Iod radioactiv descoperit în Masivul Ceahlău

Iod radioactiv a fost descoperit în zăpada de pe Ceahlău. Anunţul specialiştilor vine după ce ieri au fost anunţate urme ale radiaţiilor de la Fukushima în apa de ploaie şi în laptele din zona Slănic Prahova.

Valorile sunt mici şi nu pun în pericol sănătatea. Cercetătorii au descoperit urme de iod radioactiv în depunerile de pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău. Practic masurătorile au fost făcute după filtrele de la staţia de supraveghere a radioactivităţii mediului de pe Vârful Toaca la peste 1850 metri altitudine. Încă din data de 3 martie aceste filtre sunt trimise zilnic la Iaşi unde este o staţie de radioactivitate a mediului şi sunt măsurate aceste probele din aer, depuneri şi precipitaţii.

Valorile înregistrate de angajaţii Agenţiei de Protecţie a Mediului Iaşi sunt 2,6 pâna la 3,2 Decomandată nivelul de radioactivitate înregistrat în solul şi aerul de pe Vârful Toaca se încadrează în limitele stabilite pentru Uniunea Europeană.

Marţi, Institutul de Fizică Nucleară a anunţat descoperirea unor urme de iod radioactiv în apa de ploaie şi în laptele de oaie în zona Slănic. Experţii în energie nucleară susţin că valorile sunt mici şi nu au impact asupra populaţiei. Mai mult, Ministerul Sănătăţii dă asigurări că nu există un pericol pentru sănătatea populaţiei datorat expunerii la Iod 131.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.