Ofertele pentru proiectarea și execuția podului de la Grădiștea, situat pe cea mai veche linie feroviară din țară, București-Giurgiu, vor putea fi depuse până în data de 25 septembrie 2019, conform CFR. Proiectul Modernizarea liniei CF București Nord – Giurgiu Nord Frontieră, Lot 1 – Redeschiderea circulației feroviare pe Podul Grădiștea, lansat de CFR SA în data de 22 august 2019, prin publicarea pe SICAP, este cuprins în Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Valoarea totală estimată de 400 milioane de lei fără TVA și termen limită de depunere a ofertelor 25 septembrie 2019.
Podul de cale ferata de la Grădiştea s-a prăbuşit în 2005 din cauza unor inundații puternice. Lucrările de reconstruire au fost amânate mai mulţi ani la rand din cauza lipsei fondurilor. De atunci, circulaţia trenurilor a fost redirecţionată pe ruta Bucureşti – Videle – Giurgiu.
În toamna lui 2017, Marius Chiper, fost director general al CFR, anunţa că podul ar putea fi redat circulaţiei în octombrie – noiembrie 2019, odată cu împlinirea a 150 de ani de la punerea în funcţiune a căii ferate Bucureşti-Giurgiu. El estima atunci costul proiectului, care includea şi asigurarea gabaritului navigabil pe potenţialul Canal Dunăre-Bucureşti, la 50-60 de milioane de euro.
Linia feroviară Bucureşti – Giurgiu este prima cale ferată din Principatele Române, fiind inaugurată pe 31 decembrie 1869.
Prabusit prin sabotaj national . De catre firmele de transport rutier. Striga oamenii de acolo continuu, reportaje, cereri memorii, degeaba. Avem cativa deputati care sunt actionari la firmele respective…..spagi…etc…
Un pod prabusit in 2005 !!! Acum , dupa 14 ani se pune problema repararii lui ! Probanil ca toata investitia va dura vreo 10 ani , ca sa se poata face , macar, cateva studii de fezabilitate . Sa fie intr-un ceas bun , da’ intreb : ce atata graba ? Ce vin turcii ?
Nea Cosmine,dar linia aia de metrou Drumul Taberei -Eroilor cum a ramas cu PIF-ul?Secolul asta sau urmatorul?