Îngerul a strigat

A căzut între blocuri luat de vânt, înger albastru, parcă. Sau l-a doborât o dronă, înger albastru parcă. Sau l-au tras paletele unui elicopter în vârtejul lor. Sau l-a izbit cometa Halley, înger albastru parcă. Ei, a căzut pur și simplu și a început să strige de durere, de groază, a strigat după ajutor. Vecinii mei au ieșit pe la ferestre.

– Care strigă acolo, mă?! Liniște! Băi n-auzi?!

– Ăștia cu electorala lor! Ăia de la PSD cu pliantele și cu sacii de făină, ăia de la PNL cu autostrăzile alea în lucru pe care le inaugurează la foc automat!

– O fi unul dus cu pluta! Taci, măi!

– E ăla, bețivanu’ de la colț, ăla care se ținea cu useriștii alaltăieri iar azi se dă cu Băse! Ați priceput?!

– E pupilu’ lui Iohannis, lasă că am văzut eu la televizor, face agitație pentru alegeri!

Și uite-așa. Îngerul a strigat. A zis Gore, vatmanul, să sunăm la pompieri sau la jandarmi dar Bebe de la Arsenal a zis că dacă vin ăia ne iau temperatura și ne bagă ori la spital, ori la bulău. Controversă în toată regula. Cu cine să te înțelegi. Între timp, televiziile au luat foc, s-au încins spiritele, care cu Orban, care împotriva lui Orban, care cu rușii, care cu americanii, vreo doi, trei cu chinezii, erau unii cu austriecii, cu franțujii, cu nemții. Jurnaliștii mai cu moț, și ei, după cum erau plătiți de serviciile secrete externe sau băștinașe.

Ce să mai înțeleagă poporanul?! Îngerul striga într-una. Acum de ce să mint, nu știu în ce limbă striga el așa, acolo în gura aia de canal. Păi ar fi trebuit să astupe gura de canal, măcar de alegeri, că tot s-au ridicat restricțiile pe timpul nopții să-și vadă Iohannis visul cu ochii, țara mea, partidul meu, guvernul meu, parlamentul meu, constituția mea, chestii din astea.

Madam Calomfirescu a zis să ne ducem jos să vedem despre ce este vorba, să nu fie care cumva vreo studentă care făcea agitație politică electorală, neatentă, na, a alunecat fata și a căzut în gura de canal. Și ăia de la partid ce păzeau? Au uitat-o acolo? Unde le era mintea, de ce să ne băgăm noi, moare fata acolo, nu vă e rușine nesimțiților!? Domnul Temistocle Popa a ieșit în pijama, l-a tras Fane de la Gara de Nord, l-a tras de mânecă, l-a băgat înapoi în scară, unde te duci la ora asta, dacă e un strigoi, o să te înfulece numaidecât, de ce nu stai tu cuminte la televizor să vezi ce zic ăștia de la televiziunile otrăvite?!

Și uite-așa, întreaga noastră suflare era țintuită de parcă ne-ar fi tras careva cu un magnet invizibil, nu puteam să facem un pas înainte, nu puteam să luăm o hotărâre, se duce țara noastră de râpă, asta se întâmplă, nu reușim să ieșim la bătaie, la lumină, la luptă, stăm pe gard și gargarisim vrute și nevrute. În cele din urmă, nu s-a mai auzit nici un fel de strigăt. S-au stins pur și simplu toate strigătele de peste zi. Nu s-a mai auzit nici un oftat. Nici un fel de plânset. Nu a mai strigat nimeni după ajutor. S-a lăsat o tăcere ca de plumb pe toată strada noastră. În cele din urmă, Titi de la centrala termică și-a luat inima-n dinți, a tras o cheie franțuzească, din aia grea, grea, din geanta lui cu scule și a coborât în stradă, oarecum viteaz, oarecum temător. Ce vezi, Titi! Titi ai grijă! Titi nu te băga! Titi să nu-ți pară rău! Titi nu fă pe viteazu’! Ei, Titi, ce e acolo? Ah, Titi, zi ce vezi, nu ne mai perpeli? Să venim și noi? Ai nevoie de noi?

Parcă am veni și noi! Hei, Titi, care-i tărășenia?! Nu e! Ce nu e! Nu mai e! Nu e nimic în canal. Vezi cu lanterna? Da, mi-am luat și lanterna, e gol, nu e nimic. Și atunci unde e? Păi poate n-a fost! Hai, pe bune, sigur că n-a fost! Am avut așa, noi, o chestie din aia, un miraj! Păi da! A fost miraj, audenie, vedenie, ce să mai vorbim! Păi așa, a zis Bebe de la Arsenal! Păi dacă era un înger pe bune, nu săream noi în ajutorul lui?! Păi sigur că săream, doar avem inimă, ce naiba!