Invitaţii tentante la Opera Naţională

„Corsarul” – de pe scena legendarului Bolşoi Pentru toţi iubitorii de balet, un eveniment ce nu trebuie ratat – compania de balet a legendarului Teatru „Bolşoi”, dansatori străluciţi şi partitura îndrăgită a baletului „Corsarul” – va fi transmis, în direct, în condiţii HD, pe ecranul de proiecţie al Opera Naţionale din Bucureşti, duminică, 11 martie, […]

Invitaţii tentante la Opera Naţională

„Corsarul” – de pe scena legendarului Bolşoi Pentru toţi iubitorii de balet, un eveniment ce nu trebuie ratat – compania de balet a legendarului Teatru „Bolşoi”, dansatori străluciţi şi partitura îndrăgită a baletului „Corsarul” – va fi transmis, în direct, în condiţii HD, pe ecranul de proiecţie al Opera Naţionale din Bucureşti, duminică, 11 martie, […]

„Corsarul” – de pe scena legendarului Bolşoi

Pentru toţi iubitorii de balet, un eveniment ce nu trebuie ratat – compania de balet a legendarului Teatru „Bolşoi”, dansatori străluciţi şi partitura îndrăgită a baletului „Corsarul” – va fi transmis, în direct, în condiţii HD, pe ecranul de proiecţie al Opera Naţionale din Bucureşti, duminică, 11 martie, la ora 17.00.

Teatrul „Bolşoi” din Moscova este unul dintre cele mai importante teatre lirice din lume. Sezonul 2011- 2012 a fost marcat de încheierea lucrărilor de renovare la clădirea istorică a Teatrului „Bolşoi”, care au durat şase ani. Gala de redeschidere a teatrului liric, eveniment extraordinar care a reunit celebri artişti lirici şi balerini, inclusiv soprana Angela Gheorghiu, a fost transmisă în direct în Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti.

„Corsarul”, de Adolphe Ch. Adam, balet în trei acte şi un epilog, este inspirat din poemul cu acelaşi nume scris de Lord Byron în 1814. Baletul a fost creat original pentru „Opera din Paris”, în 1856, de Joseph Mazilier, pe un libret de Jules Henri Vernoy de Saint Georges. În 1858, Jules Perrot a prezentat versiunea sa a baletului, care l-a avut în distribuţie chiar pe cunoscutul coregraf Marius Petipa. Coregrafia spectacolului a fost refăcută de Alexei Ratmanski şi Yuri Burlaka, după cea originală a lui Marius Petipa. Noua versiune coregrafică îi aparţine lui Alexei Ratmanski.

Scenă din Corsarul

Din distribuţia spectacolului fac parte nume legendare ale baletului rus: Svetlana Lunkina, Ruslan Skvortsov, Andrei Merkuriev, Nina Kaptsova, Anastasia Staşkevici şi Viaceslav Lopatin.

Tot în luna martie la ONB, iubitorii teatrului liric pot urmări, în direct, spectacolul „Boema” (13 martie, ora 21.00) de pe scena „Gran Teatre del Liceu”, din Barcelona, şi spectacolul de balet „Romeo şi Julieta” (22 martie, ora 21.30), de la „Royal Opera House Covent Garden” din Londra.

Transmisiunile sunt realizate cu sprijinul Asociaţiei „Friends of Opera”.

Albă ca Zăpada îşi găseşte un nou prinţ!

Mihai Mezei, la repetiţii

Copiii, părinţii şi bunicii, dar şi cei care vor să-şi amintească de magia basmelor copilăriei nu trebuie să lipsească de la această poveste clasică, plină de farmec.

Duminică, 11 martie (11.00), Albă ca Zăpada şi piticii ei vin la Opera Naţională Bucureşti în paşi de balet ca să-şi spună aventurile şi, evident, să rupă vrăjile Reginei nemiloase. Balerinii Operei Naţionale Bucureşti, costumaţi în personaje de poveste, oferă tuturor celor care iubesc dansul o poveste de neuitat.

Scenă din Albă ca Zăpada

Pentru prima oară în cariera sa, balerinul Mihai Mezei va da viaţă personajului Prinţul. Artistul a obţinut o bursă de studii la Academia Naţională de Dans Clasic din Roma (Italia, 2001). Printre rolurile pe care balerinul le-a interpretat se numară: Siegfried din „Lacul Lebedelor”, rolul titular din „Spărgatorul de nuci”, prinţul Desiré din „Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski), Basilio din „Don Quijote”, Solor din „Baiadera” (Ludwig Minkus).

Din distribuţia spectacolului „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu fac parte soliştii şi colaboratorii ONB : Mădălina Stoica, Monica Petrică, Antonel Oprescu, Virgil Ciocoiu, Liliana Nică, Andra Ionete, Mihaela Soare, Kokoro Umemmoto, Megumi Koshi, Clarisa Cristea, Cristina Mitu, Georgiana Stroe, Răzvan Marinescu, Mircea Ioniţă, Andrei Dolcoş. Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

O mare artistă şi un mare titlu: „Turandot”

Aşa cum v-a obişnuit, Opera Naţională Bucureşti dedică periodic unul dintre spectacolele sale din repertoriu unui artist care, de-a lungul carierei sale, a înnobilat prima scenă lirică a ţării.

Sâmbătă, 10 martie (19.00), este rândul Luciei Becar să primească din partea colectivului şi a publicului un spectacol dedicat: capodopera pucciniană „Turandot”.

„Sunt foarte onorată de faptul că Opera organizează acest eveniment. Mulţumesc conducerii teatrului, întregului colectiv implicat în organizare. Va fi o amintire plăcută pentru mine”, mărturisea Lucia Becar, interpretă de marcă a scenei lirice româneşti.

Soprana Lucia Becar a debutat la Opera Naţională Bucureşti în anul 1965, în spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, sub bagheta dirijorului Mircea Popa. De atunci, timp de mai bine de două decenii, a interpretat roluri principale în premierele ONB, remarcându-se în special în rolul titular al operei „Turandot” de Giacomo Puccini. La palmaresul său s-au adăugat de-a lungul timpului roluri precum Elisabeth şi Venus din „Tannhäuser”, Senta din „Olandezul zburător” de Richard Wagner, precum şi rolul principal din „Tosca” de Giacomo Puccini.

A cântat alături de mari nume ale scenei internaţionale precum Richard Riffel şi Karl-Walter Böhm în „Tannhäuser” de Richard Wagner, Bojidar Lazarov şi Stoian Popov în „Tosca” de Giacomo Puccini.

A participat la turnee în ţări ca Grecia, Bulgaria, Austria, Germania şi este menţionată în mai multe dicţionare de specialitate, printre care „Who’s Who in Opera” (New York, 1976).

Din distribuţia spectacolului fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Silvia Sorina Munteanu, Florin Diaconescu, Marius Boloş, Kamen Chanev, Irina Iordăchescu, Florin Simionca, James Lee, Valentin Racoveanu, Dan Indricău.

Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Soare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.