Ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Ralf Jäger, a declarat, luni, potrivit AFP, că aproape toți suspecții de violențele cu precădere sexuale comise la Koln în noaptea de Anul sunt străini,respectiv solicitanți de azil sosiți în ultimele luni în Germania.
„Atât din declarațiile martorilor, cât și din rapoartele poliției (locale), dar și din descrierile poliției federale rezultă faptul că persoanele care au comis aceste delicte proveneau aproape exclusiv din rândul imigranților”, a declarat oficialul.
Angela Merkel a declarat sâmbătă că susţine modificarea legii pentru expulzarea solicitanților de azil sau refugiaților care încalcă legislația, în contextul violențelor care au avut loc de Anul Nou la Koln.
Legislația germană prevede în acest moment o condamnare de cel puțin trei ani pentru a permite expulzarea unui solicitant de azil în cursul examinării dosarului său, pe lângă condiția suplimentară ca viața ori sănătatea acestuia să nu fie amenințate în țara sa de origine.
Şeful poliţiei din Koln a fost suspendat din funcţie după ce poliţiştii germani au contrazis informaţiile conducerii lor legate de agresiunile sexuale din noaptea de Revelion.
Mai mulţi ofiţeri au declarat presei germane că zeci de oameni au fost arestaţi în urma plângerilor femeilor, iar majoritatea erau imigranţi din Siria şi Afganistan.
Şefii poliţiei şi primarul oraşului declaraseră că nu sunt dovezi împotriva imigranţilor.
Agresiunile din Germania au un ecou răsunător şi în restul Europei. Premierii Slovaciei şi Cehiei vor un summit extraordinar al UE, pentru o consolidare a graniţelor uniunii.