65 de ani de la inaugurarea clădirii Operei Naționale Române

Înfiinţată încă din 1885, compania lirică română din Bucureşti, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut un sediu al său, funcţionând de-a lungul timpului în clădirile unor teatre dramatice sau lirice.
Inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti, astăzi Opera Naţională Bucureşti (ONB), a avut loc la 9 ianuarie 1954. Spectacolul inaugural ”Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski a fost dirijat de maestrul Egizio Massini, regizor fiind Vladimir G. Ciukov. A doua zi, balerinii Operei au prezentat primul lor spectacol în noul sediu – ”Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski.

 Clădirea Operei Române a fost construită în 1953, proiectul fiind întocmit de către un colectiv aflat sub conducerea profesorului arhitect Octav Doicescu. În realizarea construcţiei s-a folosit un fond compoziţional clasic la care s-au adăugat elemente stilizate specifice arhitecturii naţionale.

Faţada monumentală a clădirii este prevăzută cu o intrare prin trei arcade înalte. Tot atâtea uşi permit accesul în holul principal, foarte spaţios, desfăşurat pe înălţimea a două niveluri. Sala propriu-zisă are o formă de potcoavă şi are o capacitate de 1.200 locuri. Scena permite montări fastuoase având dimensiuni corespunzătoare: 24 m lăţime, 20 m adâncime şi 30 m înălţime, arată acelaşi volum.

Opera Naţională Bucureşti găzduieşte la ultimul etaj al clădirii Muzeul Operei (deschis în 1964), în cadrul căruia sunt evocate momente şi personalităţi din istoria acestei instituţii culturale. Expoziţia permanentă prezintă o colecţie de peste 30.000 de bunuri culturale, care cuprinde fotografii, programe de sală, afişe, costume de scenă, scrisori, busturi ale marilor muzicieni şi artişti de spectacole de operă, obiecte de recuzită, partituri muzicale etc. Spectatorii o pot vizita în zilele în care sunt spectacole,

Totodată, o serie de evenimente culturale, lansări de carte, aniversări şi celebrări sunt găzduite de spaţiul Muzeului Operei, devenit un spaţiu multifuncţional.

Opera Naţională Bucureşti, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, este o clădire emblematică cu statut de monument istoric clasat cu codul B-II-m-A-19.003 în Lista Monumentelor Istorice. În 2006, ca urmare a iniţierii unui act normativ prin care au fost statutate organizarea şi funcţionarea specifice instituţiei, prima scenă lirică a ţării a primit titulatura de Opera Naţională Bucureşti (ONB).
La 9 ianuarie 2014 s-au împlinit 60 de ani de la inaugurarea sediului Operei Naţionale Bucureşti. Cu acest prilej a avut loc un concert aniversar extraordinar care a cuprins fragmente din „Dama de pică” a lui Ceaikovski, spectacolul inaugural din 1954, dar şi din „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, „Boema” de Giacomo Puccini, „Traviata” de Giuseppe Verdi, „Coppélia” de Léo Delibes şi din alte lucrări celebre ale genului.

Între august 2013 şi octombrie 2014, clădirea Operei Naţionale Bucureşti s-a aflat într-un proces amplu de reconsolidare şi renovare, în vederea redării frumuseţii arhitecturale şi cromatice a instituţiei, precum şi pentru îmbunătăţirea acusticii sălii de spectacole în vederea realizării unor reprezentaţii artistice de o calitate superioară.

Cavalleria Rusticana & Pagliacci în regia lui Ion Caramitru pe scena Operei

Opera Națională București prezintă miercuri, 9 ianuarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo. Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar – invitat. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

Pentru acest spectacol regizorul Ion Caramitru vine cu o concepție nouă, ambele intrigi tratând gelozia umană și consecințele ei transpuse într-un realism puternic, după cum însuși declară: „Există în spectacolul de operă subordonat până la perfecțiune muzicii (note, măsuri, arii, balet, cor) un spațiu foarte generos pentru un soi de realism magic al spectacolului. Cu cât este mai mare convenția, cu atât mai mare libertatea. Este vorba despre realism de la început până la sfârșit. Nu vă lăsați înșelați de iluzia artei artistului. Cavalleria Rusticana se desfășoară în culori de alb și negru, Pagliacci se petrece într-un decor colorat; costume, scenă, decor palpabil, dar ambele ascund o crimă din gelozie.”

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezența sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspirația cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor și caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creație a lui Pietro Mascagni.

„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc joi, 21 martie 2019, începând cu ora 18:30.

Debut la pupitrul dirijoral în „Nabucco” pentru Tiberiu Soare pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București prezintă joi, 10 ianuarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi, în regia lui Hero Lupescu, scenografia George Doroşenco, coregrafia Doina Andronache, asistent de regie Cristina Costescu, maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o personalitatea deosebită Corului, transformându-l într-un singur personaj, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare. Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor.

Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987, a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de 30 de ani.

Următoarea reprezentație va avea loc joi, 7 februarie 2019, începând cu ora 18:30.

„Baiadera”, balet clasic pe scena Operei

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 12 ianuarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus. Regia şi adaptarea coregrafică poartă semnătura lui Mihai Babuşka, iar scenografia a fost creată de către Adriana Urmuzescu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Creat în 1877 de către Marius Petipa pe muzica lui Ludwig Minkus și pe un libret al coregrafului realizat împreună cu Serghei Kudekov, povestea din „Baiadera” dezvoltă o temă romantică, ce a însemnat în istoria baletului trecerea de la epoca romantică la epoca clasică. Cadrul Vechii Indii era la modă în epocă. Petipa s-a inspirat din moda epocii, dar a folosit propria sa estetică. Dacă pentru alcătuirea libretului a pornit de la poemulepic „Shakuntala” scris de poetul indian Kalidasa, „Regatul umbrelor” pare să fi fost inspirat de ilustrațiile lui Gustav Dore la „Paradisul” lui Dante. Exotismul, ființele supranaturale precum silfidele, umbrele, nemfele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică.

Coregraful Mihai Babușka despre montarea de pe scena Operei Naționale București „Baiadera este unul dintre cele mai frumoase și dificile balete clasice și mertită din plin să figureze în repertoriul companiilor din zilele noastre, desigur cu mici ajustări. Am încercat să scutur libretul de artificii și de lungimile inutile, respectând în mare parte coregrafia originală a lui Petipa. Am restrâns baletul la două acte, preocupându-mă mai ales de dinamizarea pantomimei, altfel desuetă, fără să afectez coerența poveștii. Finalul a cunoscut rezolvări diferite de-a lungul timpului, de la un coregraf la altul. Cel pentru care am optat eu este dat de eșarfa ce străbate baletul ca un laitmotiv de la prima apariție a Nikiei, făcând legătura cu lumea de dincolo, ce în care îl va atrage și reîntâlni pe iubitul ei Solor. Am conferit mai mult contur acestui rol masculin, neglijat în alte versiuni. Am schimbat câteva centre de greutate, făcând din Rajah personajul negativ principal și epurând excesele de răzbunare ale celorlalte personaje. Am renunțat la clasicele tutu-uri din dorința ca întregul spectacol să aibă un marcant iz indian.”

Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 9 februarie 2019, începând cu ora 18:30.

„Don Carlo”,  de  Giuseppe Verdi

Opera Națională București prezintă duminică, 13 ianuarie 2018, începând cu ora 18:30 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi. Regia, decorul, costumele și luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

Mario de Carlo despre spectacolul „Don Carlo” de Giuseppe Verdi ce se va desfășura pe prima scenă lirică a țării: ,,Rolul de regizor (și decoruri, costume și lumini) în cazul <Don Carlo> este ca și cum te-ai arunca de pe stânca din Acapulco. Chiar dacă știi că vei scăpa cu viață – pentru că alții au făcut asta înaintea ta – riscul de a fi rănit este mare; și, mai presus de toate, tensiunea adrenalinei se ridică la niveluri critice. Emoțiile atât de puternice și pline de satisfacții un sunt ușor de demonstrat, în fața altor titluri. În Don Carlo ne aflăm față în față cu personaje enorme. Este adevărat că acest lucru se întâmplă în multe lucrări de Verdi (să ne gândim la Violetta, la Rigoletto, Azucena, dar nu numai), însa aici toți sunt giganți și se mișcă toți împreună!”.

Cu un libret în limba franceză semnat de Joseph Méry şi Camille du Locle, după tragedia lui Friedrich Schiller, opera „Don Carlos” i-a fost solicitată lui Verdi de către Opera din Paris – unde a avut loc și premiera la data de 11 martie 1867. Compozitorul a revenit apoi asupra lucrării sale, dăruind contemporanilor şi o versiune în limba italiană care a fost prezentată la Teatro alla Scala din Milano la 10 ianuarie 1884. Astfel, opera „Don Carlos” comandată de francezi va fi denumită în ţara lui Verdi „Don Carlo”, versiune reprezentată frecvent în paralel cu cea originală, în limba franceză.

Povestea lucrării are ca punct incipient situaţia politică şi socială din Europa secolului al XVI-lea. Posibila căsătorie a tânărului Carlo, fiul regelui Filip al II-lea, cu prinţesa Elisabeta de Valois, fiica regelui Henri al II-lea, are ca scop aducerea păcii între Franţa şi Spania, țări aflate în război la acea vreme. În ciuda aşteptărilor, cei doi se îndrăgostesc, însă regele Spaniei se împotriveşte dorinţei celor doi, căsătorindu-se el însuşi cu tânăra prinţesă. Istoria, politica, religia și dragostea se împletesc ingenios într-un subiect ce conţine şi o mare parte de ficţiune, acurateţea istorică e relativă de dragul poveștii.