomora Romaniei, iar Clujul Sodoma. Culmea e ca cetatenii oraselor amin tite sunt chiar mandri de noul statut. Asa ca votul masiv acordat lui mucifer nu ar trebui sa mai surprinda pe nimeni. Bananele mecanice si electrice vor fi zilnic in meniul locuitorilor. Sa le uram” pofta buna”. O fi adevarat ca sustinatorii bananelor le consum cu vaselina mustar?

  3. Este clar o manifestatie postelectorala PROeuropa, de fapt PROnicusor. Este evident cine l-au votat.

  4. O prosteala, nebunie, sclinteala, niste amaritit bolnavi patologici si mai mult propagandisti nenorociti care vin la pachet cu „demoncratia” ca sa dezbine si sa abata atentia oamenilor de la adevaratele lor probleme. Nu puneti botul !

  5. Una dintre ele mai perverse metode de discreditare a unei idei este susținerea ei în forme grotești, de către indivizi/grupuri gata compromise, sau ușor de compromis.
    Vrei să blochezi ideea de autonomie administrativă? Pui niște indivizi antipatici să pretindă că o susțin, dar într-o formă care permite acuzații temeinice de secesiune.
    Vrei să compromiți comunitatea LGBTQ+? Insiști pe manifestări cât mai grotești, gen parade pride, scoți la înaintare activiști care provoacă greață doar la simpla apariție și ceri reglementări legale care, aplicate, ar provoca disoluție socială.
    Vrei să compromiți ideea de unitate europeană, stat de drept și libertăți cetățenești?
    Transformi Comisia Europeană într-un soi de guvern suprastatal abuziv, lichidezi fundamentele ideologice ale Uniunii și le înlocuiești cu texte a la Kalergi și ataci furibund tradițiile iudeo-creștine ale statelor membre.
    Vrei să compromiți implicarea cetățenilor în treburile publice? Creezi o abundență de ONG-uri, a căror activitate să nu fie doar inutilă, ci cât mai vizibil dăunătoare interesului public.
    În acest mod simplu și ușor, oamenii vor scuipa doar auzind de autonomie, ONG, LGBTQ+ sau UE.
    Cine are interesul să se întâmple asta?

  6. Majoritatae alora da acolo nu-s LGBT-isti cum nu-s eu rusofil. Participa doar de amorul artei, ba mai vin si cu gagicile lor. Se strang ca prostii ptr ca vad agitatie……[Rumburak]

  7. @ stirilePROgramare-TV
    aceiasi spa la ti pe creier care au votat ca robotii un ca ndidat care ” nu este cu R u si a ”
    , hormoni multi – neuroni putini.

  8. Nu văd motivul mândriei. E ca și cum dacă mi-ar place o anumită poziție de sex aș organiza un marș în acest sens.

  9. Trei sferturi nici macar nu sunt homosexuali. Sunt tineri, fete si baieti, spalati pe creier ca asa este politic corect, sa-i apere pe „defavorizati”. Fara sa inteleaga ingineria sociala care i-a adus acolo, si ca altcineva le-a impus ceea ce cred ei ca vor. De altfel asa sunt facuti si sa voteze pe cine trebuie.
    Victima-calau-salvator, si dupa ce regimul le invarte masa de alba-neagra, ei „apara victima”.
    Nu mai conteaza de unde e citatul: faptul ca homosexualii au fost oprimati in trecut nu implica automat ca a te **te in QR este o atitudine progresista…

  10. Aștia/astea sunt o parte din votanții lui Mucifer. Cealaltă parte e formată din cei care sunt la loc cu verdeață. Slava!

  11. URSul la trântă pe Nipru !
    De-abia aștept să-i StatMajoreZc, Tactikk & Strategikk, ca la GărZile Patriotice Tulcene, măR😜g…
    ● Rkk – MuciferiZd TL & TM – Rkk ●

    • Oftica-te!
      [F Kalacu MotZ ot CzernowitZ]-se dizolva in apa incompresibila. Mai ales cand tragi manerul. Wow!

  12. Se vede că grădinele zoologice erau bune nu trebuiau desfințate și lăsate animalele sălbatice pe străzi în libertate!

  13. Au început protestele împotriva măsurilor de austeritate ce vor fi implementate. Scuze, nu vor fi proteste, e doar o paradă…

  14. Ivan.ovici este NORMALITATE ? Nici macar la volum, greutate si gratie. E o persoana zgomotos de gay, care traieste cu ea insasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.