Imunitatea lui Tăriceanu: unul hăis și altul cea

UPDATE Poziții divergente în interiorul PSD cu privire la cererea de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

Comisia Juridică a Senatului, condusă de Robert Cazanciuc, a decis să recomande senatorilor ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care e acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari.
”Avem un vot neutru, au fost trei voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă. Noi, Comisia juridică, vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale față de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecință”, a declarat președintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc (PSD).

Senatorul PSD Șerban Nicolae, a declarat însă, miercuri, că nu crede că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Tăriceanu. El a afirmat că decizia aparține plenului Senatului, iar Comisia juridică nu ar fi trebuit să dea un vot în acest context, ci doar să constate îndeplinirea condițiile legale.

„Eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grup al cărui lider încă sunt, să își fi schimbat opinia și să fi ajuns la concluzia că trebuie să îmbrățișăm formele de abuz care au paralizat România atâta vreme”, a declarat Șerban Nicolae, după ce a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul de grup al senatorilor PSD a afirmat că plenul Senatului va decide dacă se va ridica sau nu imunitatea pentru a începe urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.

„A fost o chestiune confuză. E anormal ca membrii Comisiei juridice să voteze de două ori, o dată în comisie și o dată în plen, pe o chestiune care ține de procedură penală. E anormal. E ca un judecător care a intrat o dată în vreun complet și ar mai intra o dată în alt complet pe aceeași speță. La acest nivel, Comisia juridică nu ar trebui să facă altceva decât să verifice îndeplinirea condițiilor procedurale, să fie o sesizare formulate de procuror general, sa fie membru al guvernului, de un senator în timpul mandatului. Din punctul meu de vedere nu aveam ce să votăm. Era doar o constatare, pentru că decizia aparține plenului”, a declarat Șerban Nicolae, întrebat de ce unii social-democrații au părăsit sala Comsiei Juridice, înainte de vot.

Șerban Nicolae a purtat, miercuri, discuții cu Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia de la Senat, după votul din Comisia juridică.

Tăriceanu a declarat, miercuri, că votul Comisiei juridice privind ridicarea imunității în cazul său, la solicitarea DNA, este „neconcludent”, deoarece nu a existat o majoritate.

„ Nu am discutat cu cei din PSD. Noi am avut reuniunea pe care o știți. La comisie a fost un vot neconcludent. Din șase voturi nu a existat o majoritate, a existat un vot neutru de trei la trei. Eu am evitat permanent să mă implic în această chestiune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Oare la Rahova vor varui a 2-a celula pentru Tariceanu sau ii baga pe-amandoi in aceeasi celula, sa „continue Alianta PSD-ALDE”, aia plina de marete realizari in Justitie, mai ales?!
    BRAVO, Romania, FARA Votul de Duminica acest infractor ne-ar fi sfidat in continuare cu ranjetul lui, ca si Dragnea!
    In Democratie, infractorii stau la puscarie!

    Veorica merge pe cai mari la Brussels, cu argumentul ca si Tariceanu va intra la Rahova!

    Am fost printre protestatarii care in Duminica dinainatea Alegerilor europarlamentare l-a huiduit pe Taricenau la Marsul contra abuzurilor(!) facut de Alde in Brasov, o mana de oameni, unde au fost huiduiti de Brasoveni pe tot parcursul marsului si claxonati de soferii brasoveni care l-au trimis la puscarie, in timp ce Tariceanu ranjea, ainconjurat de lingaii lui, nelipsita isterica Norica Nicolai si Voganian, dati disparuti TOTI dupa dezastrul de Duminica!
    Am scapat fara Amenda, Doamne ajuta, fiul meu m-a intrebat Marti: Tu chiar nu te-ai gandit ca poate iei Amenda 1000 de lei”?
    NU m-am gandit, erau multi protestatari si nu m-am gandit, e DREPTUL meu la Libera exprimare!
    NU am incalcat nici o LEGE!

    BRAVO, Romania!!!

  2. Intrebarea principala e: Il va trada PSDancila?

  3. Kuki,ochii plansi ai lui Liviu vor sa te vada!Aduci un plus puscariei Rahova, daca te baga acolo….Se descurca guvernul si parlamentul fara voi…

  4. @Adidas: „sa Continue Alianta PSD-ALDE”, alianta de mare succes, mai ales in macelarirea Legilor Justitiei!

    Pana si Dan Voiculescu s-a REORIENTAT, dupa Votul de la Referendum, vreau sa vedem cum o intoarce Antena 3, aseara deja Mihai Gadea cu Dan Barna de la USR in studio, a anuntat ca „vom continua sa avem in studio liderii tuturor partidelor”, desi pana aseara DOAR infarctorul suprem era prezent cu MINCIUNILE lui la Gadea la Antena 3!

    „Dan Voiculescu anunță că se reorientează: ”Votul marchează finalul unei epoci, cine nu se va adapta noilor realități, va dispărea în irelevant”Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3 și unul dintre principalii susținători ai atacului lui Liviu Dragnea și al PSD la justiție, anunță într-o postare pe BLOG că se va reorienta în conformitate cu rezultatul votului din 26 mai, despre care spune că ”marchează finalul unei epoci”.

    ”Cine nu se va adapta noilor realități, va dispărea în irelevant”, profețește Voiculescu într-un text publicat Luni pe blog, la doar câteva ore după ce PSD înregistrase cel mai mic scor din istorie.

    Fondatorul Antenei 3 dă și liniile directoare pentru viitor: ”prezența masivă la vot, sensul opțiunilor exprimate, redesenarea raportului de forte și un anumit entuziasm al schimbării pot constitui începutul unei noi etape”.
    Uite postarea mogulului Voiculescu, fara ajutorul Antenei 3 infractorii Dragnea si Tariceanu NU ar fi MANIPULAT si MINTIT atata!
    Am fost uimita sa aud ca analfabetii din sudul subdezvoltat si Moldova saraca spuneau depsre Presedintele Johannis ABSOLUT aceleasi cuvinte ca la Antena 3: Hot de case, mut, etc…

    https://danvoiculescu.net/blog/2019/05/26-mai-2019-stanga-si-dreapta-in-colaps/

  5. Tavalugul schimbarilor a pornit … Tariceanu este eliminat din lista posibililor candidati la prezidentiale .

  6. „Loredana,dragostea mea!” a mai luat un picior in koor de la Parlament!Mai are putin si isi vede visul implinit: Presedinte de dormitor la Rahova!

  7. Acest corupt de Tăriceanu trebuie de mult să demisioneze, dar are atata coloana vertebrala cat Patriciu, Daniel Tudor, Dan Motreanu,Bîgiu,Doina Tudor….

  8. @Lili: daca tot mi-ai facut cinstea sa te adresezi,trebuie sa iti spun si eu: Dancila trebuie lasata sa repare stricaciunile Guvernarii Penalilor(ian.2017-mai.2019 :in Justitie,in Politica externa, a confirmat ca nu o mai intereseaza mutarea ambasadei,in politica interna(desfiintarea aberantului Fond de Dezvoltare) etc
    PNL si ,mai ales USR nu au program si oameni cat de cat sa conduca ministere pline de pesedisti mascati in directori,secretari de stat,etc iar daca nu ai un program de guvernare viabil esti la cheremul lor!
    Plus ca pozitia doamnei Dancila va fi slabita in partid si vine iar o pramatie ca Dragnea sau ca Ponta la conducere Pentru mine nu e clar ce hram poarta USR-Plus,ii vad ca pe puii coninternistilor,deloc crestini,pusi pe alinierea Romaniei la comenzile cupolei financiare!
    Dancila trebuie lasata sa isi termine mandatul si sa curete gradul PSD de zdrente!Ieri a dat-o afara din Guvern si pe Anca alexandrescu ,ochiul si timpanul lui Dragnea !
    Despre Iohannis iti spun ca l-au puricat atat de mult concurentii la Primaria Sibiu in cele 3 mandate (si fara succes) incat nu avea ce sa mai adauge sau sa scada Felix Turnatorul!Cu „Forumul German”,cu casele luate cu japca ,numai intoxicari ale LUJU,Antena 3 si,securistilor bolnavi de ura si media vanduta,nimic nu era real sau confirmat!
    Si acum clantaii anti-Iohannis isi bat gura de pomana,o scot ba pe Codruta ba pe saracia aia de Ciolos aka Mata -Hari ,vezi Doamne concurenti,pentru ca PSD chiar nu are pe cine sa propuna la Presedentie!
    Deci rabdare si tutun,e prematur sa discutam de anticipate..poate un guvern largit cu ceva meseriasi ,adr aia nu au imaginatie..
    PS Nu ma mai uit la A3 de cand a plecat madam Rusu,singura parea sincera,restul se aduna pe scaune si recita poezii ,seara de seara aceleasi texte,stim exact ce vor spune…

  9. In lipsa de subiect,dupa ce l-a distrus pe romanul patriot Dragnea,boul nemtotei,dusman al romanilor,trebuie sa distruga si alt roman patriot de care ii este frica.

  10. doar din intamplare cazanciuc e varul lui ponta … iar ordinul nu se discuta.

  11. Dupa ce pierde al doilea mandat,infractorul din Deal, si sigur intra la racoare pentru jefuirea statului roman caruia i-a hotit prin „retrocedari”,in favoarea gastii lui,despagubirile de razboi ale Romaniei,plus protectia in praduirea de paduri de catre amicii lui,oare cu cine se va intalni si imprietenii mai „tare” si fetitza cui va fi,a lui Mazare sau a lui Dragnea.

  12. S-a legat de rudenia cu fostul șef al Miliției Cluj-Napoca și de cătănia securistă dlui. Cioloș și a afirmat că ia în calcul candidatura pentru Președenția României a pierdut și alegerile și este luat de la capăt calvarul cercetări penale. Cântec de la petrecerile SRI: “Cin’ se ia cu mine bine / o să-i meargă și lui bine. / Cin’ se ia cu mine rău, / Să-l ferească Dumnezeu, / Că ajunge la Bulău, măi Leano”. Vai ce dureros !

  13. Comisia e formata din 6 PSD-isti, 2 PNL-isti, 1 de la ALDE, 1 USR-ist si 1 UDMR-ist, deci in total sunt 11 membrii, dintre care 7 de la putere. Deci, PSDancila a tradat!

  14. Cum i se inchide un dosar, i se deschide repede altul, ma simt ca in dictatura comunista, inconjurat de atati securisti activi pe site. Stie cineva de ce este acuzat?

  15. Dacă acum Cetățile șantajul si epurarea procurorilor, următoarea victimă vă fi Dancila.
    Nu mai fiți atat de fricosi, că sunteți PARLAMENTARI, ce dreacu ‘!
    Finalizati codurile și procedura penală, că va vine randul, discretionar și la comandă, la fiecare în parte.
    Vedeți că au primit apă la moară după votul ăsta, vot manipulat de posturi radio si internet împotriva PSD, a scos copiii din casă să „scape de ciuma roșie ” care ii scoate din Europa.
    A ținut vrajeala, iar acum procurorii VÂNEAZĂ iar pe papagalii fără nicio șansă.
    Mai ales că intre ei, procurorii, nu există pedepse sau anchete, încă…
    Lasati-l în pace pe Tariceanu, că e singurul care are CURJ, a luptat, a încetinit motoarele statului paralel.
    Ajutati-l sa distruga statul paralel, și nu vă fie frică de alegeri.
    Nu se va MAI REOETA ce a fost acum.
    Garantat!
    De voi depinde viitorul scrutin!

  16. Dle. Tăriceanu dacă nu îl demiteți pe Iohannis, împreună cu PSD, veți fi închis la ordinul nazistului, înainte de alegerile prezidențiale!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.