' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Lunisanti, o celebrare a Săptămânii Patimilor
Un Paşte deosebit şi de neuitat poate fi celebrat în Sardinia. O celebrare lungă cât o zi se desfăşoară în prima luni înaintea Paştelui. Sute de mii de lumânări luminează procesiunea de-a lungul străzilor în anticul burg Castelsardo, cocoţat în vârful unei coline, ce are la picioare marea, aflat în provincia Sassari. Oameni îmbrăcaţi în veşminte albe, cu capul acoperit de glugi prin care se întrevăd numai ochii, poartă în mâini “misterele”, obiecte semnificând Calvarul, Flagelarea, Crucificarea lui Christos. Din când în când, se opresc şi intonează un imn sacru. Se respiră o emoţie intensă, un aer de mister şi de pasiune, atât de profund încât emoţionează spectatorul.
Această sărbătoare, intitulată „Lunisanti”, are loc în perioada Săptămânii Sfinte. Reprezentaţia sacră începe în zorii zilei în biserica Santa Maria, construită din roci în 1102. Doisprezece fraţi, numiţi Apostoli, se divid în trei coruri de câte patru membri: “Il Miserere”, având ca simbol un “Ecce Homo”, statuetă în lemn policromă de la 1500, purtată în procesiune, “Strabat Mater” şi “Lu Iesu”. Bărbaţii poartă “misterele”: o mănuşă, funia, un lanţ, coroana de spini, crucea, scara, ciocanul, o lance şi un burete, amintind de Patimile Mântuitorului. Călugării ies în procesiune pe străzile de lângă castel intonând imnuri sacre. Procesiunile încep în sâmbăta dinaintea Floriilor, când Christos pe Cruce este transportat de la Biserica Sfânta Maria în Catedrală şi acoperit cu un văl negru, ce va fi ridicat în timpul evoluţiei solistice “Tibi soli”. În Duminica Floriilor, credincioşii, binecuvântaţi cu ramuri de măslin şi de palmier, cântă “Osanna al figlio di David”. În Joia Sfântă au loc numeroase procesiuni cu Iisus cu inima străpunsă de un pumnal şi cu Madona Îndurerată.
Castelsardo în Sardinia
O ceremonie solemnă se desfăşoară în Vinerea Mare, când credincioşii, pornind de la Catedrală, intră în Biserică, unde Crucifixul pus pe podea simbolizează Punerea în Mormânt. Urmează Sâmbăta Paştelui, când se sfinţesc apa, cerul şi focul, iar la miezul nopţii se anunţă Învierea cu tradiţionala formulă “Christos a înviat!”.
Când în secolul al XVI-lea a fost introdus cântecul gregorian, Castelsardo era o mânăstire care refuza inovaţia. Şi astăzi, aici, se cântă într-o manieră pre-gregoriană. Analog tradiţiei din Siviglia, este şi folosirea glugilor care oferă personajului un aspect mai dramatic al penitenţei şi aminteşte de felul în care se îmbrăcau în timpul Inchiziţiei protagoniştii execuţiei capitale, “autodafe”, şi aceasta deoarece Castelsardo era un important sediu al Inchiziţiei, aşa cum reiese din documentele “Muzeului Episcopiei”. Părăsind burgul, cortegiul ajunge, după 8 kilometri, la picioarele colinei, în mânăstirea medievală Santa Maria di Tergu. Unul după altul, apostolii care simbolizează misterele îngenunchează şi sărută podeaua. Apoi misterele sunt aşezate la baza altarului şi episcopul diocezei celebrează o slujbă solemnă, acompaniată de cele trei coruri.
Credincioşi în noapte la Castelsardo
Sfârşitul slujbei schimbă atmosfera. Călugării şi credincioşii ies pe câmpiile care înconjoară cetatea şi începe o somptuoasă sărbătoare campestră, cu o masă bogată, cu diferite specialităţi din peşte şi miel. Procesiunea, care începuse de dimineaţă, lasă loc bucuriei de a fi împreună.
Castelsardo este considerat unul dintre cele mai frumoase burguri medievale din Italia. Pe străzi pot fi întâlniţi sute de măgari, care reprezintă mijlocul de transport stradal. Femeile se ocupă cu artizanatul. Odată cu apusul soarelui, centrul istoric este invadat de o atmosferă dramatică, lumina fiind dată numai de lămpi cu petrol, purtate de călugări, ale căror reflexe caravageşti sunt uluitoare. Şi totul, în armonia cântecelor sacre. La Cina cea de Taină se pune o masă mare care evocă cina lui Iisus şi a apostolilor. Fiecare dintre grupurile de cântăreţi are un simbol. Cei care intonează “Miserere” sunt reprezentaţi de un craniu. Ciocanul reprezintă cele două mistere, ale Patimilor lui Iisus. Un altul poartă coroana de spini. Petrecerea continuă până târziu în noapte la un pahar de vin, cu cântece din repertoriul tradiţional al insulei.
Repetiţia Corului Jesus
Oraşul Vechi este format din străduţe care coboară spre mare. Construit în 1102, în timpul luptelor dintre Genova şi Pisa, castelul se numea Castel Genovese, nume schimbat apoi în Castel Aragoneze, sub dominaţia spaniolă, în 1448, şi, odată cu piemontezii, devine Castelsardo şi este sediul Diocezelor. Pe străduţele care coboară spre mare, femeile stau pe bănci în faţa caselor şi împletesc coşuri din frunze de palmier, pe care apoi le şi vopsesc. Marea are o culoare incredibilă. Este când verde, când nisipie, cu reflexe aurii până la Porto Torres. Sunt pescuite mai ales imense aragoste, ce se servesc fripte pe grătar, şi spigole. De-a lungul mării se află şi “Catedrala Sfântului Anton”, cu o cupolă splendidă de majolică policromă. În interior, altarul este în stil baroc, cu o bogată policromie. Biserica “Santa Marie Delle Grazie” găzduieşte un Christos negru, considerat unul dintre crucifixurile cele mai vechi din Sardinia.
Misterul Crucii
În împrejurimi se află celebra “Stâncă a Elefantului”, numită aşa după forma ei. La 15 kilometri de Castelsardo merită făcută o vizită la termele “Casteldoria”, unde există şi un hotel cu baze termale. De pe culmea Stâncii Elefantului nu pierdeţi un neuitat apus de soare.
Ierusalim, un loc de pelerinaj unic în lume
Ierusalimul, oraşul alb
Cetate milenară, Ierusalimul devine un oraş hippy şi încearcă, cu cartierele sale de artă, să pună în umbră efervescentul Tel Aviv. Deşi nu are vedere către mare, este un oraş mediteranean, în care vizitatorul este asaltat de aromele de „kube”, o mâncare pe bază de carne tocată şi ceapă, prăjite în ulei. În fiecare vineri, în ajunul celei de a şaptea zile, care celebrează odihna în calendarul evreiesc, aceste arome trădează pregătirile pentru prânzul copios în familie, când se strâng în jurul menorei, făcându-şi rugăciunile.
Patroana unui mic restaurant de pe strada King George, fondat înainte de război de bunicul ei, povesteşte că aici venea Ben Gourion să-şi bea cafeaua când ieşea de la Knesset. Dacă edificiul construit din blocuri albe de piatră a rămas în acelaşi loc, nu e sigur că primul prim-ministru israelian ar mai recunoaşte împrejurimile.
În apropiere, Nahlaot era până acum câţiva ani un cartier popular lăsat în părăsire. Căsuţele din piatră de calcar, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt astăzi restaurate şi vândute cu preţuri în aur. Străzile înguste, pietonale, sunt căutate pentru liniştea lor. Mult timp, noţiunea de bunăstare era tabu din cauza contextelor istoric, religios şi politic. Faţa oraşului este în prezent alta.
Ierusalim, un oraş efervescent
Una dintre schimbările importante a fost apariţia, la sfârşitul anului trecut, a tramvaiului ce străbate oraşul de la nord la sud pe o lungime de 10 kilometri. Noul mijloc de transport a modificat obiceiurile locului, aşa cum o doveşte „renaşterea” străzii Jaffa, redată trecătorilor, bicicliştilor şi vagoanelor de tramvai. Înainte era aglomerată şi poluată din cauza autobuzelor şi automobilelor. Măsura reabilitării ei este clară la căderea serii, când locuitorii, cu un pahar în mână, o transformă într-o agora agreabilă.
Ca şi cum s-ar fi convertit la mişcarea „slow city”, propovăduind întoarcerea la lentoare, strada Jaffa a devenit confluenţa străduţelor adiacente care formează cartierul agitat Nahalat Shiv’a. Bistrouri şi baruri fără pretenţii înfloresc aici.
„Locul în care trebuie să fii” se concentrează în jurul străduţei Feingold Yard, zonă în care se găseşte „Tmol Shilshom”, o instituţie boemă de tradiţie. Această cafenea literară aflată la ultimul etaj al unei clădiri este arhiplină sâmbăta seara până la ora 3 dimineaţa.
Cu preţurile sale foarte atractive, cu exotismul şi parfumul său, cea mai veche piaţă din oraş, care a început de curând să fie renovată, atrage o clientelă în căutare de autenticitate. Aici poţi întâlni o mulţime de oameni, de la tineri la cei care îşi amitesc de „Casbah” din Alger. Cea mai veche piaţă a oraşului este Mahane Yehuda. Complexul „Zad Vashem” cunoaşte o reînviere după ce, în 2005, se deschisese un muzeu al Holocaustului, construit în beton şi desenat de arhitectul Moshe Safdie. Clădirea are alura unei prisme şi este construită şi subteran pe mai mult de 200 de metri lungime, dotată cu o terasă care se ridică deasupra pădurilor de pin. Oraşul modern se află pe o colină la 800 de metri altitudine. Punctul forte al artei contemporane se află în Muzeul Naţional al Israelului, unde pot fi întâlnite opere semnate Anish Kapoor sau Robert Indiana.
Lumina de la Ierusalim, cel mai vechi miracol atestat
Centrul Ierusalimului rivalizează cu plăcerea de a trăi a Tel Aviv-ului, iar nu departe se află locul de pelerinaj unic în lume. Sociologii îl numesc „bazinul sacru”, referindu-se la cele trei religii care îşi au rădăcinile aici. Oraşul vechi, înconjurat de ziduri, este compus din cartierele arab, evreiesc şi armean, care au o extraordinară valoare spirituală, pe Via Dolorosa, unde se vorbesc toate limbile pământului, aflându-se „Biserica Sfântului Mormânt”. În vecinătate, „Domul Stâncii” şi moscheea „Al-Aqsa” pentru musulmani, „Zidul Plângerii” pentru evrei. Pentru a ajunge la câţiva metri de zid, unde se întâlneşte superba esplanadă a moscheelor, al cărei decor ocru pare să fie pus în imagini de către desenatorul Joann Sfar, autorul „Pisicii rabinului”, trebuie să treci printr-un punct de control şi o poartă de securitate.
Interiorul Bisericii Sfântului Mormânt
Sfânta Lumină de la Ierusalim este o minune dumnezeiască, repetată din an în an, în Sâmbăta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre, văzută atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi. Ea uimeşte şi dovedeşte oamenilor că Hristos a înviat din morţi dăruind tuturor viaţa veşnică. În Vinerea Mare, după Prohod, câţiva poliţişti şi civili necreştini – un arab, un turc şi o persoană din partea Statului Israel – verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt şi controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile şi se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu două mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceară şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină. În biserică, slujitorii, în frunte cu Patriarhul, se opresc în faţa Sfântului Mormânt pecetluit. În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. Apoi intră înăuntru ca o subţire rază de foc coboară pe lespedea Mormântului şi aprinde vata presărată deasupra. Deja vata şi lespedea se încarcă de o rouă divină, în timpul rugăciunii. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică. Cei mai mulţi ţin în mâini câte un mănunchi de 33 de lumânări albe, legate între ele, pe care este imprimată icoana Învierii Domnului, ca să le aprindă la vreme. Miile de credincioşi stau cu felinarele speciale în mâini să ducă acasă, în ţara lor, Sfânta lumină.
Tot acum iau Sfânta Lumină de la patriarh romano-catolicii, armenii şi copţii şi o duc în altarele lor, unde o păstrează tot anul. La ora 2 după miezul nopţii, liturghia Învierii ia sfârşit.
Teatrul credinţei la Madrid
Procesiune la Madrid
Pentru Săptămâna Sfântă, la Madrid intră în scenă un grandios spectacol sacru, cu 14 procesiuni, între 1 şi 8 aprilie. Între lumini, muzici sacre şi tradiţii medievale se leagă în câteva zile 14 procesiuni numite “Cofradias” sau “Henrmandades”, confraternităţi religioase. Se începe cu “Domingo de Ramos”, Duminica Floriilor, când, de la ora 19.00, la basilica pontificală “San Miguel” este scoasă statuia lui Christos al “Fe y del Perdon” (Credinţei şi iertării) şi purtată pe străzi. În miercurea sfântă, la biserica “Nuestra Senora del Carmen” are loc procesiunea “Hermandad de los gitanos”. În joia sfântă se desfăşoară trei procesiuni, de la ora 20.00, printre care cea a călugărilor de la “Costaleros”. În Vinerea Sfântă, între cele 6 procesiuni, cea mai importantă este cea a “Madonei celor şapte dureri”, una dintre cele mai vechi din Spania, care există din 1495, când procesiunea pleacă de la “Santa Cruz”, pe bulevardul Atocha. Cea mai aşteptată este “Procesione Del Silenzio”, care porneşte de la Biserica “Cristo de la Fe”, când bărbaţi, înveşmântaţi în haine albe până în pământ, cu glugi pe cap, trec pe străzi într-o linişte în care răsună numai paşii. Sâmbăta Sfântă se termină cu Duminica Paştelui, când are loc “Tamborrada”, o sărbătoare veselă cu instrumente de percuţie, ce se desfăşoară în Piaţa Mayor. De aici începe, de altfel, şi procesiunea de Înviere şi continuă pe un itinerar cu numeroase bătăi de tobă şi cântece religioase.
Pe străzile din Malaga în Săptămâna Sfântă
În Malaga, „Tronul lui Iisus din Nazaret”, ce cântăreşte 3.000 de kilograme, este purtat de 210 bărbaţi. În fiecare an, actorul Antonio Banderas este unul dintre ei.
Sunt atât de multe lucruri de văzut în Madrid încât orice planuri de vizitare dau greş. Cel mai bine este să te laşi la voia întâmplării, să te plimbi pe străzi. Madridul te duce într-o călătorie prin istoria artei. Cele mai vechi comori ale sale se află la “Muzeul Arheologic”, iar cele mai rafinate, la Muzeul “Prado”, care deţine peste 8.600 de tablouri din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Muzeul “Thyssen Bornemisza” acoperă aceeaşi perioadă, dar până în secolul al XX-lea, iar la “Reina Sofia” sunt expuse colecţiile contemporane. În cosmopolitul oraş întâlneşti bulevarde largi, străjuite de clădiri vechi, cât şi mari pieţe cu ronduri de flori. Alcazarul a servit drept reşedinţă regilor Spaniei timp de două secole, fiind înlocuit de actualul Palat Regal, construcţie monumentală în care succesiunea de tavane cu fresce, stucaturi aurite, candelabre masive dă senzaţia infinitului. Faţada sa strălucitoare, cu coloane, dă înspre luxuriantele grădini din Campo del Moro. O combinaţie ostentativă de decoraţiuni inedite şi exces, distingându-se prin opulenţă. De la ferestrele Palatului, regii şi suitele lor priveau execuţiile, coridele şi arderile pe rug care avea loc în Plaza Mayor, cea mai frumoasă dintre marile pieţe ale Madridului, străjuită de clădiri aristocratice, locul favorit de plimbare al madrilenilor. “Monasterio de las Descalzas Reales” (Mânăstirea franciscană a maicilor desculţe) are origini de sorginte regală, ce se regăsesc în transformarea clădirii din palat în mânăstire de către sora lui Filip al II-lea, Juana de Asturia, care s-a călugărit. Când veţi vizita lăcaşul, s-ar putea să auziţi maicile cântând sau trăgând clopotele. Un minunat “Christ culcat” aparţine sculptorului Gaspar Becerra, din secolul al XVI-lea. Extraordinara lucrare “Bunavestire” a lui Fra Angelico s-a aflat aici înainte de a fi mutată la Prado. Încăperea duce la Capelă, unde se celebrează slujba şi unde se află mormântul de marmură al Mariei. Statuia ei deosebit de expresivă este realizată de Pedro De Mena. Două dintre cele mai impresionante sunt sculpturile Mariei Magdalena, de Gregorio Fernandez, şi lucrarea lui Pedro de Mena, “Ecce Homo”. Într-o altă încăpere se află picturi de Zurbaran, Tizian, Caravaggio, Brueghel cel Bătrân şi Rubens, pe lângă alte opere de artă renascentistă şi barocă.
Procesiune din Malaga, în fiecare an, actorul Antonio Banderas poartă statuia Madonei Înlăcrimate
Mânăstirea “Encarnacion” a fost fondată în 1611 de Margarita de Austria, soţia regelui Filip al III-lea, pentru fiicele nobililor, fiind totodată şi biserica Alcazarului. Cele două clădiri erau unite printr-o galerie de tablouri. În urma incendiului din 1734, flăcările au cuprins şi mânăstirea, astfel că multe dintre comorile ei au fost distruse. Au mai rămas totuşi câteva, cum ar fi picturile din secolul al XVII-lea ale lui Ribera şi Luca Giordano, dar şi sculpturi impresionante precum un “Christ culcat” de Gregorio Fernandez, veşminte brodate şi obiecte liturgice din aur şi argint.
Fecioara Speranţei, în Spania
Madridul este un muzeu de arhitectură în aer liber. Te aşteaptă: “Capilla del Obispo”, capodopera goticului, cu portalul superb în stilul Barocului iberic, acum muzeu de istorie al oraşului, “El Teatro Espanol”, din Piaţa Santa Anna, de un nobil clasicism, “Banca Spaniei” din Piaţa de Cibeles, bijuterie a Renaşterii veneţiene, cinematograful “Palacio de la Musica”, de pe Gran Via, în stil Art Deco, sau clădirea “Asociaţiei Sporturilor”, în stil Art Nouveau. Academia de Arte Frumoase găzduieşte o faimoasă colecţie de tablouri în care ies în evidenţă cele ale lui Goya, printre care şi clasicul “Înmormântarea Sardinei”.
În Săptămâna Sfântă madrilenă au loc nenumărate concerte de muzică sacră din ciclul „Recviemurilor”, cu compoziţii de la Fauré la Maurice Duruflé, în “Basílica de Nuestra Señora de Atocha” sau în „Basílica de Nuestro Padre Jesús.
Procesiune în Sevilla
În nenumărate restaurante sau vechi taverne pot fi degustate mâncăruri tipice: „tapas”, preparate cu multă imaginaţie, precum „canapes”, prăjite cu brânză de Brie, friptură, ciuperci sălbatice şi creveţi, „torijas”, „cochinillo asado”, carne de miel amestecată cu carne de vânat cum ar fi potârnichea sau fazanul, o specialitate delicioasă, „pulpo galego”, o caracatiţă gătită în stil galician, servită de obicei pe un fund de lemn, pusă pe un strat de cartofi, merluciu la grătar în sos de calamar, supă de usturoi, „menestra”, o tocană de miel cu legume, sau tocana spaniolă, numită şi „cocido madrileno”, care conţine picioare de porc, pulpe de vacă, pui, salam, năut, sau „pepitoria de gallina”, găină în sos de ouă cu migdale, „calor a la madrilena” din burtă de vacă, cu chorizo, salam picant, roşii ceapă şi boia iute, „migas castellanas”, crutoane cu usturoi şi cu ouă prăjite, supă de fasole (fabada asturiana) care se serveşte foarte fierbinte împreună cu cârnaţi în cidru şi alături de un pahar de cidru asturian. O specialitate nelipsită de la mesele madrilenilor este „bacalao”, un cod sărat care se poate găti în tot atâtea feluri câte zile sunt într-un an. Scriitorul american Ernst Hemingway se dădea în vânt după „bacalao al ajoaliero”. Toate aceste specialităţi merg de minune stropite cu un Rioja. Printre localurile în care le puteţi degusta se numără „Santceloni”, unde se află celebrul bucătar catalan Santamaria, „Borche”, cu două stele Michelin, unde bucătarul Sergi Arola vă va delecta cu „turbot con patatas de puerco”, un calcan prăjit în tigaie, presărat cu coriandru şi servit în aspic din picioare de porc învelite în ceapă, „Viridiana”, după filmul lui Bunuel, deţinut de bucătarul Abraham Garcia, sau „Bodegas Rosell”, în care proprietarul acestei taverne de tapas a câştigat premiul spaniol „Nasul de Aur”. În cafeneaua „Gijon”, înfiinţată încă din 1889, frecventată de jurnalişti şi personalităţi culturale, bărbaţii se adună să discute chestiunile zilei. Printre clienţii ei se numărau Federico Garcia Lorca, regizorul Orson Wells şi chiar celebra dansatoare şi spioană olandeză Mata Hari.
Kensington Palace îşi deschide porţile
O imagine de la intrarea în Kensington Palace
În 26 martie, după o lungă restaurare, care a costat peste 14 milioane de euro, Kensington Palace îşi deschide porţile. Transformată din Casă de ceremonii în palat de Sir Christopher Wren, între 1689 şi 1696, clădirea a fost martoră a trei secole de istorie regală. În secolul al XVIII-lea, în clădire au fost amenajate apartamente oficiale impunătoare, cu picturi murale superbe şi tavane pictate de William Kent, cu o colecţie impresionantă de portrete regale şi mobilier clasic. Tot aici poate fi admirată o colecţie de rochii, costume şi uniforme de Curte din anii 1760 până în zilele noastre. În această reşedinţă regală de peste 300 de ani, se născuse, în 1819, prinţesa Victoria, care, pe 20 iunie 1837, la vârsta de 18 ani, fusese trezită din somn pentru a fi anunţată că unchiul ei, William al IV-lea, a murit şi că ea a devenit suverană. În apartamentele 8 şi 9, Prinţul Charles şi Lady Diana s-au mutat după nuntă ca şi, recent, Ducele şi Ducesa de Cambridge, principele William şi Kate Middleton.
Librăria Magma de la Kensington Palace
Palatul şi-a regăsit anticele splendori. Interiorul a fost restaurat, ca şi grădinile care au fost sistematizate, au apărut un bar şi un shop şi parcursurile duc la descoperirea unei vieţi publice, dar şi a celei private a locuitorilor lui. Vor fi deschise, cu acest prilej, două expoziţii: „Victoria Revealed”, ce povesteşte despre viaţa faimoasei regine înainte de a fi transferată la Buckingham Palace, prin scrisori, bijuterii, veşminte, atât cele de la nunta sa, cât şi după moartea Principelui Albert.
Unul dintre pereţii pe care sunt etalate desenele cu subiecte despre Lady Diana, opera artistei Julie Verhoven
Cea de a doua expoziţie se intitulează „Diana: Glimpses of a Modern Princesse”, în care reflectoarele sunt puse asupra Prinţesei Diana ca o icoană a modei, cu numeroasele sale rochii, precum cea din tafta neagră, desenată de David şi Elizabeth Emanuel pentru prima sa ieşire în public ca logodnică a prinţului Charles, şi multe altele create pentru ea de Catherine Walker, stilista care i-a devenit prietenă şi confidentă. Sunt etalate şi fotografiile realizate de Mario Testino pentru „Vogue”. Diana a locuit aici din iulie 1981 şi până la moartea sa, în august 1997. Partea muzeală a fost lărgită cu noi săli dedicate lui „Lady Diana”, cu portrete ale artistei Julie Verhoeven.
Rochia de nuntă a reginei Victoria la Kensington Palace
Pentru iubitorii artelor şi designului, va avea loc prima expoziţie de design şi desene glumeţe, cu opere puse în vânzare, cu muzică live, intitulată „Pick Me Up”. Totodată, vor fi inaugurate o galerie de artă şi o librărie cu grafică şi artă contemporană, intitulată „Magma” şi „Cornelissen&Son”, un magazin al artelor frumoase cu opere de la Dante Gabriel Rossetti la Damien Hirst.
Sâmbătă 7 aprilie va avea loc celebra regată, cea mai faimoasă din lume, între Oxford şi Cambridge. Prima ediţie s-a desfăşurat în 1829, iar evenimentul a devenit anual din 1856, având un parcurs de 6,8 kilometri.
Apartamentul Regelui, la Kensington Palace
Londra îi aduce un omagiu şi lui Marilyn Monroe, odată cu împlinirea a 50 de ani de la moartea sa, prin expoziţia „Getty Images Gallery”, în care vor fi prezentate şi costumele de scenă adunate de unul dintre cei mai mari colecţionari din lume, David Gainsborough Roberts.
Între 20 martie şi 5 aprilie, iubitorii muzicii vor putea asculta, la „Hammersmith Apollo” din Londra, concertele chitaristului Chris Rea, compoziţiile sale sensibile şi poetice care fac ca piesele sale să fie vândute în peste 30 de milioane de discuri. După problemele sale de sănătate, Chris Rea se va întoarce la Londra cu „Santo Spirito Tour”, apoi concertele vor continua în Scoţia, la Glasgow şi Edinburgh.
Mamma Mia, la Prince of Wales Theatre
Cele mai bune teatre din capitala engleză găzduiesc spectacole muzicale de la „Ghost” la „Mamma Mia”, concerte ale durilor rockeri sau ale incorigibililor romantici.
În West End, cartierul din inima Londrei în care se găsesc cele mai faimoase scene ale capitalei, musicalul rămâne genul cel mai iubit de englezi şi de aceea cel mai în vogă. Unul dintre ultimii sosiţi, „Ghost”, provine din omonimul film american, un love story care se reîntoarce şi trăieşte în fiecare noapte la „Piccadilly Theatre”. La „Lyric Theatre”, publicul va putea apluda “Re del pop”, un spectacol dedicat lui Michael Jackson, regele pop-ului. „The Lion King”, cu spectaculoasele lui costume, inspirate de animalele junglei, după celebrul film al lui Disney, scris şi compus de Elton John, poate fi vizionat la „Lyceum Theatre”.
Musicalul Chicago, la Londra, la Garrick Theatre
27 de cântece ale celebrei formaţii „ABBA” pot fi fredonate în spectacolul „Mamma Mia”, care, din 2004, are mereu biletele sold out. Nu pierdeţi nici „Les Miserables”, după capodopera lui Victor Hugo, de la „Queen’s Theatre”. La „Garrick Theatre” veţi putea viziona multi premiatul „Chicago”, povestea pasională a misterioaselor balerine dispuse a face totul pentru succes.
Festivalul de la Lucerna
Abbado, la pupitrul Orchestrei din Lucerna, dirijând Fidelio
Lucerna devine una dintre destinaţiile mondiale pentru muzica clasică, cu un festival care începe de Paşte. Anul acesta el va fi dedicat muzicii sacre, avându-l pe Claudio Abbado la pupitrul Orchestrei din Lucerna, cu un program care va merge de la muzica clasică la jazz. Concertul din seara de Paşte va începe cu Simfonia „Linz” de Mozart şi a doua Simfonie de Schumann. Va continua tot cu Mozart, într-o evoluţie a formaţiei britanice „The King’s Consort”. Va urma „Requiem” în interpretarea portughezei Maria Joao Pires, alături de alte piese de Haendel, Beethoven, Brahms şi Bruckner. Nu va lipsi nici marele pianist Andras Schif, pe post de dirijor pentru monumentala „Messa în si minor” de Bach.
Principatul muzicii
Afişul Festivalului Primăvara Artelor de la Monte Carlo
Primăvara la Monte Carlo soseşte pe sunetele muzicii, printr-o extraordinară sărbătoare ce are loc din 1984 şi care a devenit clou-ul Principatului.
„Primăvara artelor” se desfăşoară până în 8 aprilie, perioadă în care poate fi descoperit un Monte Carlo mai puţin glamour şi mai mult cultural. Un Monte Carlo contemporan, surprinzător.
O întâlnire muzicală care punctează pe varietate şi originalitate. Spectatorii pot să asiste la evenimente de talie internaţională, precum cele cinci concerte de acordeon, cu participarea lui Richard Galliano, în prestigioasa „Sală Empire” de la Hôtel de Paris. Sala Garnier a Operei din Monte Carlo va găzdui un concert de muzică veche, iar o altă noapte va fi dedicată tehnicilor componistice şi pianistice de avangardă. Sunt programate numeroase concerte, de la muzica barocă la cea extra-europeană. Sunt incluse şi numeroase spectacole de dans, un festival de cinema, unul al poeziei, iar muzeele etalează nenumărate instalaţii. Sunt invitate ţări ca Franţa, Irlanda, Italia, Ţările de Jos, Anglia, mari interpreţi de la Richard Galliano, inventatorul „new musette”, dar şi vals, tango, jazz, muzică clasică. După ce festivalul merge înainte cu nopţile dedicate instrumentelor de percuţie (23 martie) şi pianului (31 martie), pot fi audiate concerte consacrate lui Bruckner (25 martie), iar la „Auditorium Ranieri III” este o zi dedicată în întregime concertelor şi dansului.
Familia princiară de Monaco
În spaţii foarte diferite evoluează orchestre simfonice din întreaga lume, alături de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, „London Symphony Orchestra”, cu lucrări din muzica religioasă din Evul Mediu, dar şi compoziţii de Bruckner, la „Grimaldi Forum”, sau de Rahmaninov la Sala „Garnier” a Operei. Pianişti, violonişti, poeţi, opere inedite, prime execuţii absolute, întâlniri cu muzicieni celebri, o amplă revistă a cinematografului, recitaluri, performance-uri.
În 8 aprilie va avea loc o serată “bling-bling”, în care cei care participă sunt obligaţi să aibă un look excentric şi în care muzica rusă a pianistei Anastasya Terenkova este deschisă ironiei şi unor intervenţii artistice surpriză. Marc Monnet, directorul artistic al „Primăverii Artelor”, declara la prezentarea ediţiei din acest an că Festivalul este închinat Principesei Carolina.
Sala Empire, în care vor avea loc concerte de muzică de cameră
Este de vizitat şi noul „Muzeu Naţional” de la Monaco, cu cele două scenografii ale sale, în sediul „Vilei Paloma”, vila albă din secolul al XIX-lea, la doi paşi de „Jardin Exotique”, şi la „Vila Sauber”, desenată de Charles Garnier, arhitectul Operei din Paris. La „Vila Paloma”, până în 3 aprilie, se află o expoziţie intitulată „Le Silence. Une fiction”, ce cuprinde lucrările a 20 de artişti internaţionali, de la fotografia lui Hiroshi Sugimoto la „Accumulations” de Arman, o relectură a simbolurilor şi semnelor timpului nostru. La „Vila Sauber” este deschisă expoziţia intitulată „Princesse Grace: Habiller une image”. „Forumul Grimaldi” găzduieşte, între 5 şi 8 aprilie, „Salonul Artei Contemporane pe Coasta de Azur”, în care vor fi etalate sute şi sute de opere ale celor mai importante galerii ale lumii, lucrări ce pot fi şi achiziţionate.
Celebrul acordeonist Richard Galliano concertează la Monte Carlo, între muzica cultă şi cea a tradiţiei populare
Un proiect prestigios este şi cel imaginat de Jean-Michel Vilmotte, cu mobilier desenat de Philippe Starck, cu piese în exclusivitate.
Între un concert şi altul, turiştii se vor putea bucura de atmosfera primăvăratică a florilor ce-şi răspândesc parfumul, de plimbări pe plajă, de căldura soarelui şi de blândeţea brizei marine.
Paştele în arhipelag
Catedrala San Giovanni din Valetta
Patimi şi Înviere. În timpul Săptămânii Sfinte, în Malta se desfăşoară concerte de muzică sacră, slujbe religioase şi procesiuni. În Vinerea Mare are loc procesiunea Madonei Îndurerate, în care statuia Sfintei Fecioare este plimbată într-un cortegiu, pe străzile din Valetta, împreună cu 12 statui reprezentând scene ale morţii lui Christos, purtate de zeci de figuranţi în costume de epocă. În Joia Mare, tradiţia spune că vizitatorii trebuie să treacă prin şapte biserici. În fiecare din ele preoţii spală picioarele a 12 oameni, reiterând pilda biblică a lui Christos şi a discipolilor săi.
Cele mai multe biserici din arhipelagul Malta au două turnuri cu ceasuri. Conform unei vechi tradiţii bisericeşti locale, cele 2 ceasuri ale turnurilor arată totdeauna ore diferite pentru a induce în eroare diavolul, spre a nu deranja slujbele religioase.
