Indemnizaţie pentru mamele doctorande şi masterande

Senatul a adoptat astăzi o propunere legislativă prin care este acordată indemnizaţia de creştere a copilului şi studentelor care urmează cursuri de masterat şi doctorat.Propunerea legislativă este semnată de senatorul PDL Gheorghe Bîrlea şi a fost adoptată cu 72 de voturi pentru şi nici un vot împotrivă. Astfel, potrivit noii legi, "beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi părintele care urmează cursuri cu frecvenţă (masterat sau doctorat) sau desfăşoară activităţi de cercetare şi perfecţionare în ţară sau în alt stat membru UE, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării".

Potrivit prevederilor actuale, de indemnizaţie beneficiau până acum doar mamele care nu lucrează, dar urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere.  

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.