Lovitură pentru Israel. Și Belgia va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în septembrie, a anunțat marți ministrul belgian de externe, Maxime Prévot, transmite AFP.
”Palestina va fi recunoscută de Belgia în cursul sesiunii ONU! Și vor fi luate sancțiuni ferme împotriva guvernului israelian”, a scris pe X șeful diplomației belgiene.
La sfârșitul lunii iulie, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a ONU, care va avea loc între 9 și 23 septembrie la New York. Ulterior, peste 12 guverne occidentale au îndemnat alte țări din întreaga lume să facă același lucru.
”Având în vedere tragedia umanitară care are loc în Palestina, în special în Gaza, și în fața violențelor comise de Israel încălcând dreptul internațional (…), Belgia a trebuit să ia decizii ferme pentru a crește presiunea asupra guvernului israelian și a teroriștilor din Hamas”, a explicat el.
”Belgia se va alătura țărilor semnatare ale Declarației de la New York, trasând calea către o soluție cu două state și recunoscându-le astfel”, a explicat ministrul.
La rândul său, Canada și-a făcut cunoscută intenția în favoarea unui stat Palestina. Regatul Unit a anunțat, de asemenea, că îl va recunoaște dacă Israelul nu își asumă o serie de angajamente, inclusiv un armistițiu în Fâșia Gaza.
În total, trei sferturi din statele membre ale ONU recunosc statul Palestina, proclamat de conducerea palestiniană aflată în exil la sfârșitul anilor 1980.
Asta demonstreaza bunavointa palestinienilor care erau dispusi sa recunoasca statul Israel chiar daca Israel nu recunoscuse inca Palestina.
Chiar si asa, dupa ce oficialii palestinieni au spus ca vor recunoaste statul Israel, teroristii e.vrei l-au asasinat pe Yitzak Rabin pentru ca urma sa le dea palestinienilor niste drepturi. Deci pana la urma e.vreii sunt cei care au sabotat cel mai mult orice intelegere de pace intre Israel si Palestina.
Bey, la asta este ca la fotbal, e suficient un gol a unei echipe care are drept de veto. Pana atunci, numarati cornere !
Yitzak Rabin, nu urma sa recunoasca oficial nici un stat Palestinian.
Urma sa recunoasca autoritatea PLO ca reprezentant la negocieri din partea pelestinienilor, si sa acorde palestinienilor unele drepturi de autoguvernare inclusiv in Gaza. Asta nu este recunosterea unui stat.
Habar nu ai si rastalmacesti evenimentele.
De fapt Israel nu e capabil sa existe ca stat pentru ca toata ziua cerseste bani de la americani, fara de care nu ar supravietui o zi. Daca o groapa de gunoi ca Kosovo, care traieste doar din exportul de droguri si arme, e capabila sa fie stat, atunci Palestina are toate sansele sa fie si ea stat.
Minti de ingheata apele. Palestinienii au fost de acord cu propunerile din vremea lui Clinton dar tot procesul a fost sabotat de teroristii e.vrei care l-au asasinat pe premierul israelian Yitzak Rabin, care urma sa recunoasca oficial statul Palestinian. Deci nu mai minti ca lumea deja s-a saturat de tine si de sirul tau interminabil de minciuni.
Pana vor recunoaste nu o sa mai ramana nici-un palestinian viu. Sper sa scapam si noi vii din mana globalistilor lui Satana.
Este greu de crezut ca statele acestea care au fost toate in siajul unicei democratii din orient atata timp, brusc si-au schimbat orientarea.
Mai degraba e un scenariu bine pus la punct de creare a conditiilor celui de-al treilea macel.
Pentru ca e limpede ca in secunda 2 a infiintarii unui stat Palestina, acesta va fi atacat de vecinii sai.
Motiv pentru ca statele lumii, impartite asupra acestei chestiuni, sa inceapa ostilitati armate la nivel mondial.
Parca circula o scrisoare a lui Pike, sef mason american, despre modul declansarii celui de-al treilea razboi. O fi fost autentic documentul, o fi fost fals? Cine stie, dar au mai fost documente asemanatoare declarate falsuri care contineau potriveli incredibile cu politica ulterioara aparitiei lor.
Pai asta li s-a propus inca de pe vremea lui Clinton, Arafat si au refuzat. Problema lor e ca nu vor un stat, ei vor sa distruga Israelul.
Palestinienii sunt un popor incapabil sa aiba un stat. Fiind foarte turbulenti, ei nu se lasa condusi de un singur guvern si un singur presedinte. La ei, fiecare satra are bulibasuhul propriu care nu-i recunoaste pe ceilalti biulibasi.
Din cauza ca sunt violenti si refractari la o conducere unitara, nu sunt acceptati nici macar in statele vecine islamice si ele, fiind incontrolabili. Toate statele arabe fug de ei precum ‘Racul de tamaie……[r u m b u r a k]
buna!
La presiunea unor state si alte entitati Romania a acceptat de mai multi ani ca Antonescu sa fie declarat criminal de razboi,sa dea legi punitive pt cei care ignora holocaustul,sa aiba un institut Wissel sa introduca in licee cu o ora pe saptamana istoria evreilor si studiul holocaustului,etc
Ceausescu avea relatiu bune si cu Israelul si cu tarile arabe.
Manualele de istorie nu contineau nici macar capitole despre istoria evreilor si holocaust.Antonescu nu era declarat criminal de razboi,nu exista instotut Wisel si nici persoa e evrei care sa faca politica agresiva privind istoria evreilor si holocaustul.
CU ASA CONDUCATORI,ASA STATUT !
NU NUMAI CA AU PRABUSIT ECONOMIC SI FINANCIAR ROMANIA,DAR AU SI LIPSIT-O DE DEMNITATE,CU STATUT DE COLONIE.
Eu zic sa le exporte modelul de democratie belgiană cum au facut in Congo.
Imperiul Minciunilor incepe sa fie izolat… la ultima reuniune a Consiliului de Securitate au fost singurii care au refuzat sa accepte ca e foamete in Fasia Gaza, sunt condamnati de zeci de ani de Adunarea Generala pentru embargoul asupra Cubei, acuma intr-o incercare disperata au decis sa anuleze vizele intregii delegatii Palestiniene, ai caror membrii au fost ani la randul in sediul ONU din NY, incalcand propria promisiune pentru care au fost alesi ca gazda a sediului, aceea de a nu refuza vizele delegatiilor