“Înființarea de colegii în facultăți reprezintă un atentat la statutul universității”

Potrivit unei decizii a guvernului, universitățile pot organiza din acest an școlar colegii la care să primească absolvenți de liceu fără diplomă de bacalaureat.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat că aceste colegii au statut de şcoală postliceală, iar absolvenții acestei forme de învățământ nu vor primi o diplomă de licenţă, ci o certificare a calificării profesionale. Durata cursurilor este de 3 ani.

În legătură cu funcționarea unei școli postliceale în interiorul unei universități rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Vasile Ișan, a declarat pentru RFI că “reprezintă un atentat la statutul universității”.

“(…)spus mai pe scurt (ideea -n.r.) este inadecvată, stranie, pentru că universitățile, generic, au un alt rol și o altă funcție, dincolo de faptul că, în ultima vreme, se vorbește și pe plan internațional, în mediul academic, despre așa-zisa funcție socială a universității, cu alte cuvinte, servicii pentru dezvoltarea comunității, educație care merge dincolo de educația formală, parteneriat, mediul de afaceri ș.a.. Dar trebuie să ținem și să păstrăm anumite principii care țin de concepția de universitate și de tradiția academică, nu mă refer la cea românească, ci eruropeană (…). Pregătirea remedială sau, dacă vreți, pregătirea în scopul promovării bacalaureatului, a elevilor e bine-venită și se poate face în licee, în școli postliceeale”. În orice caz, este problema acelor universități care organizează (…).

Întrebat dacă este decredibilizată această formă de învățământ sau facultățile care permit înființarea de colegii, rectorul Vasile Ișan a afirmat că a considerat că “reprezintă un atentat la statutul universității”, explicând totodată că există, de asemenea, fel de fel de instituții de învățământ, eterogene.

Făcând referite la instituții de învățământ din Statele Unite, Franța și alte țări cu tradiție academică, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” a ținut să sublinieze distincția clară care se face aici între universități și colegii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.