INTERVIU Norman Manea, scriitor: Viața în exil presupune o fragmentare a identității

Într-o epocă a relativizărilor comode și a indignărilor selective, autorul Norman Manea (89 de ani), plecat din ţară în 1986 şi stabilit din 1988  în Statele Unite, se referă fără menajamente la Holocaust, comunism, exil, precum și la antisemitismul reactivat al prezentului. Scriitorul refuză corectitudinea confortabilă și pretinde responsabilitate morală. Norman Manea vorbește despre colajul existenței, trauma istoriei, umorul ca formă de luciditate și scrisul în exil, limbă și literatura ca formă de supraviețuire și rezistență morală. De la deportare în Transnistria la exilul american, Norman Manea explică opțiunile estetice din „Umbra exilată”, cel mai recent roman din colecția pe care editura Polirom i-a dedicat-o.

Autorul vorbește despre antisemitism, despre dictaturi vechi și noi, despre amnezie publică și lașitate intelectuală. Exilul nu este o metaforă, iar memoria nu este un accesoriu cultural. Scriitorul nu caută consensul, ci adevărul. În fața unei lumi fracturate, Norman Manea a căutat, în plan literar, o strategie a colajului care să cuprindă haosul și fragmentarul.

Cotidianul: Ce înseamnă, în „Umbra exilată”, călătoria prin dramaticele evenimente ale secolului XX – naționalism, fascism, comunism și exil?

Norman Manea: Este experiența unui exilat ajuns, spre surpriza sa, într-un timp și o geografie neașteptate. Sunt născut în 1936, în casa bunicilor mei din Burdujeni, o suburbie a Sucevei. Trăiesc acești ultimi ani, în pragul despărțirii de Terra, la New York, un fel de capitală a lumii.
Marile evenimente istorice pe care le-ai pomenit și altele mai vechi își desfășoară, până la urmă, o sângeroasă coerență, un fel de scenariu demonic repetat al potențialului uman. O călătorie prin dramaticele evenimente ale secolului XX este un risc care există în orice încercare creatoare și nu este prima dată când am fost forțat să o confrunt. Se pare că secolul XXI semnalează deja schimbări drastice care ar putea modifica esențial cotidianul nostru.

Care sunt aceste schimbări drastice în societatea contemporane?

Diseminarea antisemitismului, din păcate tot mai activă, apare în numeroase scrieri și în media ca formă de informație publică. Este semnificativ că publicitatea extinsă în legătură cu ororile comise de israelieni în Gaza nu a fost aproape deloc asociată cu teribilul atac antiisraelian din 7 octombrie și nu a dezvăluit fărădelegile comise de Hamas. Merită subliniată poziția publică exemplară a Hertei Müller și a altora, fidelă adevărului și moralității. Democrația presupune dezbaterea publică a oricărei controverse. „Cui îi este frică de Virginia Woolf?”

Citește și: INTERVIU Cristian Mungiu: „Nu avem șanse să fim pe o listă scurtă la Oscar”

Personajul Nomadul Mizantrop (N. M.) pare să fie un alter ego al dumneavoastră. Ce distanțe și ce asemănări există între ei?Este o reflectare literară a propriei mele experiențe. Întruchipez această figurație: personajul literar mă reprezintă fără să-mi fie aidoma și cumulează, poate, semnificația unei generații.
Dacă ar fi să căutăm asemănări, ar fi coerența rătăcirii, persistența exilului, precum și faptul că alter ego-ul poartă amintirea tragediilor mele anterioare, care acum au revenit cu intensitate.

Exilul, o încercare devastatoare

Cum ați ales formula de roman-colaj pentru „Umbra exilată”? Ce avantaje și ce provocări vă oferă această structură comparativ cu un roman linear tradițional?

Mutațiile biografice la care am fost obligați au produs schimbări în timp și spațiu care mi s-au părut potrivite unui colaj. În fapt, exilul se manifestă ca un colaj între fragmente marcate de parcursul biografic. Viața însăși este un colaj, accentuat în cazul meu de dinamica exilului.

Am ezitat îndelung pentru găsirea unei forme expresive. Pe măsură ce scriam, colajul s-a impus cumva de la sine. Influențele eterogene ale contemporaneității, mereu schimbate la toate nivelurile (politic, etnic, religios etc.), duc la fragmentări ale semnificațiilor în confruntarea cu realitatea prezentului. Dinamica zilei determină acest caracter eterogen. În fața acestei lumi fracturate, scriitorul răspunde prin destructurarea formei literare tradiționale, căutând o strategie care să cuprindă haosul și fragmentarul. Criza ideologiilor care domină lumea contemporană a distrus apetitul pentru sisteme de referință unitare. Inovațiile literare actuale reflectă aceste schimbări printr-o multitudine de inovații lingvistice și de strategii literare. Cartea mea, „Umbra exilată”, este un colaj cu o structură fragmentată. Coerența cărții este asigurată de tematică, identitate și memorie, purtate de un personaj-narator, martor.

Cum gestionați echilibrul dintre memoria personală și dimensiunea universală a acestor traume?

Marile evenimente istorice își desfășoară o sângeroasă coerență, un scenariu demonic repetat al potențialului uman. Experiența personală devine, inevitabil, un fragment al acestei istorii colective, iar literatura încearcă să dea sens unei memorii care nu mai aparține doar individului.

Literatura ca rezistență spirituală

Metafora umbrei apare ca motiv literar central. Cât de mult este umbra pierderea identității, pierderea limbii, dar și umbra propriei memorii care nu dispare?

Viața în exil presupune o fragmentare a identității, o conviețuire cu pierderea și cu memoria care persistă. Umbra este această prezență continuă a trecutului, care nu dispare, ci însoțește existența, uneori apăsător, alteori ca formă de luciditate.

Relația dintre protagonist și sora sa vitregă este foarte încărcată emoțional…

Relația exprimă nevoia de solidaritate într-o lume ostilă, unde legăturile familiale devin uneori singurele repere stabile într-o existență marcată de rupturi și înstrăinare.

Citește și: INTERVIU „Cravata galbenă este acel dor de țară sfâșietor” – Serge Celibidachi

Ce rol au umorul și ironia în scrisul dumneavoastră?

Să apelăm la Caragiale! Este adresa suverană în literatura română. Ce ne provoacă râsul? O contradicție, mai mult sau mai puțin evidentă, care se joacă cu adevărul: contradicția dintre aparență și realitate, dintre așteptare și rezultat. Ironia mobilizează imaginația și adaugă nuanțe jocului, relativizând expresia și relaxând spiritul. Demascarea demagogiei, minciunii sau exagerarea excesivă a situațiilor, în contrast cu dramatica banalitate a realității, pune în lumină comicul, ridicolul situației. Mă gândesc, de pildă, la un fragment din „Umbra exilată” în care personajul, o profesoară de colegiu, își elogiază constant soțul și căsnicia fericită, până când apare vizibilă o relație amoroasă cu șeful ei, în timp ce ea continuă să articuleze în fața prietenelor extraordinarul eveniment de a fi îndrăgostită.

Ironia este că aventura se termină cu o imensă compensare financiară primită pentru a păstra secretul și a feri milionarul „libertin” de scandal public. Umorul și ironia sunt tehnici de evadare din absurdul sau tragicul existenței. Comedia, în toate formele ei, este o transpunere codificată a dramaticului existenței. Folosind ironia, în scris, am contat pe un dialog subtil cu un cititor aliat.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră a scrie. în exil, în limba română?
Așa cum am declarat de mai multe ori, „limba română este patria mea”, domiciliul stabil, singurul stabil. Cărțile mele sunt traduse în numeroase limbi, dar toate au fost scrise în limba română. Desigur, trăind viața zilnică într-o altă limbă, predând și scriind articole și eseuri în engleză, există o presiune lingvistică străină, dar cred că, în cazul meu, nu a poluat vocea autentică a scriitorului, vocea interioară. 

 Ați declarat că literatura poate fi o formă de rezistență. Ce rol mai are scriitorul astăzi?

Sub asaltul vertiginos al hiper-informației crește importanța creativității spirituale. Dialogul cu literatura sau cu orice provocare artistică devine o formă de rezistență în păstrarea omenescului din noi.

Nobelul și frustrarea românească

Ați fost un străin în propria țară și apoi un străin în exil. Care formă de înstrăinare a fost mai grea?

Exilul meu a început timpuriu, la vârsta de cinci ani, când regimul legionar-antonescian a deportat populația evreiască din Bucovina de Nord în Transnistria, și s-a repetat la cincizeci de ani, din cauza dictaturii comuniste și a cultului Ceaușescu. Înstrăinarea mea este efectul antisemitismului și al dictaturii comuniste. Am fost atacat în presa oficială, mi s-a revocat Premiul Consiliului Educației Socialiste, am fost urmărit de ubicua Securitate, iar prieteni apropiați au fost recrutați să-mi spioneze viața. M-am retras în exil cu speranța să-mi regăsesc echilibrul. Exilul nu este o soluție simplă pentru oricine părăsește locul nașterii și cultura în care a copilărit. Pentru scriitor este o încercare devastatoare. Limba, mijlocul esențial de comunicare și de creativitate, este tulburată sau chiar anihilată. În timp, am reușit să restabilesc un oarecare echilibru și să mă apăr de riscurile unei limbi de împrumut, care este acum limba mea zilnică.

Citește și: Andrei Șerban: Suntem încurajați să nu avem respect pentru nimic ce ține de trecut INTERVIU

Ați fost distins cu prestigioase premii internaţionale. Cum vă raportați la Premiul Nobel pentru Literatură?

În ce privește Premiul Nobel, am fost propus de mai multe ori. Nu mă preocupă și nu înțeleg această continuă agitație din România, care exprimă o frustrare prelungită.

Celan și Cioran: solidaritatea exilaților

La ce lucrați acum?

Sunt preocupat de un volum despre relația mea cu Celan și Cioran. Despre Celan mi-a vorbit pe larg Ilana Shmueli, prietena din tinerețe reîntâlnită în ultimii ani ai vieții sale. Întâlnirea noastră amicală a avut loc în micul ei apartament din Ierusalim și s-a terminat cu un interviu pe care mai târziu l-am publicat. Pe Cioran l-am întâlnit la Paris, după ce fusesem în corespondență. Ne-a invitat pe mine și pe Cella la o cină prietenească în mansarda sa pariziană. Cioran și Celan sunt dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii universale. Ambii sunt exilați, deposedați de limba și cultura în care s-au format, dar cu o forță de renaștere memorabilă. M-am simțit solidar cu acești iluștri exilați, al căror destin este într-un fel înfrățit cu al meu.

Cum întâmpinați anul 2026?

La vârsta mea, încerc să mă simt mulțumit cu ceea ce am realizat.

 CV

Tradus în peste 30 de limbi internaţionale

 Numele: Norman Manea
Data şi locul naşterii: 19 iulie 1936, Burdujeni (Suceava)
 Studiile şi cariera:
– A absolvit Universitatea „Politehnică” din Bucureşti şi a lucrat, iniţial, ca inginer hidrotehnist.
– Până în 1986, anul plecării din ţară, a publicat zece volume şi a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi cu Premiul Uniunii Scriitorilor (acordat şi retras în 1986).

După ce părăsește definitiv România, se stabilește mai întâi în Germania Federală, apoi în Statele Unite ale Americii.  Din 1989 trăiește la New York, unde a fost profesor de literatură europeană la Bard College.

Norman Manea a publicat romane, volume de proză scurtă și eseuri traduse în peste 30 de limbi. Printre cele mai cunoscute opere se numără „Întoarcerea huliganului”, „Plicul negru”, „Vizuina”, „Despre clovni: dictatorul și artistul”, „Umbra exilată”.

Volumele publicate în SUA au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale din The New York Times. Scriitorului i s‑au decernat în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur („Nobelul american”). În 1993, Biblioteca Naţională din New York l‑a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei „Literary Lion” al bibliotecii.

În 2002, i s‑a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006 Premiul Médicis Étranger pentru „Întoarcerea huliganului”.

Volumul „Întoarcerea huliganului” a fost inclus în prestigioasa selecție Der Spiegel – 100 de cărți ale secolului. În Spania, în 2005, volumul a fost Cea mai bună carte străină a anului.

În 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României, a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin şi în juriul internaţional al Premiului Nonino.

În 2010, guvernul francez i‑a acordat titlul şi medalia de „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”.

A mai fost distins cu Premiul Nelly Sachs (Germania, 2011), Premiul Național de Literatură al României (2012), Marele Premiu FIL pentru literaturi romanice (Guadalajara, 2016).

În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i‑a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l‑a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN‑ul românesc a reiterat propunerea sa la prestigiosul premiu.

În 2016, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele României.

Este membru al Akademie der Künste din Berlin și al Royal Society of Literature din Marea Britanie.

– Locuieşte în: New York