Infernul cu miros de Paradis

Filmul „Undeva la Palilula“ în regia lui Silviu Purcărete este un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc.

Pelicula “Undeva la Palilula” a fost prezentată în premieră oficială miercuri, 18 aprilie, în Bucureşti, la “Turbohalle” şi va fi lansat pe ecranele cinematografelor bucureştene, de vineri, 20 aprilie.

Filmul va rula la Sibiu timp de o săptămână, în fiecare zi, în perioada 27 aprilie – 3 mai, la “Hala Balanţa”. Proiecţiile vor începe la ora 21.00.

La Cluj, la Teatrul Maghiar, filmul va fi proiectat, într-un spectacol de Gală, în 23 aprilie la orele 17.00 şi 20.00

Bine aţi venit în Palilula!

Aron Dimeny în rolul doctorului Serafim

Un orăşel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe.

O mică comunitate de caraghioşi, de leneşi, de curve, de derbedei cu inimă de înger trăieşte sub soare într-o dulce inconştienţă inocentă. Un film marca Purcărete. Acesta mărturisea: “Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni.

Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate.

Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase.

Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu- adevărat.

Precum în «Îngerul exterminator», în Palilula se poate intra, dar de ieşit de-acolo nu se mai poate. Acolo, îngerul exterminator se numeşte imoralitate şi melancolie.

La Palilula, animalele (broaşte sau ţapi) mint şi delirează ca şi oamenii, cu care de altminteri coexistă într-un spirit de solidaritate fraternă.

La Palilula morţii sunt la fel de petrecăreţi ca şi viii, gureşi şi beţivani.

La Palilula, nici un aparat conceput de un spirit uman, civilizat, nu poate funcţiona. Cât despre ingineria locală, ea sfidează orice raţionament.

La Palilula nimeni nu munceşte, dar toţi îşi umplu burdihanele.

La Palilula nu se naşte nici un copil. La Palilula, tineri sau bătrâni, adulţii nu au trecut de pragul copilăriei; Palilula este un teren al jocului tardiv.

Palilulenii sunt, aproape toţi, italieni la origine. Nimeni nu îşi mai aminteşte cum au ajuns acolo. Doar că, printre băutori şi broaşte, curtezane băbite şi aristocraţi scăpătaţi, pacienţi sănătoşi şi doctori bolnavi, Partidul Comunist a reuşit totuşi să îşi facă intrarea şi, parcă anume pentru a strica tot cheful şi pentru a ne aminti că timpul face ravagii. Chiar şi la Palilula.

Palilula este Infernul cu miros de Paradis.

Palilula este Paradisul mistuit de flăcările Infernului”.

România anilor ’60

Oamenii din Palilula

Palilula, un autentic “Macondo” oltenesc, e un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare. „Undeva la Palilula” spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula ca urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică. Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină. Palilula este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasă cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema.

Manifestaţiile dedicate „luptei pentru pace”, impuse peste tot în România de noul conducător al partidului, au loc la Palilula în acelaşi spirit al delăsării şi beţiei specific oraşului; primează aceeaşi băşcălie pur românească care nu poate fi controlată de nici un sistem politic.

Olivia Niţă, Constantin Chiriac şi Constantin Cicort

Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină. Spre final, viaţa în Palilula începe să îşi piardă reperele, şi personajele se topesc, dispar, mor, îşi încheie, fiecare în felul său, existenţa stranie, oarecum fantastică.

Filmările pentru acest lungmetraj au durat 58 de zile şi au început în toamna lui 2009, ultimul cadru fiind luat spre finalul primăverii din 2010. Proiectul datează însă din anul 2004, când a apărut prima versiune de scenariu. Distribuţia acestui film cuprinde 50 de actori şi 900 de figuranţi, printre care şi un nou-născut. Echipa de filmare a fost formată din peste 150 de persoane, dintre care 53 au fost prezente permanent pe platou alături de 21 de şoferi. Ca un inedit în producţia acestui film au fost folosite 100 de broaşte vii şi 50 de saci de zăpadă artificială. De asemenea, producţia a beneficiat de peste 80 de cadre unde s-au aplicat efecte vizuale (VFX) la care au colaborat 19 specialişti din 3 studiouri diferite. Muzica a fost înregistrată la Budapesta cu o orchestră formată din 50 de instrumentişti.

Aceeaşi lume barocă, ilogică, a imaginarului

Răzvan Vasilescu

Regia, ca şi scenariul aparţin inegalabilului Silviu Purcărete, un uriaş vizual. Compune cinematografic, deşi este prima peliculă pe care o realizează. El vede precum un ochi ciclopic colcăiala lumii. Şi unde e căutată esenţa vieţii, unde e răscolit elixirul vieţii? În tot ceea ce puritatea şi moralitatea socială refuză, condamnă, vituperează. Spectacolele lui Purcărete sunt o călătorie fără frontiere, în care realul se îmbină cu imaginarul, purtându-ne în nebunia teatrului şi în cea a cinema-ului, ele stând sub semnul unei indiscutabile autenticităţi. În ele întâlnim o ordine ilogică a vizualităţii, a imaginarului.

Membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, deţinător al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală în 1995 şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh 1991). În 2009, spectacolul „Faust” e unul dintre punctele de maximă atracţie ale Festivalului de la Edinburgh, iar Ofelia Popii este premiată pentru interpretare. Silviu Purcărete nu caută nici creasta de val a succesului, nici reflectoarele orbitoare, nici covoarele gloriei călcate la marile festivaluri. Deşi are parte de ele cu prisosinţă. Este genul de regizor care preferă să se împlinească prin operă, şi nu să vorbească despre ideile sale. Îşi asumă condiţia de creator, şi nu pe aceea de comentator al unei opere.

Spectacolele sale au câştigat multe premii şi au obţinut recunoaşterea publicului de pe multe continente. În 1996, Purcărete a devenit director al Centrului Dramatic din Limoges pentru care a produs, printre altele, „Orestia”, „Trei surori” şi „Don Juan”. Spectacolele sale au fost extrem de apreciate în Mara Britanie, printre succese amintim „Decameronul”, „Phaedra”, „Danaides” (Glasgow), „Orestia” (Lyric Hammersmith), „Ubu Rex” (Edinburgh International Festival) şi „Furtuna” (Nottingham Playhouse).

Lumea în care fantasticul se îmbină cu realul

În 2005, Purcărete regizează „Scapino” la Chichester Festival Theatre. În 2006, „A douăsprezecea noapte” (Teatrul Naţional din Craiova) a fost prezentată la Bath Shakespeare Festival, iar în 2007 a regizat „Macbett” de Eugène Ionesco pentru Royal Shakespeare Company. Dar a semnat şi Operă, din care amintim „Boema” (Essen), „Parsifal” (Opera din Scoţia), „Roberto Devereux” de Donizetti (Wiener Staatsoper) şi „Castor et Pollux” (Opera din Bonn), “Gianni Schicchi” (Teatrul Maghiar din Cluj).

Şi la această producţie, “Undeva în Palilula”, regizorul Silviu Purcărete a lucrat ca întotdeauna cu echipa cu care are nişte afinităţi elective, cu oamenii pe care îi cunoaşte foarte bine.

Compozitorul Vasile Şirli, autorul coloanei sonore, este la rândul său un nume care nu mai are nevoie de nicio carte de vizită. A compus şi produs muzică pentru spectacole de teatru: „Pescăruşul” şi „Arden din Faversham”, regia Lucian Pintilie, „The Blue Monster”, regia Petrika Ionesco, „Fraţii Karamazov”, şi „Cum vă place”, regia Dan Micu, „Richard III”, regia Tompa Gabor ş.a.

A compus muzica pentru producţiile semnate de Silviu Purcărete în întreaga Europă: „Richard III”, „Il Campielo”, „The Tempest”, „Visul unei nopţi de vară” (două versiuni), „Don Juan”, „De Sade”, „La femme qui perd ses jarrtières”, „Pilafs et Parfum d’Ane” şi „Tête d’Afarit Grillées sur Lit de mort et de Poivron” (inspirate de “1001 de Nopţi”), „Poveste de iarnă”, „Orestia”, „Nepoata lui Pantagruel” (omagiu lui Rabelais), „A douăsprezecea noapte” şi „Scapino”, „The Thrickster”, „Troilus şi Cressida”, „Macbett” (Royal Shakespeare Company), „ Metamorfozele” şi „Faust” (European Cultural City 2007), „Measure for Measure”, „Lulu”, “D’ale carnavalului” şi “Ultima zi a tinereţii”.

A compus muzică de film, lucrând cu Mircea Daneliuc (“Glissando”), Nicu Stan (“Singapore”, a câştigat Marele Premiu pentru Muzică), Constantin Chelba (“Astfel” – Premiul Uniunii Compozitorilor din România)

În Franţa a compus coloana sonoră pentru show-uri de televiziune („52 sur la Une”, „Seconde B”), filme („Un Otage de trop”, „Comme des Rois”) şi spectacole de teatru.

Începând cu 1990, este director muzical la Parcul Disneyland Paris, unde a compus numeroase piese originale pentru reprezentanţii.

Scenă din film

Scenografia aparţine geniului lui Dragoş Buhagiar, decorurile sale constituindu-se în imagini deosebit de spectaculoase. Este cunoscut pentru creaţiile sale din “Oblomov”, “Costumele”, “Roberto Zucco”, “Casa Bernardei Alba”, “Colonelul Pasăre”, “Alchimistul”, “Baal”, “Suita de crime şi blesteme”, “Toulouse Lautrec”, dar şi “D’ale carnavalului” şi, mai recent, “Ultima zi a tinereţii”. Alături de el semnează şi Helmut Sturmer, celebru pentru “Faust”, “Lucia de Lammermour”, “Turandot”, “Roberto Devreux”, “Cosi fan tutte”, “Don Giovanni”, “Troilus şi Cressida”. Totodată, a conceput scenografia pentru filme de referinţă ale cinematografiei române, precum „Duhul aurului”, în regia lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu, „Dincolo de nisipuri”, în regia lui Radu Gabrea, „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Piţa, „Rătăcire”, în regia lui Alexandru Tatos.

Din echipă face parte şi creatorul de costume Lia Manţoc, apreciată pentru creaţiile unice din “Faust”, “Lulu”, “Metamorfoze”, “Gianni Schicchi”, în regia lui Silviu Purcărete, “Hamlet”, “Livada de vişini”, “Aşa este (dacă vi se pare)”, în regia lui Vlad Mugur, “Lear” în regia lui Andrei Şerban, “Pălăria”, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Personaje la limita realului cu fantasticul

Undeva, pe o verandă, in Palilula, se ascultă muzică

Distribuţia numără renumiţi actori. Serafim, tânăr medic pediatru abia ieşit de pe băncile şcolii, ajunge în Palilula cu două valize pline cu cărţi de medicină. Nu le va citi niciodată, dar le va folosi drept mobilier al odăii în care se va instala pentru mult timp, stârneşte imaginaţia prin seducătorul Áron Dimény.

Predoleanu, anatomopatologul cinic şi diabetic, filosoful pedant, îmbrăcat ca la 1900, transformă şedinţele de autopsie în spectacole macabre rostite în latină şi presărate cu înjurături mustoase, în faţa unui public pestriţ şi apatic, este remarcabil interpretat de Răzvan Vasilescu. Asistentul său, Niţă Leonardo, autopsier, agent sanitar cretin, care poartă la rever unicul ac de seringă pe care îl foloseşte cu seninătate atât la oameni, cât şi la animale, este adus de Constantin Cicort.

Constantin Chiriac interpetează, cu aplomb şi cu sclipitoare observaţii de detaliu, personajul Virgil Codreanu zis Trotzki, secretarul de partid idiot al spitalului, stalinist convins, analfabet, imbecil, fost important activist al partidului, căzut brusc în dizgraţie din motive pe care le ignoră, adoră în continuare Partidul şi tot ce se leagă de Partid fără urmă de resentimente. E agresiv, urlă şi ameninţă mereu cu “Organul de la Judeţ”.

În rolul Leana Mică, femeia de serviciu tabagică şi concupiscentă care face legea cu mătura şi făraşul, care îşi exercită seducţia promiţând mâncăruri rustice şi suculente, încântătoarea Ofelia Popii.

Un rol de forţă, George Mihăiţă în Ilie Tudorin, administratorul spitalului, un autentic “pierde-vară”. Organizatorul tuturor chefurilor şi mâna dreaptă a lui Serafim. Ilie e fiul risipitor, nesupus, mereu în dizgraţie, veşnic pedepsit, dar care trebuie să ducă de mâncare acasă. Plin de energie, vesel, petrecăreţ, farseur, el face şi desface, pleacă şi vine mereu, aleargă încoace şi încolo, face rost de orice.

Un inventator neînţeles care se laudă că va construi de unul singur ceva nemaiîntâlnit în Palilula, Ioska Herzog zis Pişta, este Pali Vecsei. Gogu este un bărbat de culoare de o frumuseţe neliniştitoare, care va deveni cel mai bun prieten şi confident al lui Serafim. E un doctor rătăcit nu se ştie cum prin acest colţ uitat de lume. Bănuit de Trotzki că ar fi spion american. Altfel – cald, generos, împăciuitor. Rol admirabil creat de Sorin Leoveanu. Gogu este iubitul asistentei Olga Herzog (Florentina Ţilea), al cărei bărbat, Ioska, e foarte tolerant cu acest triunghi conjugal.

Palilula, un oraş fantomă, în timpul filmărilor

Elena Crângaşu, amanta secretă a lui Trotzki, blondă, înger pre-rafaelit de o frumuseţe “nepământească”, este întrupată de Olivia Niţă.

Puşa Darie îi dă viaţă lui Pixi Ochi Magic – bătrâna prostituată cu ochiul de sticlă strălucind precum Koh-i-Noor-ul, care l-a subjugat pe Gogu.

Alături de ei evoluează Horaţiu Mălăele, Ilie Gheorghe, Ana Ciontea, Ioana Crăciunescu, Diana Fufezan, Adriana Şchiopu, Ema Veţean, Marius Manole şi mulţi alţii…

Adrian Silişteanu este unul dintre cei mai apreciaţi directori de imagine din România. Producătorul filmului este Tudor Giurgiu.

Realitatea nici nu mai contează câtă vreme e povestită. Mai mult, realitatea nici nu există decât dacă e povestită. Aşadar, nu pierdeţi această fierbinte peliculă care vă va încânta.