Încurcătura lui Nicușor Dan cu declarația de avere

În anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

De B C
Încurcătura lui Nicușor Dan cu declarația de avere

În anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a depus declaraţia de avere la Agenţia Naţională de Integritate, transmite Agerpres.

El a afirmat, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că a vrut să își publice declarația de avere, însă nu sunt suficiente câmpuri pentru a trece toate persoanele care au donat pentru campania sa: „După ce am băgat tot, a dispărut tot din declarație. N-au reușit să facă un model de declarație cu 400 de câmpuri încă”.

„Ca să nu încălcăm legea, nici a datelor personale, nici a acceptului persoanei, ne-am apucat să îi sunăm pe toți cei 400 (n.r.: oameni care au donat pentru campania sa prezidențială) și să le cerem să ne răspundă prin mail dacă doresc sau nu doresc să le fie făcut public numele. Voi face o conferință de presă când o public și anunț toate persoanele”, le-a spus Nicușor Dan jurnaliștilor.

La sfârşitul lunii mai, Curtea Constituţională a decis ca declaraţiile de avere şi interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice. Totodată, aceste declaraţii nu mai trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor.

La acel moment, Dan a precizat că declaraţia sa de avere va fi făcută publică.

„Desigur că îmi fac declaraţia de avere. Decizia CCR se referă la accesul publicului la declaraţia de avere. M-a surprins. Probabil că sunt nişte chestiuni care ţin de accesul la date personale. Trebuie ca CCR să redacteze repede şi Parlamentul să modifice legea astfel încât cetăţenii să aibă acces”, a spus Nicuşor Dan, pe 30 mai.

Întrebat dacă declaraţia sa de avere va fi prezentată publicului, el a confirmat: „Dacă legea interzice ANI să o publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu este o problemă asta”.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @ Domnul Nicușor Dan începe să arate ca domnul Ion Iliescu, ca atitudini și mimică, probabil că și ca înălțime, deci ca specialist de științe reale ?

    1. Romanii merita sa fie prostiti in fata cu cele mai ridicole explicatii. Imaginati-va ca la un job privat ii spui sefului: „am bagat in sistem/file 400 de articole/piese si au disparut. Nu stiu cum sa fac o lista cu ele dar ma duc sa-i intreb pe cei 400 de furnizori poate trimite fiecare un email si facem inventarul!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.