Insula Zu (8)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

 

Până una-alta, chiar dacă a ajuns la faza în care „nu se mai prea vede să avanseze construcţia”, Palatul se desăvârşeşte. Mai bine zis, în fiecare zi se mai rotunjeşte un stâlp, se mai netezeşte un perete, mai apare o nişă. Odată, la o bere, tot Augustin Bora, cel care, după ce a divorţat şi n-a suportat singurătatea, a povestit că după ce s-a recăsătorit cu o colegă din orchestră, Otilia, aceasta i-a făcut capul mare că doreşte o casă anume, o casă cum şi-a visat-o dintotdeauna. Aşa că şi-au vândut fiecare apartamentul şi, cu banii astfel obţinuţi, şi-au evaluat bugetul şi s-au apucat de construcţie. De fapt, n-au făcut decât să dărâme fosta casă părintească a lui Gusti şi să zidească o clădire nouă pe acelaşi loc, o vilă de nivelul celor din jur. Numai că, după ce zidurile au fost ridicate, lucrurile parcă au început să treneze, iar banii li s-au terminat.

– Din cât am investit în blestemata asta de vilă – care nu se ştie când şi dacă se va termina vreodată -, puteam să ne cumpărăm una la cheie. Pe chestia asta, se părea că nici cea de a doua căsnicie a lui Augustin Bora nu va fi foarte fericită. (Dar Augustin – Gusti – nu spunea asemenea lucruri decât după ce bea puţin prea mult şi, chiar dacă cei doi soţi se ciondăneau mai tot timpul, au rămas împreună până când, aşa cum se spune, moartea i-a despărţit.)

– Ai dreptate, a făcut Radu V. Pop. Să construieşti o casă este un scop în sine. Pentru ceilalţi e bună şi o casă de cumpărat… Ceilalţi erau ceilalţi, aşa că n-au prea înţeles ce a vrut să spună directorul adjunct, mai ales că se ştia că el a moştenit o vilă în cartierul rezidenţial. Să construieşti o casă este un scop în sine, a repetat Radu. Nici nu ştiţi ce satisfacţii îţi dă o casă făcută cu mâna ta…

– Ce? Tu ştii? Tu n-a trebuit să suporţi toate toanele şi minciunile meşterilor, tu n-a trebuit să vezi cum orice fleac se amână de pe o zi pe alta, cum muncitorii, din angajaţii tăi, devin stăpânii tăi. Gusti aruncă o înjurătură. Gusti înjura mai tot timpul şi cei din jur s-au obişnuit cu limbajul lui colorat, căruia nimeni nu-i mai da importanţă.

– Da, nu merită să construieşti o casă decât dacă acest lucru devine pentru tine un scop în sine, a mai repetat o dată Radu. (Prin gura căruia tocmai a vorbit Robin.)

 

Se aflau toţi trei la masa din curte, Pop, Bora şi Schneider. Afară puteau fuma cât voiau. În casă, femeile se uitau la un serial la televizor. Serialul cu marele Paul Roberto, un serial la care nici o femeie nu era dispusă să renunţe.

– Măi, Schuster, îi spunea Augustin lui Victor Schneider, tu ai auzit ce-a zis dom’ director?

– Iar începi? se supăra Victor. Victor se supăra de fiecare dacă când Bora îl numea „Schuster”. Şi de fiecare dată, Victor exclama: „Schneider, Schuster, tot aia-i!” Şi râdea. Înjura bine dispus şi râdea.

– Bine, bine, ai auzit ce tot zice dom’ director?

– Ce? Victor nu mai avea nici un chef, însă tocmai de aceea, nu voia să-i dea satisfacţie lui Bora.

– Cum „ce?” N-ai auzit că lucrurile nefolositoare sunt mult mai importante decât cele folositoare?

– Cum?!

– Ce „cum?!” Măi, Schuster Schneider, tu unde-ai fost?

Dom’ director oferi o mină amuzată la hârjoana celor doi. Ai fi zis că e de faţă. Dar nu era de faţă. Radu s-a retras în Robin, iar Robin Roby Boy, cercetează cu ochii săi de inginer schiţa Palatului. Nu-l satisface. Azi nu-l mai satisface. Nu-l satisface plasarea ferestrelor de la etajul doi, de acolo ar trebui să ai o perspectivă largă peste verdeaţa cea mai verde oglindindu-se în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Un peisaj ce nu se termină decât la orizont, mai bine zis un peisaj ce nu se termină niciodată. În loc de aceasta, de la ferestrele etajului doi se vede doar verdeaţa cea mai verde pierzându-se în crestele munţilor de la apus, un peisaj ce se termină. Păi, nu e bine. Nu e deloc bine! De la toate ferestrele Palatului ar trebui să se poată admira răsăritul soarelui ieşind din marea cea mai albastră.

Robin e tot mai nemulţumit. Nici scările interioare nu-s acolo unde ar trebui să fie. Nici treptele centrale, nici scara de serviciu. Construcţia a respectat întocmai desenul, partea aceasta a clădirii e ridicată, ba anumite porţiuni sunt chiar finisate. Nu realizarea e proastă, schiţa iniţială n-a fost cea mai potrivită. Ori poate că a fost potrivită, atunci când a fost făcută, dar nu mai este potrivită acum! Or pe Insula Zu este tot timpul ACUM! Robin îşi dă seama că pentru o asemenea întreprindere este nevoie de cel puţin o experienţă anterioară şi, de multe ori, nici măcar un singur precedent nu este îndeajuns. Înveţi doar făcând. Dar cine este în stare ca, după un asemenea efort, după o asemenea muncă, s-o mai ia încă o dată de la capăt? Un Palat ca acela de pe Insula Zu reprezintă o muncă de o viaţă. Un asemenea edificiu, o catedrală, un castel au fost terminate chiar în mai multe generaţii. Nici măcar într-o viaţă. Iar omul nu are decât o singură viaţă… De câte ori nu se întâmplă şi aici să realizăm că ne lipseşte experienţa anterioară, cea care ne-ar fi scutit de atâtea erori? îşi spunea şi Radu V. Pop.

Radu se uita amuzat la hârjoana celor doi. Ai fi zis că e de faţă. Dar nu era de faţă. Radu s-a retras în Robin, iar Robin se află înaintea unei decizii dificile: să dărâme toate acele locuri din Palat care nu corespund – nu mai corespund – ori să nu le dărâme, să continue construcţia aşa cum a fost planificată iniţial şi doar apoi, dacă o să mai aibă timp, dacă o să mai aibă energie, dacă o să mai fie un „apoi”, să înlocuiască, treptat, ferestrele de la etajul doi şi scările? Precum şi alte inadvertenţe ce apar una după alta. De fapt, simultan. Acum, deocamdată, totul nu este decât provizorat. Când ai ceva gata, atunci te poţi apleca asupra amănuntelor. Nu mai eşti presat de timp, dar sesizezi că tocmai timpul este cel pe care l-ai irosit. Complicată dilemă! Noroc doar că pe Insula Zu nu este decât un singur timp: ACUM.

– Ascultă! A repetat Augustin, după ce a mai înjurat o dată, cum pot fi folositoare lucrurile nefolositoare?

– Întreabă-l pe cel ce a zis treaba asta, a spus Victor Schneider încă bosumflat. (Victor nu se putea obişnui nici după atâta timp cu ironiile lui Augustin. Cu băşcălia prietenului Gusti. Care, când nu înjura, se distra enervându-i pe cei din jur. În special pe Victor. Ceea ce îi producea o mare plăcere.)

– N-am spus că lucrurile nefolositoare sunt mai importante decât cele folositoare! a spus, în sfârşit, Radu.

– Cum n-ai spus?!

– Eu am spus doar că folosirea lucrurilor nefolositoare reprezintă una dintre deosebirile dintre om şi animal. De altfel, şi în altă ordine de idei… în altă ordine de idei, se oferă şi premii pentru descoperirile ştiinţifice cele mai aiurite.

– Premii?! Ce premii?

– Premiile Ig Nobel, care se nominalizează în fiecare an cu o lună înaintea adevăratelor Premii Nobel. De pildă, în 2015 au fost „laureaţi” savanţii care au dovedit că toate mamiferele, indiferent de cât sunt de mari sau de mici, urinează în circa douăzeci şi unu secunde. Sau o altă echipă de cercetători au fost remarcată pentru că a stabilit prin metode matematice cum a reuşit un împărat african din secolul al XVII–lea să aibă opt sute optzeci şi opt urmaşi într-o perioadă de numai treizeci de ani. Asta în vreme ce o femeie poate naşte cel mult treizeci şi cinci copii. O să găsiţi asemene date şi pe internet. Numai că nici măcar nu sunt sigur că ele, asemenea exemple – ca şi altele nominalizate la Premiile Ig Nobel – desemnează idei cu adevărat nefolositoare.

– Păi, ce numeşti tu idei nefolositoare?

– Ideile nefolositoare!

– Ca de exemplu?

– Nu ştiu. Încă nu ştiu.

– Ascultă! a spus Augustin, după ce a mai înjurat o dată, cum pot fi folositoare lucrurile nefolositoare?

– Întreabă-l pe cel ce a zis treaba asta, a repetat Victor Schneider, încă bosumflat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.