INEDIT în lumea fotbalului: bere pentru suporteri!

Ralph Hasenhuttl, antrenorul echipei Southampton, cere conducerii clubului să permanentizeze experimentul făcut duminică, de le a oferi câte o bere gratis abonaţilor, la meciul cu Arsenal Londra, câştigat cu 3-2.

Înaintea meciului cu Arsenal, Southampton a oferit fiecărui abonat un voucher pentru o bere şi o scrisoare din partea noului antrenor al echipei, prin care acesta le cerea fanilor să se unească şi să susţină formaţia în efortul de a evita retrogradarea.

În opinia lui Hasenhuttl, berea a fost un liant important şi a avut o contribuţie majoră la atmosfera incendiară pe care fanii „sfinţilor” au făcut-o pe St. Mary’s Stadium, ajutând gazdele să obţină al doilea succes din acest sezon, în campionat.

„Nu beau bere atât de des, dar acesta a fost un pas perfect pentru a ne ajuta. Când merge aşa, trebuie să o faci la fiecare meci de acasă. Vom vedea. Asta este ceea ce doream să simt când am venit în Premier League. Atmosfera de după meci, să te bucuri cu o asemenea atmosferă, asta era ceea ce mă aşteptam când am venit aici. Echipa a jucat pe teren aşa cum trebuie să o facă. Suntem pe un loc neretrogradabil şi acesta este un pas important”, a declarat tehnicianul austriac.

Southampton nu mai bătuse pe nimeni de la 1 septembrie, când a câştigat, în deplasare, cu 2-0, în faţa echipei Crystal Palace.

Austriacul Ralph Hasenhuttl a preluat conducerea tehnică a echipei Southampton, la 6 decembrie, în locul lui Mark Hughes, iar succesul de duminică îi urcă pe „sfinţi” pe locul 17, ultimul care asigură rămânerea în Premier League, cu 12 puncte, la egalitate cu Burnley, de pe locul 18.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.