Încă o victimă pe pârtia de bob

Celebra deja pârtie unde se desfăşoară probele de sanie şi bob a mai făcut o victimă: snowboard-istul japonez Yuka Fujimori s-a lovit de parapete şi a fost transportat la spital. Medicii au anunţat că japonezul urmează să rămână 10 zile sub supraveghere medicală, pentru el olimpiada devenind istorie.Reamintim, pe aceeaşi pârtie, un sportiv din Georgia şi-a pierdut viaţa la antrenamente, iar una din sportivele din România de la proba de sanie s-a accidentat şi ea grav, tot la antrenamente.

 Prin victoria cu scorul de 18-0 pe care hocheistele canadiene au obţinut-o în faţa selecţionatei Slovaciei s-a înregistrat cea mai mare diferenţă din scurta istorie olimpică a acestei competiţii. Un astfel de scor nu s-a înregistrat în ultimii 40 de ani nici în tradiţionala competiţie masculină, chiar şi atunci când superechipele URSS, Cehoslovaciei, Suediei sau Canadei întâlneau naţionale din grupa valorică doi a hocheiului mondial.

Biatlonista Anastazia Kuzmina a adus prima medalie de aur din istoria participărilor la olimpiadă – începând cu 1994 – ale Slovaciei. Până duminică, Slovacia obţinuse la patru olimpiade doar o singură medalie de argint. Reamintim, Kuzmina are un frate, tot biatlonist, dar acesta concurează pentru Rusia, părinţii celor doi fiind originari din Rusia. Este pentru prima oară când la o olimpiadă doi fraţi concurează pentru ţări diferite.

Programul zilelor de 14-15 februarie (ora României)

Duminică 14 februarie

ora 20.00 – combinată nordică 10 km – calificări
ora 21.15 – biatlon 10 km marş masculin – finală
ora 22.00 – SUA-China, hochei pe gheaţă feminin
ora 23.00 – sanie, manşa a treia masculin
ora 23.00 – patinaj viteză, 3.000 feminin – finală
ora 23.45 – combinată nordică, 10 km – finală

Luni 15 februarie

ora 00.30 – schi acrobatic, masculin, calificări
ora 01.10 – sanie masculin, finală
ora 02.30 – patinaj artistic, perechi, program impus
ora 02.30 – Finlanda-Rusia, hochei pe gheaţă feminin
ora 03.30 – schi acrobatic, masculin – finală

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.