Incidentul a avut loc joi, pe raza comunei Gura Vitioarei, unde polițiștii au fost chemați printr-un apel la 112 să intervină în urma unei șicanări în trafic. În loc să se conformeze semnalelor agenților, bărbatul și-a continuat drumul, fiind prins după o urmărire în trafic și extras cu forța din autovehicul, relatează News.ro.
Urmărire pe străzile din Gura Vutioarei
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în urma apelului la 112, echipajele au instituit un filtru rutier pentru a opri mașina indicată.
„În urma sesizării, poliţiştii au instituit un filtru rutier pe traseul de deplasare al autovehiculului indicat, efectuând semnalul regulamentar de oprire. Conducătorul auto nu a respectat indicaţiile poliţiştilor şi şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. Autovehiculul a fost oprit în zona satului Zamfira, iar conducătorul auto a refuzat să coopereze cu poliţiştii. Pentru asigurarea siguranţei participanţilor la trafic şi dispunerea măsurilor legale, bărbatul a fost extras din autovehicul”, informează, vineri, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Șoferul avea o alcoolemie de 0,63 mg/l
După prinderea sa, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat unității de parchet, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Gen de infractiune frecventa, din cauza ca avem legi blande.