Ioana Maria Vlas, condamnată la zece ani de închisoare în dosarele FNI şi FNA, rămâne în arest, după ce Judecătoria Ploieşti a respins ca neîntemeiată cererea acesteia de eliberare condiţionată şi a obligat-o să plătească statutului cheltuieli de judecată de 200 de lei.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a respins, joi, ca neîntemeiată cererea de eliberare condiţionată depusă în 31 mai de Ioana Maria Vlas, condamnată la zece ani de detenţie în dosarele FNI şi FNA, informează Mediafax.
Conform sursei citate, Ioana Maria Vlas a fost obligată la plata a 200 de lei cheltuieli de judecată.
Decizia Judecătoriei Ploieşti poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile de la comunicare.
În 11 mai, o comisie din cadrul Penitenciarului Târgşor a luat în discuţie cererea de eliberare condiţionată a Ioanei Maria Vlas şi a decis amânarea cu şase luni a posibilităţii de eliberare, până la data de 10 noiembrie 2010, când comisia se va întruni din nou şi va rediscuta acest caz.
Discutarea posibilităţii de eliberare condiţionată înainte de termen s-a făcut din oficiu în cadrul comisiei de la nivelul Penitenciarului Târgşor, comisie prezidată de judecătorul delegat pentru exeutarea pedepselor din acest penitenciar.
Potrivit legii, deţinuţii cu vârste de peste 55 de ani şi care au de executat pedepse mai mici sau egale cu zece ani pot beneficia de liberare condiţionată înainte de expirarea termenului pedepsei, dacă au efectuat o treime din pedeapsă, Ioana Maria Vlas îndeplinind aceste condiţii.