Un băiat de 9 ani a fost rănit și transportat la spital după ce s-a dezumflat toboganul gonflabil pe care se afla împreună cu alți patru copii, duminică, într-un parc din stațiunea Eforie Nord.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Dobrogea’ al județului Constanța, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o alta pentru transport victime multiple și un echipaj medical de la Serviciului de Ambulanță Județean.
‘Tobogan gonflabil dezumflat în parcul din Eforie Nord. Cinci copii au fost prinși la momentul dezumflării. Ulterior, au fost scoși, conștienți, cooperanți. Intervin Stația Tuzla cu 1 ASAS, ATPVM Port și un echipaj SAJ. La spital a fost transportat un copil (băiat, de 9 ani), conștient, cooperant, cu suspiciune de fractură membru superior drept’, a transmis ISU ‘Dobrogea’.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat, printr-un comunicat, că lucrătorii Poliției Orașului Eforie au fost sesizați că un tobogan s-ar fi dezumflat într-un parc, iar un minor ar fi fost rănit.
‘Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă’, se mai spune în comunicat.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii incidentului și luarea măsurilor legale.
sa vina predoiu si sa cerceteze penal toboganul… de ce a decis el sa se dezumfle?
Mucul aiurit și infect plus Predoiu cu toată sleatha de mizerii politice, obligatoriu demisia! Nu a trecut nicio luna de la tot noi la guvernare în fruntea țării, și karma lovește periculos în cine nu te aștepți.
Incepe cu bine litoralul românesc…primele victime sunt copiii…urmează adulții..după care pensionarii…si la urmă politicienii…
A căzut curentul, generator nix, supapă ioc, electricieni hamba.Ce amintiri minunate!