Intensificări de vânt în cea mai mare parte a ţării joi şi vineri

Noi avertizări ANM de ploi torențiale și vânt puternic în România. Mai multe regiuni intră sub coduri de furtuni și vreme severă.

De Mădălina Hodea - redactor
Intensificări de vânt în cea mai mare parte a ţării joi şi vineri

Noi avertizări ANM de ploi torențiale și vânt puternic în România. Mai multe regiuni intră sub coduri de furtuni și vreme severă.

ANM a emis noi avertizări de vreme severă pentru mai multe regiuni din România, unde sunt așteptate ploi torențiale, furtuni, grindină și rafale puternice de vânt. Meteorologii avertizează că fenomenele extreme vor afecta inclusiv zonele montane, iar populația este sfătuită să urmărească alertele oficiale.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că joi şi vineri vor fi intensificări de vânt în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sudice, pe arii restrânse, va ploua torenţial şi se vor înregistra descărcări electrice şi grindină, scrie News.ro.

Potrivit ANM, joi, se vor înregistra fenomene de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze la rafală în general de
45…55 km/h, iar în regiunile sudice, pe arii restrânse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină.

Astfel, pe parcursul zilei de joi, vântul va avea intensificări în Moldova, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului şi în jumătatea de vest a Olteniei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Occidentali local vor fi rafale de 70…90 km/h.

„În intervale scurte de timp (1…3 ore) se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp”, precizează sursa citată.

Meteorologii informează că vineri, 29 mai, vor mai fi intensificări ale vântului în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în rest, cu viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h. Potrivit sursei citate, vântul va sufla cu putere în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în nordul Dobrogei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h.

În Carpaţii de Curbură şi în jumătatea de est a Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, mai arată ANM.

Alertă de vijelii și grindină în mai multe județe, până la noapte

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.