(VIDEO) Incident grav în Gara de Nord

Un tren aparţinând unui operator privat a depăşit, miercuri seara, parapetul de protecţie al unui peron din Gara de Nord.

Garnitura a ajuns aproape de peronul central, iar tractarea trenului în hala de teste s-a făcut foarte greu. 16 ore a durat scoaterea de pe şine a vagonului deraiat.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat într-o primă reacție că incidentul s-a produs în timpul manevrei de regarare a unei garnituri compusă din nouă vagoane.

„Mecanicul trenului, este vorba de un tren privat, a depăşit, în momentul opririi, parapetul de la linia 6, unde trebuia să oprească să preia călătorii către destinaţia Braşov”, a spus Brânzan, la Digi 24.

În urma depăşirii parapetului, s-a produs şi deraierea de o osie a unui vagon.

Brânzan a spus că, din datele existente, nu sunt persoane rănite.

Ea a mai spus că se aşteaptă decizia operatorului privat de a continua călătoria cu mai puţine vagoane sau de a introduce în circulaţie o altă garnitură.

Potrivit sursei citate, traficul celorlalte trenuri care trebuiau să plece sau să sosească în Gara de Nord nu este afectat.

Brânzan a adăugat că anchetatorii vor cerceta ce s-a întâmplat în momentul regarării şi vor stabili cauza exactă a acestui incident feroviar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Trebuia s-o vedem si p-asta! Explicatia e simpla: introducerea trenurilor private a permis aducerea de garnituri uzate si angajarea de personal prost calificat. Locomotivele Diesel ale acestor garnituri scot fum de parca ar functiona cu carbuni. Pe de alta parte, nici CNCF nu impune masuri de verificare a sigurantei materialului rulant nici a mecanicilor. In gari, birourile CFR nu dau informatii despre mersul trenuriloe private. Solutia radicala ar fi DESFIINTAREA acestor trenuri si achizitionarea de material rulant de calitate, iar personalul bine scolit si verificat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.