
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a depus declaraţia de avere la Agenţia Naţională de Integritate, transmite Agerpres.
El a afirmat, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că a vrut să își publice declarația de avere, însă nu sunt suficiente câmpuri pentru a trece toate persoanele care au donat pentru campania sa: „După ce am băgat tot, a dispărut tot din declarație. N-au reușit să facă un model de declarație cu 400 de câmpuri încă”.
„Ca să nu încălcăm legea, nici a datelor personale, nici a acceptului persoanei, ne-am apucat să îi sunăm pe toți cei 400 (n.r.: oameni care au donat pentru campania sa prezidențială) și să le cerem să ne răspundă prin mail dacă doresc sau nu doresc să le fie făcut public numele. Voi face o conferință de presă când o public și anunț toate persoanele”, le-a spus Nicușor Dan jurnaliștilor.
La sfârşitul lunii mai, Curtea Constituţională a decis ca declaraţiile de avere şi interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice. Totodată, aceste declaraţii nu mai trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor.
La acel moment, Dan a precizat că declaraţia sa de avere va fi făcută publică.
„Desigur că îmi fac declaraţia de avere. Decizia CCR se referă la accesul publicului la declaraţia de avere. M-a surprins. Probabil că sunt nişte chestiuni care ţin de accesul la date personale. Trebuie ca CCR să redacteze repede şi Parlamentul să modifice legea astfel încât cetăţenii să aibă acces”, a spus Nicuşor Dan, pe 30 mai.
Întrebat dacă declaraţia sa de avere va fi prezentată publicului, el a confirmat: „Dacă legea interzice ANI să o publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu este o problemă asta”.
@ Domnul Nicușor Dan începe să arate ca domnul Ion Iliescu, ca atitudini și mimică, probabil că și ca înălțime, deci ca specialist de științe reale ?
Romanii merita sa fie prostiti in fata cu cele mai ridicole explicatii. Imaginati-va ca la un job privat ii spui sefului: „am bagat in sistem/file 400 de articole/piese si au disparut. Nu stiu cum sa fac o lista cu ele dar ma duc sa-i intreb pe cei 400 de furnizori poate trimite fiecare un email si facem inventarul!”
Infractorii în capoate visinii:
La 11 martie 2025, CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate făcută de Avocatul Poporului, Renate Weber, privind pensiile militare.
Nici până azi decizia nu a fost redactată
Deși au trecut mai bine de trei luni de la momentul respectiv, decizia CCR nu a fost nici până astăzi redactată, în condițiile în care termenul-limită de redactare, conform legislației în vigoare, este de 30 de zile.
Alte decizii importante, însă, au fost redactate imediat. Spre exemplu, în cazul deciziei CCR privind secretizarea declarațiilor de avere, luată la finalul lunii mai, Curtea Constituțională s-a mișcat pe repede-înainte și motivarea a fost deja publicată.
Anti AURusia spune:
20 iun. 2025 la 18:37
Va referiti si la cei care au donat bani pt Nicusor ca sunt tot legionari ?
Bate recordul național al Ciobanului Becali la câmpuri și parcele , d-aia ăsta nu-l mai suportă . Dar din tot nutrețul care-l recoltează d-aci , v-a dat de rumegat până la toamnă , că oricum tomatele și crastaveții e scumpi . Dreptacilor nicușoriști , noroc cu CCR-eaua care v-a proteguit datele personale. Acuma împuternicitul nu mai are drept să vă afișeze GĂURILE la Întreținere la Panoul de Onoare
Nu a donat NIMENI lui CG, asa cum s-a donat Muciferului, Ghiță.
BogPR a donat unora care au făcut clipuri pro-CG, eduKKat PERNICIOS !
măR🎯g…
● Știi tu ●
A declarat clar și răspicat, citez „oamenii au donat din banii mei la campania mea electorală”! De unde dracu are acest muc aiurit și infect atâția bani, din meditații(a se citi furt din banii publici și mita)?!
Uffff ! Bine ca a disparut concubina din declaratie ! Uraaaa !
Si io care credeam ca tocmai l-a rezolvatara Curtea Pro/Con-stitutionala.
Intelesesem ca cei care au donat bani pt. Calin Georgescu au fost sanctionati ,aici nu se aplica aceiasi lege ?
@paulian ionescu. Pai n-a zis Georgescu ca si-a făcut campania co zero lei? Si-atunci dacă cineva i-a dat bani, nu înseamnă că au mințit cu toții. Normal ca legionarii ăștia trebuie cercetați și inchisi.