Interzis românilor la McDonald’s în Spania

Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) a anunțat miercuri că a depus o plângere penală împotriva companiei Mc Donald’s din Spania, după apariția unei note interne care le cerea angajaților să nu servească românii şi țiganii.

„Zilele trecute un angajat a dezvăluit un document în care conducerea le cere angajaților să nu îi servească pe români şi țigani, din cauza tot mai deselor înșelătorii ale acestora. În această circulară se mai spune că de mai multe ori aceștia au încercat să îi înșele pe vânzători cu bacnote false, iar când aceștia le spun că nu au să le dea restul sau că nu îi servesc, devin agresivi. Li se mai recomandă angajaților să cheme poliția ori de câte ori situația o cere”, afirmă Federația într-un comunicat de presă.

Nota internă către angajați

Cu sprijinul casei de avocatură Paredes y Asociados, FADERE a depus în cursul zilei de ieri o plângere penală împotriva companiei Mc Donald’s.

De asemenea, FADERE a cerut explicații companiei cu privire la această „atitudine xenofobă” și i s-a confirmat că vor deschide o anchetă internă.

„Spania este o țară tolerantă și sunt foarte rare cazurile în care străinii să fie tratați discriminatoriu. Totuși din ce în ce mai mulți spanioli sunt deranjați de comportamentul antisocial al țiganilor proveniți din țara noastră, indiferent că vorbim despre cei care cerșesc în intersecții sau despre cei care formează rețelele care exploatează cerșetorii”, a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

Angajatul unui McDonald’s din Țara Bascilor este cel care a dezvăluit recent avertismentul pe care el și colegii săi l-au primit de la conducere, și anume să nu servească ”țigani sau români”.

În afișul care ar fi fost pus în vestiarul angajaților, se interzice servirea cetățenilor români sau țigani, din cauza pagubelor repetate pe care aceștia le-ar fi adus restaurantului prin păcălirea casierilor la momentul achitării comenzii, scrie vozpopuli.com.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.