Interpelare la CE din cauza restricțiilor pentru români

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu consideră foarte grav faptul că opt state din UE au impus deja românilor măsuri de restricționare în diferite forme, inclusiv cu obligativitatea de autoizolare, din cauza modului deficitar în care Guvernarea liberală a gestionat criza COVID-19.

„Este foarte grav faptul că opt state din UE au impus deja românilor măsuri de restricționare în diferite forme, inclusiv cu obligativitatea de autoizolare, din cauza modului deficitar în care Guvernarea liberală a gestionat criza COVID-19. Acest lucru demonstrează că reprezentanții executivului sunt incapabili să dialogheze cu statele partenere din UE. Mai mult, guvernanții constată aceste impuneri și nu fac nimic pentru a remedia situația. Interesant este că mersul lucrătorilor români în unele din aceste state este în continuare facilitat prin lipsa de reacție a autorităților în a veghea la aplicarea legislației europene și naționale în materie de muncă”, a scris pe Facebook Victor Negrescu.

El a precizat că a decis să interpeleze Comisia Europeană asupra acestui subiect solicitând implementarea unui standard omologat la nivelul Uniunii Europene.

„În același timp am solicitat Consiliului UE și președinției germane să discute această problematică la viitoarele reuniuni ministeriale de profil. Slaba guvernare liberală și incapacitatea sa în a gestiona criza COVID-19 nu trebuie să conducă la degradarea statutului românilor în Uniunea Europeană. Țara noastră are nevoie de o politică externă și europeană serioasă axată inclusiv pe apărarea drepturilor cetățenilor noștri care de fapt reprezintă principala carte de vizită a României în străinătate”, a conchis europarlamentarul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. statele ue au nevoie doar de sclavii din romania, turistii romani sint mult prea saraci deci complet neinteresanti.Mai bine sa stea acasa sau in izolare sa le treaca interesul pentru calatorii in europa. Cel mai bine sa vina sa ne munceasca sparangelul, abatoarele sau ingrijitori la batranii nedeplasabili.si gratis .

  2. Hai postacilor, nu mai injurati PSD? Se aude Tiraspol si alte javre de acelasi gen! Panaramelor securistoide bagati mare, haideti mai repede, acum este momentul!!!! pdlistii lui Basescu ne-au distrus viata 10 ANI, acum deghizati in liberali continua cu acelasi scenariu! Huoooooooooooooooooooooooooooo!!!!!!!

  3. Faptul ca PSD-ul prin tot ceea ce face sustine nerespectarea celor mai elementare reguli de protectioe sanitara nu este grav? Faptul ca din cauza ambitiilor lor politice tara asta se duce in groapa nu este grav?

  4. Puslamaua SIE-ista Negreanu uita sa mentioneze ca restrictiile Europei sunt impuse dupa ce CCR al PSD pe mana cu Avocatul Poporului a ridicat starea de alerta

  5. … chiar isi imagineaza penibilul asta ca presedintia germana a UE va critica si atentiona presedinta „germana” a Romaniei ?
    … interpelarea lui va avea aceleasi formidabile urmari ca si cele ale scrisorii trimise de Pleșoianu presedintelui Trump.

  6. Dupa toate masurile bune luate de guvernul meu pentru romani, 8 state din UE sa faca asa ceva ??? Nu nu se poate. Cred ca sunt state pesediste.

  7. Puslamaua Galbena Jardea, a uitat sa mentioneze ca starea de alerta a fost impusa cu buna stiinta neconstitutional, iar CCR, in unanimitate, adica si Stanciu si Morar, si fosta secretara a lui KWI au dat-o neconstitutional.
    Cand o Jardea trece pe rosu si politistul ii ia permisul, Jardeaua retine ca a intarziat la munca din cauza politistului. Dupa care iese in strada si striga Jos Politia.

  8. Dobitoacele bolsevice pdlepre care posteaza pe aici, nu inteleg ca nici ccr-ul si nici avocatul poporului nu au nimic cu nulitatile din guvern.Din pacate neputinta guvernanților in a elabora legi constitutionale, nu poate fi contracarată decât cu niște șuturi în cut, la alegeri.

  9. … jagardele cu capete patrate ! intelegeti si voi faptul ca CCR nu a interzis internarea si carantinarea. A declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie si ca aceasta nu se poate face prin OUG sau hotarare a unui …tatar, ci prin LEGE !!

  10. Upsss! Ce avem noi aici? Jale mare dupa ilegalitatile comise de hOrdonantele lui hOrban! Fiti obiectivi, da? Nu are nicio legatura CCR cu interdictiile, CCR a hotarat clar RESPECTATI DREPTURILE OMULUI PRIN LEGE SI NU AU VOIE, ESTE ILEGAL SI NECONSTITUTIONAL, SA DEA ORDIN – ORDONANTA UN MINISTRU sau UN PREMIER!
    Toate interdictiile sunt cu bataie lunga, plecate ca de obicei din tara, printrun telefon, un e-mail, un fax si toate se inchid ca asa vreu ieu! Nu s-au trezit strainezii sa ne capaceasca fara o idee plecata din Romania! Sa fie clar! Strainezia spune clar si fresh in fata: guvernul vostru isi bate joc de voi, de cetatenii romani, sa nu zic continuarea in nemtureasa sau engleazasca sau fracezeasca(intentionat cuvinte scrise aiurea dar locatiile sunt perfecte). De fapt, ce vrea guvernul mieu, carne de tun(experimente) si catafalc(decese pe banda rulanta)! Alceva, bai crizatilor, mai doriti? Asa ca ultima dorinta a voastra nemernicilor de lux?!

  11. Negrescule, critica doar PNL-ul, nu te mai folosi de motive josnice, ca si tine.

  12. Problema cea mare este ca Iohanis si liberalii MINT ! Cifrele infectatilor sunt umflate, Cifrele celor internati la ATI sunt umflate si mai ales, mai ales ale celor decedati ! Spun ca sunt 17 morti astazi dar de fapt doar unul mort de covid ! DE CE MINT ? De ce manipuleaza cifrele ?Ce intentie ascund ? Vor sa ne tina in „situatii” si la alegeri ca sa fraudeze relaxati?
    Acesta sa fie obiectivul ?

  13. Negrescu si pocitaniile pesediste sunteti penibili pana in maduva oaselor!Stiti de ce ?Sunteti scosi din scolile de poolitie,filaj,ascultare,etc., atat de incompetenti si corupti,incat nu mai aveti in vietile voastre alte alegeri, decat hahaiala si datul din coada in fata sefilor de partide,alte puslamale!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.