Împrumut de 500 de milioane lei

„Urgenţa acestui proiect de hotărâre vine din faptul că a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind…

De (G.D.)
Împrumut de 500 de milioane lei

„Urgenţa acestui proiect de hotărâre vine din faptul că a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind…

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat vineri proiectul privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare totală de până la 500.000.000 de lei.

Banii urmează să fie alocaţi companiei Termoenergetica, în vederea achitării datoriei către Elcen. Primarul general al Capitalei va fi împuternicit sa negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţării. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.

„Urgenţa acestui proiect de hotărâre vine din faptul că a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului naţional. În această ordonanţă de urgenţă se ridică plafonul de împrumut al Municipiului Bucureşti cu 500 de milioane de lei, numai că toate procedurile trebuie desfăşurate până la sfârşitul anului 2022. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce noi am convocat această şedinţă”, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Edilul anunţa miercuri că a început discuţii cu reprezentanţii băncilor în vederea contractării unui credit de 500 de milioane de lei. El a menţionat, într-o postare pe Facebook, că termenul este extrem de strâns, dar este optimist că se vor găsi soluţii în piaţă pentru acest împrumut.

„Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii băncilor cu care am discutat posibilitatea de a contracta un credit de 500 de milioane de lei pentru a putea achita datoria către Termoenergetica, reprezentată de diferenţele între preţul real şi tariful stabilit de ANRE. Guvernul a creat, săptămâna trecută, cadrul legal pentru ca Primăria Capitalei să se poată împrumuta până la finalul anului în limita sumei menţionate. Deşi termenul este extrem de strâns, iar suma este destul de mare, sunt optimist că vom găsi soluţii în piaţă pentru a împrumuta aceşti bani atât de necesari pentru a trece cu bine de această iarnă”, scria edilul general.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Toti sunt de mana la furat ! Sistemul asta centralizat e mort si ei se dau Hristos in cazul lui Lazar! E doar o metoda de spoliat tara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.