Încă o metodă de câştig ilegal în pandemie

30 de percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Prahova și Dâmbovița, la persoane care au obţinut indemnizaţii false.

Suspecții au cerut indemnizațiile motivând că au fost nevoite să își întrerupă activitatea din cauza pandemiei.

Polițiștii din Prahova efectuează 30 de percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale implicate în fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.

Perchezițiile se desfășoară atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locații din județele Prahova și Dâmbovița.

Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială.

În baza acestor contracte, persoanele bănuite au cerut indemnizație de sprijin cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

Suspecții ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.

Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă.

Astfel, s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova.

44 de mandate de aducere vor fi puse în executare.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre 43 de persoane fizice și o firmă care organizează evenimente din județul Dâmbovița.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ultimele metode in materie de a usura fraierii de bani:
    -reclama desantata la asa zisa crestere astronomica a valorii bitcoin,de care e plina media noastra,cu toate ca Banca Angliei a avertizat ca e hotie pe fata
    -filmuletele tip you tube cu copilasi bolnavi care cer ajutor in bani pentru tratament,dupa care daca dai banul,ajunge in buzunarele unor invartiti, prinde orbul scoatei ochii,metoda proaspata din…Levant..Oy vah

  2. Inca o fenta aruncata! E strict treaba politiei si justitiei, ei sa isi faca treaba pana la cap at in cazuri de infractionalitate, nu e treaba cetateanului!

  3. dar de cele peste 20 miliarde de euro ale lui Citu si cam tot atate din vremea lui Basescu care au devenit enigma sec. XXI, dar de Nufarul pt soprana de la opera/prima dona si alte minuni fara icoana doar cu poza de zeitati europene pt ca unii stiu altii nu limba romana, dar la fel speriati de agheasma, dar pasionati de terapia cu smoala…
    nu prea le am cu religia, parca la catolicii este Purgatoriul…
    cat despre micii autori, sincer mi-e mila trebuie sa fi fost la mare nevoie de au incercat…parca un salariu mediu pe economie…cat pensia a 900.000 pe jumatate de an…700-800 lei/luna

  4. Datorita saraciei se multiplica se ramifica metodele de inselare a statului –
    de la fura o paine ca jean valjan francez ordinioara – caci asa au ajuns romanii pe urma „iluminismului revolutionar francez”, izbucnins sub form a progresista neoliberala criminala economic- pana la aceste declaratii false-Desigur vor suporta consecintele legii, insa pe d ealta parte sa vedem ce cauzeaza aceste fenomene sociale.Se mareste infractionalitatea din cauza nevoilor si sarciei, toti au familii si daca totusi sunt bogati si instraiti cu atit mai mult au dat declaratii false fara vreo justificare de a fi defavorizati.Impinge sau nu regimul dulapului sasesc zavorat de globalistii ue, zavorat in politicialism a proape neonazist vrand totul pentru partidul,guvernul sau natiunea, Romania fiind date la o parte?Acest imbuibat cu sleahta sa, si-au depasit limitele oricarei ratiuni ,nimic nu-i poate justifica in ce stare deplorabila au adus paturile sociale exploatate de aceste „elite politice ” grotesti, impostoare,incompetente.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.