Indian Wells fără Federer, Nadal şi Djokovic

roberta vinci

Indian Wells este gata să primească nume nou pe tabloul câştigătorilor. După un an de criză din cauza unei pandemii, Mastersul 1000 revine la o dată neobişnuită, 7 octombrie, în deşertul din California.

Este prima dată în 21 de ani, din 2000, când tabloul principal nu-i conţine pe cei mai puternici trei jucători din lume. Rafael Nadal şi Roger Federer au încheiat sezonul 2021, în timp ce Novak Djokovic îşi revine încă din şocul Grand Slamului ratat la US Open.

Toţi trei au câte 20 de titluri majore în carieră.

În ultimele 16 ediţii, doar de trei ori a existat un jucător din afara clubului Big3 care să ridice trofeul.

În 2010 i s-a întâmplat lui Ivan Ljubicic, actual antrenor al lui Roger Federer, în 2018 şi în 2019, în schimb, au câştigat Juan Martin del Potro şi Dominic Thiem.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Analysis of test sticks from surface testing in the Slovak Republic -confirmation of genocide.

    Cautati pe net aceasta informatie ………
    Cei care au cerut TESTAREA CU ACELE BETIGASE CARE SE VIRA IN GIT SI IN NAS (firea /gidea/ panarama aia de medic oftalmolog , care apare mereu la tv , si alte scursuri umane . A verificat cineva acele betigase la microscop ????? . bineinteles ca NU . Feriti=va de aceste testari cu betigase ……. sunt INFESTATE . Sunt valabile doar testele de singe , facute de medici patrioti care vor sa faca bine semenilor sai . Acestia , sunt foarte putini

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.