Liderii judeţeni ai PDL Satu Mare şi mai mulţi simpatizanţi ai PSD adunaţi, miercuri, în centrul localităţii Racşa, s-au îmbrâncit, iar fiul candidatului PSD la primărie a susţinut că a fost pălmuit de şeful PDL Satu Mare, deputatul Ioan Holdiş, care afirmă însă că „doar l-a mângâiat” pe acesta.
Aproximativ 500 de simpatizanţi ai PSD s-au adunat, miercuri, în centrul nou înfiinţatei comune Racşa, lângă sediul primăriei, în aşteptarea preşedintelui social democrat, Victor Ponta, sosit în judeţ să-l susţină pe candidatul PSD la primărie, la alegerile care vor avea loc duminică, relatează Mediafax.
În jurul orei 12.10, o delegaţie a PDL condusă de liderul democrat-liberal judeţean, deputatul Ioan Holdiş, şi de prim-vicepreşedintele Valentin Breban a sosit în zonă pentru o întâlnire cu electoratul, încercând să se adreseze oamenilor.
Deputatul Ioan Holdiş a reuşit să rostească doar câteva cuvinte, fiind huiduit şi fluierat îndelung de simpatizanţii PSD.
Oamenii i-au acuzat pe democrat-liberali că le-au tăiat salariile, că vor să le taie pensiile şi că au distrus ţara. Cele două tabere au început să se îmbrâncească, liderii PDL fiind împinşi afară.
Vasile Betea, fiul cadidatului PSD la funcţia de primar al comunei Racşa, susţine că a fost pălmuit de deputatul PDL Ioan Holdiş, declarând acest lucru şi forţelor de ordine sosite la faţa locului pentru a calma spiritele.
În schimb, deputatul Ioan Holdiş le-a spus poliţiştilor că doar l-a „mângâiat” pe tânăr.
Liderul PSD, Victor Ponta, a sosit la Racşa după ce democrat-liberalii plecaseră, iar conflictul fusese aplanat.
Alegerile pentru desemnarea primarului şi a consilierilor locali din nou înfiinţata Racşa vor avea loc duminică, în cursă intrând doi candidaţi – Toma Betea, din partea PSD, şi Petru Betea, din partea PDL.