Această generație învață după un curriculum modificat și planuri noi de studiu la nivel de liceu. Oficialii din educație estimează că variantele fizice ale manualelor vor ajunge pe băncile elevilor abia în a doua jumătate a lunii octombrie.
Situația licitațiilor și publicarea formatului digital
Noile planuri de învățământ au intrat în vigoare în acest an școlar, dar elevii de clasa a noua nu vor manuale noi pe bănci. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a explicat stadiul procedurilor administrative. El susține că variantele digitale pot fi disponibile după jumătatea lunii septembrie, dacă procesul nu înregistrează contestații.
„Unde nu sunt, semnăm contractul și putem primi varianta digitală. Estimăm apoi ca în trei-patru săptămâni să primim și variantele fizice.”, conform libertatea.ro.
Directorul Centrului pentru Curriculum și Evaluare a oferit detalii similare despre acest subiect. Bogdan Cristescu a declarat pentru TVR Info că distribuția fizică a cărților depinde de mai mulți factori:
„Cel târziu în vacanța din primul modul manualele vor ajunge la elevi. Nu ține doar de noi, nu ține doar de edituri. Variantele digitale vor fi disponibile doar în momentul semnării acordurilor-cadru, după anunțarea oficială a rezultatelor.”
Soluțiile temporare propuse pentru profesori
Profesorii se confruntă cu o perioadă de tranziție la începutul cursurilor. Ei trebuie să aplice programe noi fără a avea materialele didactice de bază din prima zi de școală. Oficialii ministerului propun evaluarea cunoștințelor elevilor pe parcursul primelor săptămâni. Cadrele didactice pot folosi temporar și anumite noțiuni din manualele anterioare.
„Primele trei-patru săptămâni care ar putea fi afectate pot fi acoperite cu evaluări ale cunoștințelor elevilor. De asemenea, manualele vechi au noțiuni care pot fi folosite, până la venirea celor noi.”, a declarat Mihai Dimian.
Aceste soluții nu se pot aplica totuși uniform la toate disciplinele predate la clasă. Modificările aduse de noile programe școlare schimbă o parte importantă din conținutul teoretic și competențele cerute la liceu.
Traseul administrativ și întârzierea achizițiilor
Mihai Dimian a detaliat etapele parcurse de minister pentru achiziția cărților școlare. Bugetul a primit aprobare la sfârșitul lunii martie. Instituția a trimis solicitările către Agenția Națională pentru Achiziții Publice în ziua imediat următoare. Editurile au avut la dispoziție aproximativ două luni pentru a redacta materialele.
Ministrul Educației declară: „Bugetul s-a aprobat pe 27 martie, iar pe 28 au fost trimise solicitările către ANAP, pentru publicare. Cred că pe 10 aprilie au fost publicate de ANAP. În iunie s-a închis acest proces și a început evaluarea. Pe 15 august am finalizat acest proces.”
Procedura de licitație se află acum în etapa verificărilor finale și a eventualelor contestații. Ministerul așteaptă rezultatele în jurul datei de 15 septembrie. Instituția va semna contractele doar pentru loturile care nu înregistrează obiecții din partea participanților.
Și ce să facă cu ele, să se șteargă la…?
La cât de proști sunt cei care au fǎcut școalǎ în ultima vreme, nu au nevoie nici de manuale, nici de cadre didactice și nici de școli, în general. Singurul rezultat vizibil al școlii este cǎ aglomereazǎ grav traficul în orașe, fiindcǎ loazele nu pot ajunge la școalǎ decât duse cu mașina de pǎrințeii grijulii.
@ Lipsurile de la educația din România favorizează ”evoluții” la ,,extremiști” în Germania ?
Asta o fi ultima ” realizare ” a guvernului Bolojan , sau o adaugam la taieri ?
Au telefoane si nu le mai trebuiesc manuale si nici creioane.
La minister, ce-au făcut o vacanță-‘ntreagă? Aaaaaa, și-au făcut concediile DE VARĂ. Că au și iarna, la ski…
Șuolduovianu’ dimianu’ si lauda cî uo dat pisti uo miii di ordinie di mieniestriel. Pi și tiemi? …di huoluocuost?
Papagali cu moț!
La cât sunt de proaste manualele , mai bine lipsă. Nu am văzut până acum un manual in care un elev să înțeleagă ceva, in cazul in care lipsește (motivat sau nemotivat) de la școala. Toate sunt abstracte , fara modele simple din care să înțeleagă teoria predată. Nu sunt exerciții multe ,de la simplu la complex să poate exersa elevul. Parca manualele sunt făcute ptr profesori nu ptr elevi.)vorbesc de manualele de matematică)
toti frustratii care n-au ajuns prof. univ. se dau de ceasul mor…sa para elevati si atunci ”baga” cu polonicul termini cat mai bombastici si notiuni pe care nici ei nu le-au studiat in facultate ca sa arate ce ”valabili” sunt…cand simplu ati putea folosi manualele din anii’70-75 cand inca nu aparusera ”noile manuale” reformatoare” din ani 78 sau 80 nu-mi amintesc…
Aici nu e cazul să dăm exemple că s-ar considera reclamă, însă în opinia mea n-aveți dreptate. Ceea ce nu-nseamnă că editurile n-aveau hibele lor și-or mai avea. Caz concret: o editură cu care teoretic am colaborat pentru revizie de specialitate avea material de bază excelent dar a fiecare pagină erau necesare mici oti mari corecturi. Rezultatul? Textul a rămas neschimbat, spre marea rușine a directorului general și, desigur, a mea. În anul următor au dispărut erorile(sau parcă chiar s-a făcut de urgență un alt tiraj suplimentar, chiar mai devreme). Sabotaj? Incompetență? A redactorului „intermediar”. N-am aflat nici până azi
Fara IA sunt repetenti.