Industria românească nu dă semne de revenire

Activitatea în industrie a fost în luna mai la fel de modestă că în aprilie şi sub nivelul din martie, potrivit Barometrului Industrial realizat de IRSOP și SNSPA, Facultatea de Management. Conform tiparului anual, începând din iulie activitatea va scădea din motive sezoniere. Scăderea ar putea fi însă mai drastică datorită moleşelii curente. Deşi comenzile pentru export s-au înviorat puţin în mai, cererea internă rămâne slabă, firmele reduc numărul de angajaţi, iar costurile de producţie scad pe fondul disponibilizărilor şi al activităţii diminuate. Dar semnalul cel mai serios este deteriorarea în continuare a aşteptărilor managerilor în legătură cu mersul industriei în lunile următoare. Luna mai prezice că avansul în industrie va mai întârzia. Volumul producţiei a avut în mai 58 de puncte, faţă de 57 în aprilie şi 63 în martie. Rezultatul global pe primele 5 luni ale anului e ceva mai slab decât în perioada similară a anului trecut. Stocurile se află tot în zona de contracţie, 47 de puncte, pe fondul ritmului scăzut al activităţii. Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.
Volumul producţiei a avut în mai 58 de puncte, faţă de 57 în aprilie şi 63 în martie. Rezultatul global pe primele 5 luni ale anului e ceva mai slab decât în perioada similară a anului trecut. Stocurile se află tot în zona de contracţie, 47 de puncte, pe fondul ritmului scăzut al activităţii.
Comenzile noi se situează la 59 de puncte faţă de 58 în aprilie. O schimbare prea mică pentru a semnaliza o creştere reală a cererii interne. Comenzile pentru export au crescut de la 52 în aprilie la 57 în mai. Creşterea vine însă pe fondul volatilităţii şi nu a unei tendinţe ascendente lineare. Este posibilă o accelerare pre-sezonieră a exporturilor în perspectiva contracţiei viitoare a activităţii industriale europene, din cauza sezonalităţii. În 2018 s-a produs un puseu similar, în sensul unui mic vârf de cerere externă în luna iunie care s-a topit însă în lunile următoare. Importurile de materii prime au crescut timid de la 54 în aprilie la 56 în mai, probabil pe fondul asigurării resurselor necesare pentru acoperirea comenzilor externe,
Numărul angajaţilor s-a contractat şi mai mult, la 45 de puncte, faţă de 48 în aprilie şi 51 în martie. Tiparul curent în industrie este tendinţa creşterii numărului de salariaţi în februarie, martie, aprilie şi de contracţie a forţei de muncă în lunile mai, iunie, iulie şi august. Pe parcursul unui an contracţia forţei de muncă durează cam 6-7 luni, din care 3-4 sunt întotdeauna în cursul verii.
Costurile de producţie au continuat să scadă la 65 de puncte, faţă de 68 în aprilie şi 75 în ianuarie. Scăderea este lineară şi reprezintă rezultatul cumulat al
activităţii slabe şi a reducerii personalului. Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au crescut de la 57 la 59, dar volatilitatea preţurilor în primele 5 luni a fost mai mare decât în perioada similară din 2018. Volatilitatea mai mare înseamnă riscuri mai mari.
Indicatorul sintetic de încredere în viitor a scăzut la 62 de puncte faţă de 70 în ianuarie. Aşteptările privind cererea viitoare tind să se deterioreze cel mai rapid, mai ales încrederea în multiplicarea comenzilor pentru export. De la o lună la alta, managerii au tot mai puţine speranţe că va urma o creştere sănătoasă a cererii interne şi externe în perioada următoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

2 Comentarii

  1. pina nu vedem si alte statistici , ma ramne de vazut cum este in realitate

  2. pam-pam, dar asta nu e o stire pozitiva? de ce sa fim tristi? repornirea motoarelor industriei ceausiste este o stire negativa. daca s-ar intampla aceasta nenorocire, atunci am putea fi tristi. dar, slava Domnului, nu este cazul! reformele structurale din Romania, pentru care s-au luptat corifeii PD si-a atins scopul. Ciuma Rosie trebuie definitiv distrusa, lupta continua,victoria este aproape!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.