Șoferul unui microbuz școlar care transporta 16 elevi, de la școala din comuna Ghergheasa, județul Buzău, a fost depistat de polițiști cu o alcoolemie record, 1,27 de miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Poliția Buzău a precizat că în urma unei razii în județ pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, a fost depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Ghergheasa, care era băut, deși era la volanul unui microbuz școlar.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Șoferul tranporta, în acel moment, cu microbuzul școlar 16 elevi din clasele V-VIII.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi continuă cercetările.
Primarul comunei Ghergheasa, Vasile Gheorghe, a declarat, corespondentului Mediafax, că singura soluție este să-l concedieze pe șofer, deși este singurul pe care îl are în comună pentru transportul elevilor.
“Îl dăm afară. Este singura soluție. Eu nu l-am văzut niciodată băut la volan. Cine știe ce a fost? Dar așa ceva… O alcoolemie mare, e vorba de copii. Este singurul șofer de microbuz, trebuie să ne mișcăm repede, să găsim altul ca să nu blocăm activitatea”, a spus primarul.
În comuna Ghergheasa învață 250 de elevi. Dintre aceștia, peste 100 folosesc microbuzul școlar.
Foto Arhivă