Încalci legea şi primeşti pensie specială

Șeful Poliției Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, care recent a refuzat să sufle în etilotest „din motive medicale”, iar apoi s-a stabilit că a băut, s-a pensionat la 51 de ani.

„Șeful Poliției Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, este pensionar începând cu data de 15 ianuarie, și-a depus actele de pensionare după ce a fost prins băut la volan și i s-a suspendat permisul de conducere. Dosarul său penal este, încă, în lucru, iar când se va întoarce de la procuror, se va lua măsura sancționării contravenționale. Oricum, după incident, urma să fie schimbat din funcție, deoarece, prin gestul său, a adus atingere uniformei de polițist și a afectat imaginea Poliției”, au spus surse din cadrul Poliției Câmpia Turzii

Dorel Florian Fodorean a fost oprit în 9 ianuarie în trafic, dar a refuzat să sufle în etilotest „din motive medicale”. Ulterior, rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibație alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracțiune.

Fodorean are 51 de ani și lucrează în sistem din anul 1990. A fost numit pe funcția de șef al Poliției municipiului Câmpia Turzii în anul 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Unde scrie, mai r.c., ca daca a fost prins cu palinca(ca de asta se bea zona ”capitalei Transilvaniei”) la ”bord”, nu mai are dreptul la pensia legala.
    Si ce daca a iesit la 51 de ani, DACA LEGEA II PERMITE ?!
    Bine ca a iesit inainte de aparitia Republicii Transilvania unde vor functiona legile din timpul diktatului !

  2. Ca a avut o alcolemie <08 ma indoiesc .A cata oara s-a urcat beat la volan de i-au luat urma si l-au tras pe dreapta ??.
    Astia-s SPECIALII ?,astia trecuti in rezerva cu pensii speciale ca au incalcat legea !!.
    Se va pune batista pe tambal ,o s-o lungeasca povestea pana uita prostimea ,ASTA-I LEGE IN COLONIA ROMANIA !!!!!!!!

  3. Cred ca stiti ! In USA, un om al legii , prins cu vreun matrapazlac de orisice natura , printre altele , isi pierde pensia definitiv si irevocabil ! La noi legea este batjocorita , cateodata , de cei care ar trebui s-o sustina , s-o apere si s-o promoveze , cum ar fi in cazul acesta ! Normal , trebuia sa fie dat afara din servici , dar…..noi traim in Romania , tara unde orisice magarie este posibila !

  4. Faptul că a fost oprit și controlat de colegii săi te duce cu mintea la gândul că era o mare lepră și o mare jigodie, ca șef.

  5. Nu o sa primeasca pensie speciala, o sa primeasca o pensie de serviciu, cum primesc toti politistii. Chiar nu v-ati saturat sa mancati rahat ? Cand o sa faceti diferenta intre pensie de serviciu si pensie speciala?

  6. Domnule Doru Nicolae,ba exact pensie specială primește,câtă vreme nu primește cât a contribuit.Că i zice ,,de serviciu” așa este dar tot ,,specială „e.
    De ce n ar primi ,,pensie de serviciu” și minerii,butinarii ,profesorii ,că unii dintre ei lucrează în condiții cel puțin la fel de periculoase și grele ca ,,jmekerul” din M.A.I. și trebuie se pensionează cel mai devreme la 65 de ani.

  7. Nu denumirea conteaza ,ci cuantunumul.Si asta,i boboc fata de colegul lui cu droguri,sau altii cu alte metehne Mai spunea.un neica.de la europol ca nu ies.la pensie la varste fragede si infuleca pensia juma.de.secol

  8. Faptul că, timp de 30 de ani, i-au fost reținute contribuțiile sociale, îi dă dreptul la pensie, indiferent de fapta penală comisă. Nu are legătură una cu alta.
    Da, sunt de acord că trebuia dat afară…așa ar trebui să se întâmple cu astfel de exemplare…dar tot ar fi beneficiat de pensie de serviciu. Asta n-ai cum să o iei, nici în România și cred că nici în altă țară. E un drept câștigat de-a lungul a 30 de ani.

  9. Domnule Doru Nicolae,ba este ,,specială” atâta timp cât nu primește cât a contribuit.
    Că i zice,, de serviciu”, este doar o șmecherie.Și de ce n ar primi pensii de serviciu și minerii,butinarii…sau profesorii.Ei n au avut serviciu? S au lucrează în țara asta doar unii, iar restul sunt fraierii care trebuie să se pensioneze la minim 65 de ani?

  10. clio1973 esti un papagal. oricine lucreaza in orice ramura de activitate primeste pensie…de serviciu. si butinarul si minerul si profesorul si politistii. pentru ca mass-media a facut o obsesie din faptul ca pensiile politistilor sund speciale a gasit in randul populatiea minti goale in care informatia cu „speciala” si-a facut loc foarte usor.toata lumea care a lucrat ia pensie de serviciu. singurii care iau pensii speciale sunt cei care cu condus, conduc si vor conduce romanica…in rest este doar o dezinformare obsesiva.

  11. Dacă zici ,Sorine ,oi fi.Da vreau și eu ca papagal ,ce mă apropii de anii lui,o pensioară ,,de serviciu” ca a lui.Să pot și eu să ies la pensie la 50 de ani ,ca el și SĂ IAU MAI MULT DECÂT AM CONTRIBUIT.
    Că știi tu ,papagalii ca mine sau săturat să plătească,ca unii ca tine din MAI/MaPN…să boierească.

  12. Omul a lucrat într-o categorie încadrată în grupa 1 și 2 de munca. Pensia nu este specială cu de serviciu și este legală. Vrei și tu, nu mai scrie prostii sau schimba-ti serviciu. Am auzit că la mina este și mai bună că la politie în ceea ce privește grupa și sporulile. Așa ca, ce mai stai, daca tot te roade invidia!

  13. Aloo,G o gggu le,n am zis că i ilegală am zis că vreau și eu SĂ IAU MAI MULT DECÂT AM CONTRIBUIT.
    Și n 24 de ani de muncă,din care în ultimii 11 cu două ,,job „uri am contribuit ceva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.