În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Când ieşi din imensul hol de la parter, eşti deja ameţit de spectacolul de lumini în care ai fost implicat. În capăt se desfac două uşi: cea din dreapta dă spre un alt coridor, cea din stânga spre scările de serviciu. Coridorul din dreapta are de o parte şi de cealaltă câte patru uşi identice, fiecare dintre ele dând în câte un apartament, apartamentele pentru oaspeţi. Atâtea încăperi încă goale, nemobilate, induc impresia de straniu, de pustiu. Ziua coridorul este luminat printr-o fereastră chiar sub tavan, lungă de la un capăt la celălalt, o fereastră nu mai înaltă de patruzeci de centimetri. „Ca un triforium al unei catedrale romane”. Destul ca lumina să ajungă în interior. Noaptea, de sub latura de sus a ferestrei sunt aprinse leduri ce se aprind doar când trece cineva pe sub ele. Aşa că noaptea nu vezi întreg coridorul. Cele opt apartamente dau toate cu ferestrele spre mare. Sunt ferestre mari ca nişte vitrine ce apar în zidurile acoperite parţial de vegetaţie. (Iată, în sfârşit problema ferestrelor a fost rezolvată, chiar dacă încăperile se află de o parte şi de alta! Dar pe Insula Zu, orice e posibil.) Coridorul se termină cu o încăpere spaţioasă, o sală de recepţie sau de conferinţe. (Încăperea aceasta încă nu este terminată.)
În partea dreaptă, se intră de pe fascinantul hol către o casă a scărilor. Acestea duc la etajul unu, la etajul doi, la etajul trei. La fiecare etaj se află un coridor identic cu cel de la parter şi prevăzut tot cu câte patru uşi pe stânga şi patru pe dreapta. Etajele au şi ferestrele identice cu cele de la parter. Şi toate orientate spre răsărit! Etajele de la un parter care nu există, întrucât, văzute din afară, şi vitrinele cele mai de jos se află la înălţime! Dar acest lucru este mai greu de sesizat, fiindcă, de jos, înseşi ferestrele sunt greu de sesizat în zidurile acelea zgrunţuroase, dând impresia de dezechilibru, acoperite din loc în loc cu vegetaţie, zidurile ce par atât de instabile, atât de înşelătoare.
La etajul întâi, să-i spunem totuşi aşa, coridorul se termină cu un spa cu piscină şi sală de forţă. (Nici acest spaţiu nu este încă amenajat.) Iar la etajul imediat următor se află… nu se află încă nimic decât doar idei deocamdată necoagulate. Cel mai probabil, acel loc e pentru a găzdui biblioteca împreună cu sala de lectură. Doar „probabil”, întrucât toate marile biblioteci ale lumii au tavanul înalt, deasupra a mai multor nivele, sprijinindu-şi laturile cu rafturile suprapuse. Iar la mijloc trebuie să se găsească mesele, scaunele, vitrinele găzduind incunabulele, lângă simezele şi planşele de desen. Or pentru o sală atât de înaltă nu este loc. Robin nu se poate despărţi de imaginile ce l-au impresionat atât de mult pe Radu când a vizitat bibliotecile unor mari universităţi, ale unor mănăstiri şi în special cele de la Lerins şi Ferme zu Chiuso. Deocamdată pentru un spaţiu atât de înalt nu este loc. Deocamdată…
În schimb, dacă mai urcăm un cat, vom da de terasa despre care a mai fost vorba, balconul-terasă de unde se vede marea îngemănată cu orizontul, marea cea mai albastră în care se oglindeşte fabuloasa vegetaţie, amestecându-se culorile toate, terasa încă fără o balustradă care să secţioneze priveliştea. Nu, nu când mai urcăm un etaj, ci când urcăm chiar deasupra acelui etaj.
Cam aceasta este situaţia acum. Pe calculatorul de la biroul directorului adjunct, dar şi de pe laptopul de pe strada Constituţiei 72b., ca şi pe planşele din cele două locaţii, se găsesc numeroase schiţe: pentru spaţiile încă neterminate, pentru cele încă nefinisate, pentru cele încă nemobilate. Şi pentru cele abia vag proiectate: de exemplu, turnurile şi meterezele castelului – un castel fără turnuri nu este castel. Nici măcar palat. Adică nici măcar Palatul lui Radu Robin Roby Boy. Numai că într-o construcţie nouă, turnurile acelea se află mereu la limita între ingenios şi kitsch. Şi deseori chiar peste limita aceasta. Până una alta, tot ce ştie Robin despre partea cea mai de sus a construcţiei este că un turn va conţine un observator astronomic. Concret, acesta nu există încă (?) deoarece trebuie găsite şi elementele din jurul său, amplasarea potrivită a acelor elemente, utilitatea lor. Dar există donjonul, un turn amplasat încă înainte ca edificiul să ajungă la catul de sus.
Mai e mult de lucru la Palat.
Revenit pe terasa Vilei Schneider, Radu a observat că s-a trecut de la comparaţia lui Augustin între o telenovelă şi piesa lui Shakespeare la o altă dispută: este într-adevăr medicul singurul muritor ale cărui sentinţe nu suferă apel? „Cu meşterul care-ţi repară chiuveta te poţi tocmi, cu cel ce vrea să-ţi vândă ceva te poţi tocmi, cu specialistul care ţi-a făcut lucrarea te poţi certa, îl poţi înlocui cu altul, chiar şi la judecătorul care poate-ţi hotărăşte soarta există instanţe de atac, dar dacă medicul îţi comunică un diagnostic fără speranţă n-ai cum să-l contracarezi!”
– Nu-i adevărat, s-a îndârjit Elvira, poţi merge la un alt medic.
– Şi dacă şi acela…
– Atunci mergi la un al treilea!
– Da şi, între timp, boala avansează… Cu boala nu te poţi tocmi! a gemut soţia lui Augustin.
– Întotdeauna mai există o speranţă.
– Diagnosticul corect al medicului este mai infailibil decât papa de la Roma, s-a încăpăţânat Otilia, soţia lui Augustin.
– Voi alt subiect de discuţie nu v-aţi găsit? s-a supărat Gusti. (Şi înjură.)
Otiliei i-a fost găsit un cancer la sân. Chiar Otiliei cea atât de cochetă…
– Dacă medicul îţi comunică un diagnostic fără speranţă n-ai cum să-l contracarezi! a repetat Otilia. Medicul este singurul muritor pe care n-ai cum să-l contracarezi.
– Astăzi, diagnosticul care…, la care faci aluzie nu mai este în nici un caz fără speranţă, a spus şi Victor.
– Dacă medicul îţi comunică un diagnostic fără speranţă n-ai cum să-l contracarezi! Otilia vorbea ca în transă. Medicul este singurul pământean care dă sentinţe fără drept de apel. Cu toţi ceilalţi oameni îţi rămân numeroase opţiuni, doar cu ce spune medicul e de necontestat! Poţi, cel mult, să te rogi la Dumnezeu. Muritorii nu mai pot schimba ceea ce a spus doctorul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.