In memoriam: TRAIAN VUIA (1872-1950), pioner al aviației mondiale

Traian Vuia, inventatorul „aeroplanului-automobil” și realizatorul primelor zboruri autopropulsate din lume, a încetat din viață la 3 septembrie 1950 la vârsta de 78 de ani, într-un cămin de bătrâni din București. Datorită invențiilor sale ar fi meritat să fie tratat ca una din marile glorii științifice ale omenirii și să se bucure de beneficiile aplicării acestora în industria aeronautică, dar, dezinteresat de avantajele pământești, el a trăit modest și lipsit de onoruri aproape întreaga viață. Contribuția sa la dezvoltarea aeronauticii modiale a fost esențială. El a fost primul care a demonstrat că viitorul aviației sunt aparatele de zbor mai grele decât aerul și cu propulsie proprie și nu baloanele cu heliu sau alte gaze asupra cărora se concentra atenția majorității inventatorilor la începutul secolului XX.

În 1906 Traian Vuia a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, construit de el însuși (avionul „Vuia nr. 1”), o victorie zdrobitoare asupra savanților care considerau proiectul său o utopie. „Din tinerețe aveam convingerea, ba chiar certitudinea că zborul se poate realiza prin mijloace mecanice” spune el mai târziu. Ideea îi venise observând încă din copilărie zborul păsărilor, în special cel al gâștelor, care se înălțau numai după ce alergau o anumită distanță pe sol. După numeroase studii și experimente, Vuia a demonstrat că pentru a se putea ridica, aparatul de zbor trebuia să obțină mai întâi o anumită viteză la sol. El a realizat apoi, pentru prima oară în istoria aviației, trenul de aterizare, care permitea câștigarea vitezei necesare decolării.

Traian Vuia s-a născut în satul Surducul Mic (com. Bujoru, jud. Timiș) la 17/29 august 1872, fiind fiul preotului Simeon Popescu, născut din relația cu Ana Vuia, fiică de preot și nepoată a protopopului din Lipova. Legătura acestora nu a putut fi oficializată din cauza faptului că, potrivit canoanelor bisericii ortodoxe, preoții văduvi nu puteau să se căsătorească a doua oară. Simeon Popescu și Ana Vuia au avut trei copii (Elena, Traian și Ghizela), care au fost crescuți întocmai ca niște copii legitimi, motiv pentru care în anii de școală Traian a fost înscris în cataloage și în foile matricole cu numele de Traian Popescu.

După studiile primare și liceale la Surducu Mic, apoi la Făget și Lugoj (1884-1892), Traian, care era pasionat de zbor și visa să ajungă inginer, s-a înscris la Școala Politehnică, secția mecanică din Budapesta. După aproximativ un an a fost nevoit să renunțe la Politehnică, pentru că nu avea mijloacele necesare să se întrețină și să plătească taxele de școlarizare. Prezența fiind la această școală obligatorie, nu putea să se angajeze tot în acest timp, de aceea în 1893 s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta, al cărei program îi permitea să lucreze și ca secretar într-un birou de avocatură. La facultate a fost coleg cu Petru Groza, care, peste timp, îl va susține pe Vuia în proiectele sale. După absolvirea facultății, a lucrat în mai multe birouri de avocatură din Lugoj și Vârșeț (1895-1902). O legătură specială a avut cu avocatul Coriolan Brediceanu din Lugoj, în biroul căruia și-a făcut stagiatura și cu fiul acestuia, Tiberiu Brediceanu, viitorul compozitor, pe care îl cunoștea din anii de studenție. În 1901 Traian Vuia și-a luat doctoratul în drept la Universitatea din Budapesta.

În toată această perioadă, el a rămas cu gândul de a pune în practică ideea de a construi o „mașină” de zbor, de aceea în vara lui 1902 a abandonat avocatura și a plecat la Paris, centrul aeronauticii mondiale, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții. După o amplă documentare a întocmit un memoriu intitulat „Proiect de aeroplan automobil” prezentat Academiei Franceze la 16 februarie 1903, în care argumenta că zborul cu un aparat mai greu decât aerul era posibil, dar care a fost respins, fiind considerat o himeră. Nu s-a descurajat și cu sprijinul material al unor prieteni români din Paris și Lugoj a construit un aparat de zbor, brevetându-și invenția în Franța la 7 august 1903. După câteva încercări neizbutite de a se desprinde de sol, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson (lângă Paris), zborul a reușit, fiind considerat un mare succes. Era o revanșă în fața lumii științifice și a colegilor de breaslă, care anterior îl ridiculizaseră, considerând că aparatul era prea greu pentru a se putea desprinde de la sol. Aeroplanul era dotat cu un mijloc propriu de decolare, „trenul de aterizare”, o noutate absolută în istoria aviației. În scurt timp, principiile de zbor ale lui Vuia au fost însușite de alte persoane, care au pretins întâietatea primului zbor cu avionul (ca, de exemplu, brazilianul Santos-Dumont). Deși confruntat în permanență cu lipsa resurselor financiare, în perioada ce a urmat și-a perfecționat aparatul (cunoscut sub numele avionul „Vuia Nr. 1”) aducând îmbunătățiri motorului și altor componente. Printre invențiile sale se mai numără un generator de abur (1925), cu care a revoluționat industria producătoare de energie și două elicoptere (între 1918 și 1922). Traian Vuia nu a fost sprijinit nici de statul francez, nici de statul român pentru valorificarea industrială a invențiilor sale, confruntându-se tot timpul vieții cu lipsuri materiale.

În 1946 Traian Vuia a fost atins de o paralizie a părții stângi a corpului și, pentru că nu avea familie, a fost luat în îngrijire de un vechi prieten (Petre Ciolan), care locuia tot în Franța. Exprimându-și dorința de a muri în țară, la 28 iunie 1950 fost adus la București cu ajutorul lui Petru Groza, care era atunci prim-ministru și instalat în Căminul de bătrâni nr. 13 din strada Brădetului nr. 24, unde se va stinge din viață la 3 septembrie (după alte opinii, la 2 septembrie). Controversatul om politic are meritul de a fi acordat sprijin vechiului său prieten la bătrânețe, susținând alegerea lui ca membru de onoare al Academiei Române (1946), acordându-i o pensie lunară din partea statului român și organizându-i funeralii naționale. În memoria marelui savant, aeroportul internațional din Timișoara a fost denumit Traian Vuia.

Surse imagini: Biblioteca Muzeului Municipiului București:

Fig 1 Traian Vuia (Crișan Tomescu, Traian Vuia, București, Editura Tineretului, 1961)

Fig 2 Avionul „Vuia nr. 1” și constructorul său, Montesson, 18 martie 1906 (Crișan Tomescu, Traian Vuia, București, Editura Tineretului, 1961)

Fig 3 Traian Vuia la biroul său de lucru (Ion Dumitrescu, Traian Vuia și prioritatea zborului mecanic, București, Editura Semne, 2008)

articol scris dr. Daniela Lupu, Muzeul Municipiului București

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

9 Comentarii

  1. Cazanul, Generatorul Vuia rămâne cea mai cunoscută invenție, invenție care, dacă nu mă înșel deși locuia în Franța, a fost brevetat în România pentru România.

  2. La ce neam de slugi si sarantoci, dezinteresul guvernelor, cat si a celor cu dare de mana, a facut ca americanii sa ne sufle pioneratul primului zbor cu un aparat mai greu decat aerul, masluind realitatea,cum le conveneau lor ,nu cumva un roman sa fie prmul, ca si in cazul lui Coanda,Paulescu si altii.

  3. Nu doar Traian Vuia a realizat primul avion care a zburat neasistat de la sol dar tot el a produs motorul acelui avion, primul turbopropulsor stramoshul celor care propulseaza aproape toate avioanele cu elice actuale. Din nefericire motorul foarte puternic putea functziona doar pentru scurt timp de aceea au fost posibile doar zboruri scurte. Cu toate ca intentziona Vuia nu a mai avut nici bani nici timp de viatza sanatoasa ca saperfectzioneze acel motor shi acel avion.

  4. Cind eram sub comunism, incepind cu shcoala primara, au fost citzva ani buni, cind ni se inocula ca toate inventiile, radioul, etc…au fost inventate de rusi, ex.Popov, samd. De cind cu acesti ani cind potzi vedea ce se scrie in lume, cind vrei sa pui mina pe o carte mai ales anglo-saxona, constati ca totul a fost inventat de ei, ca nu rusii au fost. Deci pina la urma, mergind mai departe cu analiza, se poate constata ca cele mai multe Nobeli le-au luat nici rushii, nici anglo-saxonii, ci se pare ca sunt cei aleshii, chipurile cu IQ crescut mai ales dupa HO, majoritatea se zice ca sunt Khazari.
    S-a ajuns in modul cel mai josnic sa se politizeze totul sperindu-se ca reclama este sufletul comertzului. Totul devien un surogat datorita propagandei facute de aceste jeguri, sa le spune-m umane si in acest sens putem amintii de vechii ilegalisti, ex CFR-isti sau Minerii mai recent, care au fost mintzitzi de cei cu datul cu clanza, chipurile ca daca ascut ei lupta lor de clasa se va duce mai bine sub aceshti Mesia falshi, prezishi chiar de Biblie. Se pare ca trebuiesc multe resetari care daca nu vor fi facute la timp, Planeta se va regla singura.
    O zi buna.
    Con

  5. Intr-adevar cele mai multe premii Nobel le-au luat cei de rasa Germanica ( numita incorect de ei „Ariana” ) dar asta e normal caci shi cei care au dat premiile Nobel au fost de aceiashi rasa ca de: Corb la corb nu-shi scoate ochii !

  6. si el, dar si altii au fost tradati.
    a fost mason, dar dupa parerea specialistilor (corecti), el a fost primul in lume (cu fratii aia americanii) care a realizat si a zburat cu un aparat mai greu ca aeru’.
    Craciun fericit sa aveti!

  7. Mason este shi Iliescu care de fapt este cel care a introdus masoneria. El s-a dat cu aia rude cu chibutzul ce a infintzat Pcr shi Bri’n brain, parca se zice. Acum este inflatzie de ei, pentru ca aproape totzi PCR au trecut la ei, ca se zice ca asha este omul de tip nou spre kamunism in zbor sau de tip nou. Masoneria este de fapt un fel de Secu mascat, dar depinde pentru cine lucrezi. Aia care au facut Romania Mare lucrau pentru Romania, nu ca acest popor ales-bules. E sarbatoare shi sa nu visam urit asa ca doresc la tot romanul Craciun fericit.
    Doamne ajuta pe Romani shi sa le dea la dusmanii lor de un milion de ori binele pe care ni-l doresc pentru noi.
    O zi buna.
    Con

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.