Închiderea bombei ecologice de la Glina și inerția din jurul gropii

Cum gestionează Ministerul Mediului creditul cel mai prețios pe care îl poate obține – încrederea cetățeanului, adică libertatea de acționa în numele și în beneficiul acestuia, mai ales atunci când autoritatea se vede silită să ia decizii de închidere a unor obiective care poluează și distrug sănătatea și viața comunităților?

Aceasta este întrebarea la care vom da un răspuns, în contextul în care, de mai mulți ani, diverși miniștri care au ocupat fotoliul de la Ministerul Mediului au încercat în diverse forme să închidă groapa de gunoi de la Glina, au ieșit în presă și la televiziuni cu diverse declarații zgomotoase care, deși inițial au creat un entuziasm al comunităților locale din imediata vecinătate și a cartierelor bucureștene, s-au evaporat ușor și nu s-au mai transpus niciodată într-o acțiune concretă.

Ecorec, sprijinită de fostele guvernări

O abordare diferită

Deosebirile față de abordările precedente ale problemelor acestui minister constau, în prezent, în urmărirea intereselor alegătorilor și ale cetățenilor, care de multe ori sunt diferite de cele ale unor societăți și firme care încalcă legea și abuzează de relațiile cu funcționarii publici, consolidate de ani de zile pe argumente controversate și foarte greu de demolat, chiar dacă legea este încălcată în mod flagrant.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, are o experiență consolidată de guvernare și transmite dovezi puternice că poate concepe în mod diferit actul de guvernare, altfel decât ne-am obișnuit să vedem în perioada miniștrilor de mediu precedenți.

Fără să comunice nimic pe această temă, ca o profesionistă, ținând cont și de experiența de inginer chimist și de înțelegerea fenomenului interacțiunii factorilor de mediu dăunători pentru populația din zona gropii de gunoi Glina, actualul ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, a coordonat prin agențiile de specialitate din subordine suspendarea activității acestei bombe ecologice care este groapa de gunoi Glina, făcând posibilă atingerea unei performanțe pe care niciun ministru care a ocupat acest fotoliu nu a reușit să o facă sau nu a reușit să facă față tentațiilor oferite de conjunctură.

Progrese evidente în tratarea situației

Din păcate, trebuie să spunem că în guvernările precedente au existat încercări de a acționa în așa fel încât să convină intereselor societății Ecorec, care administrează groapa de gunoi Glina, inventându-se în acest sens tot felul de studii de sănătate a populației, care să devină, instrumentul principal pentru a combate aplicarea HG 857/2011, ce prevede că depozitele ecologice nu pot funcționa la o distanță mai mică de 1.000 de metri față de casele și comunitățile locale.

Dacă există respect pentru lege, Ministerul Mediului și agențiile din subordine, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Administrația Națională Apele Române ar trebui să afișeze un comportament etic, și nu să încerce să promoveze soluții și artificii de încălcare a legii.

În urma intervenției ministrului Grațiela Gavrilescu, oamenii din Popești-Leordeni și din comuna Glina se pare ca nu mai sunt atât de indignați ca înainte, când vorbeau cu patimă și înverșunare despre răul pe care guvernanții îl fac în mod conștient pentru favorizarea unor afaceriști îndoielnici. Progresele privind abordarea acestei situații sunt evidente și încep să fie percepute pozitiv, dar avem multe lacune, după cum spun cetățenii.

Subiectul, urmărit de Comisia Europeană și de societatea civilă

Avem dificultăți în ceea ce privește lupta agențiilor din subordinea ministerului pentru reautorizarea și punerea din nou în activitate a bombei ecologice, groapa de gunoi Glina, dar și cumpărarea de specialiști și de influența care încearcă să răstălmăcească prevederi legale evidente, prin elaborarea de studii fanteziste care vor să demonstreze că viața și starea de sănătate a cetățenilor din preajma gropii de gunoi Glina nu sunt afectate de un munte imens de gunoi și doar de faptul că nu există infrastructură de canalizare în sate.
Acum, acest subiect este urmărit îndeaproape și de factorii decizionali ai Comisiei Europene, și de vârfurile societății civile, care nu vor lăsa să treacă pe lângă ele diverse inițiative bizare.

Un parc pe aproape 200 de hectare

Câtă încredere să avem în cei care iau decizii? Locuitorii din comuna Glina și din Popești-Leordeni au încredere în actualul ministru Grațiela Gavrilescu și consideră că este cel mai bun exemplu de consecvență și de responsabilitate și se ține de promisiunea electorală făcută. Ei sunt în curs de promovare a unui program de realizare a unui parc pe toată suprafața gropii de gunoi Glina, circa 200 de hectare, de care să beneficieze cu toții, atât ei, cât și bucureștenii din zonele invecinate. Un localnic, când a auzit de proiect, a lansat o glumă. Să-i zicem Parcul Grațiela Gavrilescu!

Recomanda
Eugenia Solomon 834 Articole
Author