Întâlnirea cu sultanul 

articol scris de Ionela Bucșa Șerban, muzeograf

Amănuntele voiajului în capitala Imperiului Otoman ne sunt cunoscute dintr-o scrisoare a lui Theodor Aman către fratele său Alexandru, reprodusă în monografia lui Constantin Istrati, dedicată artistului. Cu mult farmec îi descrie în amănunt drumul și impresia puternică pe care i-o face panorama Bosforului.

”Trecuse cât-va timp de când tabloul please pentru Constantinopol și mai mulți fură de ideia să merg și eu după dânsul dicendu-mi că succesul va fi mult mai brilant când me voiu afla eu acolo. (…) Voiajul fu din cele mai agreabile; pentru întâia ora vedeam Mediterana, acea apă imposantă care arată omului cât este de mic în Universu și cât Dumnedeu este mare, acel întins orizont care pune pe muritor în nisce gândiri cu totul ideale și care nu se pot nici descrie ci numai simți când omul este în plină mare și cu totul deslipit de tot ce este terestru.” Pe 27 iulie, dimineața, ajungea la destinație ”pe un timp minunat, căci sorele pentru a vedea vechiul Bizanț e mai trebuincios de cât pentru ori-ce alt oraș. Pe când batelul se opri în mijlocul potcovei, precum o numesc francezii, căci are cu totul forma, mi se păru că visez căci este în adever ceva feeric lungimea Bosforului ce represintă o grădină pe o parte și pe alta, deosebite colone cu care sunt împodobite casele, ce mai tote sunt în lemn, reflexiunea lor în mare, acele mulțimi de minarete, mulțimea corăbiilor ce formează portul, fac să zică turiștii că este cel mai frumos loc ce pote vedea cine-va în Univers.”

Și presa din Imperiu îi anunța sosirea: ”D. Aman, pictorul valah de un mare talent și autorul Bătăliei de la Oltenița despre care v-am vorbit acum ceva timp și pe care toată lumea l-a admirat la Paris, a sosit la Constantinopol, cu intenția de a prezenta acest tablou remarcabil M. S. Sultanului.”(”Journal de Constantinople”, 29 iulie 1854)

Două luni vor trece până ce sultanul îl va putea primi la palat pe Aman, timp în care se va bucura de peisajele și fascinanta civilizație orientală, care nu-i era chiar atât de străină, influența ei fiind încă pregnantă în spațiul nostru în perioada de care vorbim. Va face schițe ce se vor materializa în renumitele scene orientale de mai târziu. Iată cum îi descrie fratelui întâlnirea cu sultanul:

”Eu intrasem într-o sală a Palatului unde`l dispuseiu în lumina ce putui găsi mai favorabilă. Îndată sultanul intră și nu l`aș fi cunoscut de nu s`ar fi făcut o mare mișcare în totă sala, căci exteriorul lui nu se deosebea din al acelor l`alți. Maiestatea Sa merse d`adreptul la tablou și după ce privi dece momente aprope, se întoarse întrebând cine l`a făcut? Atunci Șambelanul me arătă pe mine, el se uită drept în ochii mei și me măsură până la piciore fără să profere o singură vorbă și fără cea mai mică înclinare de salutație. Nu apucă să treacă în haremul seu și îndată unul din dragomani îmi dice: <<Ah mais vous avez ete bien recu>> Eu me miraiu de spusa turcului, căci pentru mine era cea mai urâtă primire. Dragomanul însă îmi observă că Sultanul s`a uitat în ochii mei și că această favore o acordă foarte rar muritorilor.”

Răsplata avea să fie nu doar materială: sultanul i-a oferit o sumă de bani și, ca o recunoaștere a talentului său, i-a acordat Ordinul Medjidie, înalta decorație turcească instituită de Abdul-Medjid (1839-1861), căci despre el este vorba, sultanul reformator , cu o educație europeană, mare iubitor de artă, cel care avea să deschidă drumul spre modernizarea Imperiului Otoman.

Astăzi, pictura lui Theodor Aman poate fi admirată în palatul de la Dolmabahce, iar noi vă prezentăm în imagine decorația artistului, care se păstrează în muzeu și o acuarelă, ”Stradă din Constantinopol”, inspirată de impresiile din această călătorie.