Interlopul Ioan Clămparu, adus în țară

Interlopul Ioan Clămparu, condamnat în Spania la 20 de ani de închisoare, a fost adus în țară. Clămparu, considerat unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost extrădat în România, vineri, de autorităţile spaniole, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, urmând să execute şi pedeapsa de 13 ani de închisoare dispusă în 2011, de judecătorii români.

Pe numele acestuia exista un mandat european de arestare.

„În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Spania, Clămparu Ioan se află în custodia Poliției Române. Acesta urmează a fi introdus vineri într-un Centru de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Române, pe baza mandatului european de arestare, emis pe numele său”, a anunțat IGPR într-un comunicat.

Ioan Clămparu a fost condamnat, în Spania, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism, însă, după ce a atacat decizia, a obţinut 20 de ani de pușcărie. Clămparu a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.

În februarie 2011, Ioan Clămparu a fost condamnat și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 13 ani de detenţie. În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, în condiţiile în care era căutat de autorităţile române de opt ani. Deferit justiţiei în lipsă de către DIICOT, a intrat atunci în custodia autorităţilor din Madrid, după ce a fost prins în urma unei ample acţiuni de filaj.

Potrivit DIICOT, grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea amplei anchete declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.