Musulmanii vor să arate Occidentului “imaginea corectă” a Islamului. Un trust de televiziune care emite prin satelit din Arabia Saudită a lansat un canal în germană prin care vrea să prezinte milioanelor de vorbitori ai acestei limbi partea frumoasă a religiei islamice.
Directorul Huda TV Channel, Hamad Al-Ghammas, a declarat în timpul ceremoniei de lansare a canalului TV că imaginea despre Islam în rândul celor care nu sunt musulmani este proiectată greșit.
„Acest lucru ne obligă să comunicăm cu oamenii în limba lor maternă pentru a le prezenta o imagine corectă a religiei”, a spus acesta, citat de Arab News, potrivit b1.ro.
De asemenea, acesta a declarat că se dorește eliminarea prejudecăților și de a-i educa pe germani în privința civilizației islamice și a rolului acesteia în dezvoltarea umanității.