Noul primar al comunei vrâncene Tulnici, Valentin Bîznă, a anunţat că se înscrie în PSD, precizând că nu dorește mai audă vreodată de PDL.
„Am decis să mă înscriu în PSD, pentru că este singurul partid în care am încredere că poate face ceva pentru comunitatea noastră şi este singurul partid care nu-şi trădează oamenii. De asemenea, PSD este partidul care m-a sprijinit în campania electorală şi care mi-a arătat că are încredere în valoarea unor oameni chiar dacă până acum nu au fost mebrii acestui partid. PDL este un partid de care nu vreau să mai aud şi nu mă mai pot întoarce vreodată la un partid care nu m-a vrut, care m-a dat afară doar pentru faptul că cei din conducerea partidului au crezut că altă persoană este alegerea potrivită pentru a candida la funcţia de primar”, a precizat primarul Valentin Bîznă.
Edilul a decis să se înscrie în PSD întrucât PDL nu l-a susținut la alegerile locale din comuna Tulnici.