
După ce au ales un comunist aparent mai bun decât contracandidatul său și apoi un prototip imaginar al corectitudinii, cinstei și modestiei în dauna unui demn epigon al nemuritorului « Mitica » dâmbovițean, românii trebuie să opteze încă o dată.
Ca de obicei, mai puțin de jumătate din populația reala a României și mai mult de jumătate din numărul oficial al populației nu este interesata de alegeri, preferând să nu se prezinte la vot. Oarecum straniu, nicio instituție de sondaj nu pare a fi efectuat o investigație privind structura, tipologia si motivațiile celor care nu votează, situație paradoxala in condițiile in care – conform unor opinii mai mult sau mai puțin autorizate – chiar si morții, évident nu in totalitate, ar vota.
Nici de această dată, alegerea nu este simplă și, pentru a facilita o decizie corectă, mass-media și politicieni autohtoni, naturalizați sau străini se străduiesc să vină cu inițiative și intervenții doar aparent în sprijinul votanților și nedisimulat în favoarea unui candidat desființându-l practic pe celălalt.
O analiză chiar și mai puțin exigentă a candidaților din punctul de vedere al îndrituirii pentru funcția prezidențială s-ar materializa într-un diagnostic dezamăgitor din punctul de vedere al deținerii experienței si calităților de a conștientiza interesele naționale, de a le armoniza fără compromis principiilor relațiilor internaționale și al independenței politice cerute de Constituție. Din această perspectivă, alegerea nu ar avea nicio importanță, fiindu-i preferabila o tragere la sorti!
Din alt punct de vedere, alegerea devine deosebit de importantă daca s-ar lua in considerație, fie si doar simbolic, semnificația alegerii.
Un candidat semnifică frustrarea locului României în Europa din punct de vedere al dezvoltării economice și al rolului de modest instrumentist care se străduiește să respecte ritmul impus de un dirijor care nu-l remarca decât atunci când se abate de la solfegiu, dezamăgirea cvasicontopirii formațiunilor politice majore actuale într-o entitate ce părea a fi dispărut pentru totdeauna, dar care pare a fi prevestit de ofensivă de largă concentrare propagandistică în favoarea celuilalt candidat.
Celălalt candidat întruchipează dorința de continuitate disimulată de grija pentru derapajul politic către orientări care au marcat tragic istoria continentului invocând și sugerând un paralelism mult prea discutabil cu perioade si personaje axiomatic negative. În plus, înclinația accentuată către oportunism, semnificativ marcată de renunțarea la marea dragoste declarată pentru un domeniu științific pentru a salva cea mai mare comunitate a României și lipsa de ezitare cu care abandonează poziția de lider a aceleiași comunități pentru a salva, dintr-o poziție similara însăși Romania oferă un confort mai mult decât suficient pentru evitarea posibilelor schimbări de statut a beneficiarilor din ultimele decenii…
Mulți români vor merge la vot și, probabil, la fel de mulți nu vor merge din același motiv interpretat diferit: primii vor fi fost convinși de campaniile care au insistat să sublinieze mizerii reale, presupuse sau inventate legate de cei doi candidați și, pe această bază, vor opta, ceilalți pentru că au înțeles că indiferent de vot, nu se va schimba nimic.
Concluzia ar fi necesitatea ca toți cetățenii să meargă la vot, pentru că s-ar putea schimba ceva. Ce anume? Simplu: rolul președintelui în menținerea României în cadrul valorilor euro-atlantice, în evitarea deviațiilor către antisemitism, legionarism, extremism în general pare a fi supraestimat in condițiile în care țara ar trebui condusă, constituțional, de Parlament si Guvern. Dacă Președintele poate scoate România din UE și NATO, poate promova o politică antisemită, legionară sau comunista, atunci înseamnă că Parlamentul și Guvernul nu au decât un rol decorativ, ceea ce ar constitui adevărata problema a României! Iar daca Parlamentul si Guvernul nu au decât un rol decorativ, atunci Președintele nu doar poate, ci chiar trebuie sa schimbe ceva! De altfel, ultimii doi președinți sunt dovada că poate. Noul președinte ar trebui sa dovedească faptul că schimbarea poate fi făcută și în sens pozitiv!
Daca Nicusor iese din urna de-a gata, atunci pregatim ranita pentru Ucraina. E clar ca Sistemul pritoceste alta lovitura de stat, dar direct pe urne, la vot.
Intrebare: Are Nicusor Dan protectie informativa din partea unui stat strain, care nu e din Europa?
Asa veti afla cine conduce Romania!
„Concluzia ar fi necesitatea ca toți cetățenii să meargă la vot, pentru că s-ar putea schimba ceva.”
De acord cu d-voastră .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Uneori stai şi te gândeşti dacă „se aplică” şi pentru locuitorii de pe plaiurile mioritice :
„Japonezii au harakiri. Noi avem alegeri.” ( Vasil Tolevski )
ce agresiv e dobitocu’….
asta il vor vota unii sa fie presedinte?
Așa se întâmplă când vi din galerie, Simion tocmai și-a semnat înfrângerea prin declarația asta. Mai are șanse de câștig doar dacă aia 2 care au sărbătorit pe 9 mai la Moscova au hackeri buni și vor modifica procentele în noaptea alegerilor.
@Anonim-vorbesti anapoda!Chiar ești un anonim dpdv intelectual. Când, cealaltă parte a insultat cealaltă parte ,gașca suveranista mizerabilă a lui Simeon ?Dă-mi un exemplu.Asa că nu poți?Atunci stai blând.Pleava societății este prin natura ei mai înapoiată, dezinformată, neșcolata.Simion a fost votat majoritar de cei care nu au nici măcar liceul,și știi că mă refer la cei 42% a…i funcți…l .Pe când Nicușor a fost votat, preponderent, de pătura mai dusă pe la școală din societate.
Azi ai de votat cu două taste macro la tastatura politică europeană. 1.Simion: Sub cauciucul acesteia stau rumânii gata să și facă curățenie la locul de munncă din diaspora, să facă de gardă pe țărmul lui Meloni, sub comanda căpitanului Salvini, poate să fie chiar Farage în aceeași accepțiune. 2.Dan: Cealaltă tastă e iluminată, face loc conținutului flow prescris de sistem care nu-i mai lasă o virgulă și omului de rând.
Cam prețios articolul ăsta. Pentru mine nu e o alegere grea.
Un articol , in care autorul nu spune nimic . Pierdere de vreme să-l citești ! De fapt suntem în faza in care , indiferent cine câștigă , SACUL ESTE GOL. Cei care și-au ” tras ” pensii și salarii ” nesimțite ” o să constate acest lucru imediat după alegeri .Daca câștigă Nicușor , ” hegemonul ” se supără pe noi …Daca câștigă George se supără ceilalți…Daca sacul este gol , atunci se supără toată țara…
Ce poate face un presedinte? Poate sa-si puna oamenii lui-slugi devotate- in posturile cheie. Poate demite guvernul,dizolva parlamentul. De la un tip viclean si violent precum Simion,poti sa te astepti la orice.
Eu îmi voi anula votul, dar majoritatea veți vota ori cu ND, ori cu GS.
Am spus de mult că niciunul nu merită să fie președinte, că niciunul nu e răul cel mai mic, ci ambii sunt fațete diferite ale aceluiași mare rău și că ne vor produce pagube, unele ireparabile.
Anunț de pe acum că voi avea zero înțelegere și empatie pentru cei care vor emite, cu furie sau/și lacrimi, deja celebrele panseuri „credeam că e altfel”, „celălalt era și mai rău”, „fir-ar al dracului de mincinos”, „la noi ca la nimenea” șamd.
Jocurile sunt facute, alegerile vor fi fraudate si Muccursor Dan va fi proptit Presedinte! Avand in vede cele 4 milioane de tineri sub 18 ani, cele 5 milioane de pensionari si cele 6.5 milioane angajati din Romania, in tara exista 11,5 milioane cetateni cu drept de vot. Dar Statul parale a tiparit 19.800.000 Buletine Vot ceea ce inseamna ca Belzebutii care ne conduc au la dispozitie 8.800.000 milioane voturi cu care pot sa-l scoata prin Fraudarea Alegerilor pe Muccursor Dan, hadicapatul ce-si manaca bilutele socase din nas Presedintele Romaniei. Daca la acestea adugam si cele 2.000.000 voturi ramase disponibile in strainatate deoarce nu voteaza mai mult de 1.600.000 romani. Marja de voturi pe care Statul Paralele le are la dispozitie pentru a-l scoate din condei pe Muccusor Dan in functia de Presedinte al Romaniei este de 9.600.000 milioane de voturi falsificate. Daca George Simion va fi votat de chiar si 7 milioane cetateni prin luare in calcul a 4.000.000 voturi introduse fictiv in urna, Muccusor Dan va fi desemnat Presedinte de SRI+SIE+SPP+STS+BEC+CCR. Tinand cont de aceste calcule, Muccusor Dan va castiga Alegerile de Duminica prin Frauda Masiva la vot cu 55% din sufragii.
Zoaiele astea cu „scoatem RO din NATO & UE” sunt bau-baul ghertoilor neo-secu’, graite de gura cocinilor media aservite.Suveranii nu vor scoate RO de nicaieri,dar isi vor impune punctul de vedere cu tarie.Deci,nu vor sta capra la cana cu apa a NATO sau UE.In schimb, cu Nicusor File de Poveste Trista,SLUGARNICIA va ramane cum am stabilit-o acum vreo 20 de ani.
votati cu securistii de la mineriade UraaUraaaa…panselute pe cadavre,COVID…UraaaaUraaa
@Diana:
Dar cind adeptii lui ND il insulta pe GS si adeptii sai, cum e?
Să il aducă pe Julius Cezar ,Socrate ,Ghandi … când este face turul tembeliziunilor A3 ,Digi, Romania TV,B1,TVR marile personalități ajung să pară la fel de idioți ca jurnaliștii acestor televiziuni ….GROAZNIC ….acolo se duc banii noștrii ….daia mă sună luni dimineață ANAF că nu am făcut plata să il plătim pe Pielenu pe Gâdea pe Prelipceanu toate patachinele care vin și imi spun că au murit toți chinezii de covid , că vin fasciștii , că ne intoarcem in epoca de piatră …cum mănâncă Lasconi sarmale …deci nu candidații sunt marea problemă dacă ai jurnaliști serioși candidații se schimbă …
Nu ca celelate ar fi fost mai breze sau ca in trecut am fi avut de ales intre doi candidati „exceptionali”, de nici nu stiam ce sa alegem, dar acum sintem la doua zile de, cred eu, cele mai catastrofale alegeri prezidentiale !! Doi opotunisti, habarnisti in multe domenii, in spatele carora (da, ma refer la amindoi !) stau interese straine, prin „unelte” autohtone tradatoare si lacome de averi si putere ! Si, pentru ca stiu ca multi imi vor da replica cu „echipa prezidentiala” alcatuita din „specialisti valorosi”, am vazut in trecut cine sint si ce pot acestia.
Votați reincarnarea lui Ceaușescu simion cel incult! Cizmarul era cult fata de golanul suveranist! Urmează 1984!
Felul cum sa adresat azi Simion unor jurnaliști ,făcând contracandidatul autist ,este regretabil ,cu așa ceva nu poți conduce o țară , jignind deficienta milioanelor de copii,aici eu mă despart de așa ceva
va rog frumos , contraziceti-l pe Simion .
Demonstrati ca contra-candidatul sau – Nicusor = e sanatos clinic si mental.
articol insiropat,pentru cei care au timp de gargara
cam asa e = gargara multa , idei pirrdute printre cuvinte inutile.
Votati Nicusor Dan,un roman exceptional!
Ți s-a zgâriat discul sau plăcuțele de frână ?
la ce-i bun Nicusorul tau , mai @ postake ??
Poate sa faca genoflexiuni , flotari , sa inghita flacari si sabii , sa scoata teancuri de bani din cufere , ca la Circ ??