Învăţământul românesc, între educaţie fizică şi dirigenţie

Azi, mai mult ca oricând faţă de zilele trecute, am observat o mare vânzoleală a adulţilor la cumpărături, însoţiţi de odraslele supărăcioase. Poate nu aş fi observat această forfotă pentru că, la fel ca orice adult responsabil şi setat pe munca cotidiană al acestei ţări, nu casc gura, nu întreb prea multe, nu mă interesează ce fac alţii în jurul meu… doar alerg între o destinaţie şi alta şi doar am nişte obiective de îndeplinit, dar azi a trebuit să stau mult mult în trafic, să stau mai mult la casa de la hipermarket şi să împart metrul pătrat de intimitate cu mult mai multe persoane… Am aflat că începe şcoala. O noţiune atât de abstractă pentru mine… la un moment dat credeam că nici nu mai există… altfel nu-mi explic numărul mare de greşeli gramaticale făcute de tinerii care lasă comentarii pe Facebook la pozele cu pisici, mâncare, unghii, buze, flori ale prietenilor.

NU EXISTĂ, STIMABILE, mi-am spus, ŞCOALA ÎN VREMURILE ACESTEA NU MAI EXISTĂ!

Am înţeles acest lucru din gimnaziu, când, fire visătoare şi idealistă ce mă aflu, am găsit de cuviinţă să-mi las gândurile să zburde când „profa de română” ne-a dat tema pentru acasă compunerea cu tema „chipul dăscăliţei” plecând de la poezia „Dăscăliţa” a lui Octavian Goga.

În minuscula capodoperă am redat cu măiestrie idealul meu de dascăl. Capodopera a fost citită la clasă, în admiraţia colegilor, unele colege mai sensibile au suspinat impresionate de talentul meu scriitoricesc, am primit nota maximă, cum era şi firesc, iar la finalul orelor m-am simţit ca un erou. „Profa de română” având o rivalitate mai veche cu „doamna învăţătoare” i-a şoptit în treacăt entuziasmată despre capodopera mea, exprimându-şi totodată regretul că NU „doamna învăţătoare” fusese muza mea.

Ce a urmat este lesne de imaginat, pentru că tot eu am fost găsit vinovat întrucât am momente „când mă chinuie talentul” şi că ar trebui să mă axez mai mult pe orele de educaţie fizică şi să fiu mai atent la orele de dirigenţie când mi se va explica să fiu mai ancorat în realitate şi să nu mai tânjesc după lumi şi personaje imaginare.

Datorită incompetenţei clasei politice din ultimii 10 ani, copiilor noştri le este răpită şi bucuria din prima zi de şcoală. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu învăţământul din epoca comunistă, am constata că există diferenţe enorme. Atunci copiii primeau manuale la timp, adică în prima zi de şcoală, şcolile aveau bază materială, într-un cuvânt se investea în învăţământ. O spun cu regret, dar am constatat că noul trend al viitoarei generaţii este pentru sport şi dirigenţie. Nu mai contează nici româna, nici matematica, fizica, într-un cuvânt nu mai avem nevoie de o generaţie educată. Dacă ar trebui să mă întreb de ce, cred că răspunsul ar veni imediat, o generaţie educată nu cred că ar mai vota cu actuala clasă politică
Banii pentru manuale de educaţie fizică şi dirigenţie au fost, dar pentru română sau matematică nu există. De ce, domnule ministru, nu aţi tipărit manualele în propria editură a ministerului? Dacă nu se poate, de ce nu aţi propus schimbarea legii? De aceea, domnule ministru, dar şi prim-ministru, vă rugăm respectuos să întreprindeţi o acţiune pentru a reglementa această situaţie nefastă care s-a perpetuat de mai mulţi ani. Cred că editurile ar trebui să se preocupe să editeze cărţi, nu manuale. Să terminăm odată cu grupurile de interese deoarece, noi ca stat, nu ne permitem să mai avem încă o generaţie de sacrificiu.

Dezastrul din învăţământul românesc este cauzat în primul rând de teoretizarea excesivă cu scopul ca românii să fie îndepărtaţi de la ocupaţiile practice. Am desfiinţat şcolile profesionale, iar prin această decizie catastrofală pentru învăţământul românesc, am produs mari goluri în economia ţării. Am ajuns să avem un tineret care nu mai studiază şi aici mă refer la studiu propriu-zis, nu la faptul că urmează o şcoală. De aceea cred că se va impune o reformă educaţională atât din punct de vedere spiritual, cât şi practic. Această reformă trebuie realizată deoarece suntem foarte aproape de falimentul învăţământului românesc, acest învăţământ a dat generaţii lipsite de sentimentul onoarei, cinstei, fără respect pentru ceea ce este de valoare. Toţi dăm vina pe sistem, pe oamenii care îl compun, dar oare avem şi soluţii? Da, dacă dorim un viitor pentru generaţia de mâine, cred că trebui luate următoarele decizii. În primul rând, în ciclul primar ar trebui să se predea şi materii care să includă simţul practic, cum ar fi lucru manual, deoarece copiii de mici trebuie să se familiarizeze cu spiritul civic. Necesară ar fi şi înfiinţarea unor cercuri în clasă pentru a învăţa copilul să lucreze în echipă. Educaţia prin munca în comun este de o mare importanţă educativă, deoarece la ora actuală avem nevoie de un învăţământ educativ. A doua decizie este înfiinţarea şcolilor profesionale pe lângă fabricile existente în zona respectivă, deoarece trebuie să existe o colaborare strânsă cu mediul de afaceri. Trebuie să pregătim elevi în meseriile unde, după absolvire, aceştia să-şi găsească un loc de muncă. Prin aceste şcoli profesionale realizăm un principiu de mare importanţă educativă – autoorientarea profesională, ceea ce îi va determina din timp pe elevi să decidă asupra felului de ocupaţiune practică pentru care simte fiecare că are aptitudini.

Închei prin ceea ce spunea Malcolm X, preot musulman american de culoare şi purtător de cuvânt pentru Nation of Islam: „Educaţia este paşaportul nostru pentru viitor, căci ziua de mâine aparţine celor care se pregătesc pentru ea de astăzi”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*