Învățătura lui Tudose pentru „ditamai organismul”

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că a chemat FMI la discuţii pentru a oferi cifrele economice oficiale, în scopul de a le utiliza la previziunea de sfârşit de an pentru România, susținând că Fondul, pe care l-a numit „ditamai organismul”, a „cam greşit” ultimele două previziuni.
„Am chemat la discuţii FMI nu pentru a lua bani, cum deja am înţeles că a început să se audă, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanţe, să facă o vizită la ministerul de Finanţe să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârşit de an pe partea financiară a României”, a spus Tudose.

„Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greşit, iar România nu a funcţionat aşa cum a spus FMI, ci un pic mai bine, ca să nu mai apară şi a treia greşeală care chiar ar putea fi interpretată, le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României, ca să se bazeze pe ele”, a adăugat premierul.
Acesta a precizat că nu le-a reproşat celor de FMI faptul că au „greşit” ultimele două previziuni, dar le-a „atras atenţia”.
„Nu le-am reproşat, le-am atras atenţia. Totuşi sunt ditamai organismul şi lumea se uită la ceea ce spune FMI. Ultimele două (previziuni, n.r.) nu prea le-au ieşit. Eu nu i-am acuzat de rea-voinţă, dar să fie un pic mai atenţi”, a spus Tudose, care a arătat că FMI nu a exprimat îngrijorări privind economia, iar discuţiile nu au vizat un eventual împrumut.

Premierul a mai arătat că s-a întâlnit, tot marţi, şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, iar discuţiile au vizat colaborarea pe viitor, dat fiind faptul că instituţia şi-a schimbat echipa de reprezentare în România.
„Avem tot sprijinul – şi nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României”, a spus Tudose despre întâlnirea cu reprezentanţii BM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8501 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.