Dosarul Microsoft este despre o afacere tipică în urma căreia statul român a plătit sute de milioane de euro pentru produse şi servicii la preţuri supraevaluate. Cui? În principiu, unor mari companii din străinătate, atât de mari încât îşi permit să ofere zeci de milioane de euro mită.
Problema are două aspecte. Primul se referă la un model descris John Perkins. Poţi să fii sau poţi să nu fii de acord cu teoriile corporatocraţiei enunţate de Perkins, dar n-ai cum să nu observi coincidenţe, tipare.
Schema, denumită cinic a asasinilor economici, este aplicată (se pare) cu caracteristici care ţin de cultura locală, de toate marile puteri, în toate ţările din lumea a treia care au nevoie de asistenţă pentru a intra în lumea a doua. În cazul României, analiştii fenomenului aduc vorba despre autostrada de aproape două miliarde de dolari (neterminată), tun dat de americanii de la Bechtel, despre sistemul bancar cedat austriecilor şi francezilor, despre petrolul şi reţeaua de benzinării care au ajuns la austrieci, despre industria metalurgică luată de ruşi ş.a.m.d.
Toate aceste tunuri, şi altele mai mici, n-ar fi fost posibile fără complicităţile vinovate din zonele de decizie româneşti. Şi aici ajungem la al doilea aspect. Pentru că o astfel de operaţiune se naşte atunci când se întâlnesc hoţul cu prostul. Ca să rămânem în registrul vorbelor din popor, prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Altfel spus, caracterul deosebit al marilor oameni de stat români are un preţ de tarabă care variază de la câteva excursii în locuri exotice la câteva milioane de euro. Depinde de stilul mituitului.
Dosarul licenţelor Microsoft e despre lăcomia, şmechereala şi prostia marilor oameni stat români, pentru care interesul naţional e o vorbă bună numai pentru prostit „bizonii”, în vreme ce burdihanul propriu şi de partid ţin loc de lege fundamentală. Fireşte, până la o sentinţă definitivă şi irevocabilă a justiţiei, toţi demnitarii din lotul Microsoft sunt nevinovaţi şi curaţi ca un fund de nou-născut. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase a şpagă şi nici obrazul fin nu aduce a neam prost. Domnii şi doamnele care stau la coadă în faţa procurorilor DNA au dat, desigur, dovadă de patriotism semnând pentru închirierea la suprapreţ a unor licenţe Microsoft. Nu, licenţele nici măcar nu au fost cumpărate, tocmai pentru a da posibilitatea următorilor mari oameni de stat cu drept de semnătură să dea alte tunuri asemănătoare. Şi tot aşa.
Nici nu mai contează azi cine a pornit dosarul licenţelor Microsoft (pare-se că, date fiind implicaţiile, acest dosar n-ar fi ajuns să fie deschis în România dacă tăvălugul n-ar fi pornit ceva mai pe la Vest). Vor fi fost timing-urile astfel potrivite încât dosarul să explodeze cât mai în preajma campaniei electorale? Tot ce se poate. Partea bună, dacă e vreo parte bună în toată această tărăşenie care pute, este aceea că mai deschidem un pic ochii.
Partea proastă e că aproape nu există partid important care să nu fie reprezentat pe lista celor bănuiţi de DNA că ar fi primit mită (cei mai bine reprezentaţi sunt cei din PSD, dar acest detaliu e doar pentru culoare). Priviţi lista, aflată în continuă completare, a celor care trebuie să dea cu subsemnatul la DNA: foştii miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu (PSD), Alexandru Athanasiu (PSD), Daniel Funeriu (PDL, apoi PMP), foştii miniştri ai Comunicaţiilor Gabriel Sandu (PSD), Valerian Vreme (PDL), Adriana Ţicău, Dan Nica (PSD), fostul secretar general al guvernului Năstase, Şerban Mihăilescu, fostul ministru de finanţe Mihai Tănăsescu (PSD).
Ştiri de ultima oră îi aduc aproape de operaţiunea Microsoft pe Dorin Cocoş (în vremea respectivă soţ al Elenei Udrea) şi Gheorghe Ştefan-Pinalti (primar PDL de Piatra Neamţ). Mai mult, un martor audiat de procurorii DNA ar fi adus în discuţie însăşi numele ultimilor doi premieri PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta (perioada în care era şef al Corpului de Control al Guvernului Năstase).
Aproape că nu contează în faţa cui explodează dosarul Microsoft. Pierde Ponta 3-4 procente? I se mai şifonează un pic imaginea Elenei Udrea? Are Monica Macovei o mică adiere de vânt în pupă? Stă Klaus Iohannis deoparte, tăcând cu suînţeles? Ei, şi? Partea proastă e că aceste mizerii s-au întâmplat, la scară mai mare sau mai mică, şi nu doar în cazul Microsoft ori în cele enunţate mai sus. Partea proastă e că statul român nu pare să aibă voinţa şi putinţa de a face cumva ca asemenea mizerii să nu se mai repete. Este aceasta o temă pentru campania electorală prezidenţială? Fără îndoială! Vom avea o dezbatere adevărată? Bineînţeles că nu, doar există atâtea subiecte marginale, perdele de fum şi petarde.
La un moment dat, pe vremea lui Radu Vasile, exista o foarte aprinsă dispută în jurul dilemei dacă mai e sau nu mai e ceva de furat în România. Staţi liniştiţi, atunci când se va fi furat totul, tot va mai rămâne ceva de furat. Românii sunt experţi în a-şi fura singuri căciula, ba chiar sunt în stare să se lase mituiţi pentru asta.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.