Iohannis a decretat: „Asta pur și simplu nu se poate”

Reacție previzibilă a președintelui Klaus Iohannis la anunțata ordonanță a PSD pentru modificarea Codurilor penale.

Iohannis a susținut, joi, la Bruxelles, că planul PSD de a modifica prin OUG Codurile penale nu este posibil, deoarece ”există practica CCR care a declarat astfel de încercări pur și simplu neconstituționale”.

”Asta pur și simplu nu se poate. S-a mai încercat. Există practica CCR care a declarat astfel de încercări pur și simplu neconstituționale. Guvernul nu poate legifera prin ordonanță pe o speță care este în procedură uzuală în Parlament. E foarte simplă explicația. Deci nu se poate”, a declarat Klaus Iohannis, prezent la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles.

În ce privește suspendarea ședinței CSAT de marți, Iohannis a afirmat că acest lucru a fost făcut de comun acord, nefiind una ostilă.

„Acea suspendare am făcut-o de comun acord, nu a fost o suspendare ostilă, și am fost de acord să reluăm discuțiile la o dată ulterioară”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a mai susținut, joi la Bruxelles, că nu a discutat niciodată cu cancelarul german Angela Merkel despre mutarea ambasadei României în Israel din orașul Tel Aviv la Ierusalim.

„Intenționez să am o întâlnire cu doamna Merkel, dar această chestiune a ambasadei nu am discutat-o niciodată. Nu știu de unde a apărut acea informație. Nu a existat între noi doi o discuție pe această temă”, a afirmat președintele, înaintea participării la reuniunea Consiliul European.

Ulterior, Președinția a anunțat că întâlnirea cu Merkel a avut loc.

Președintele a avut joi o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, în marja reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

”În cadrul întâlnirii au fost abordate tematici de actualitate ale agendei europene, cu accent pe reflecția privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit și gestionarea migrației la nivel european. Discuțiile au evidențiat specificitatea contextului european actual, marcat de procesul Brexit și perspectiva alegerilor europene, precum și complexitatea dosarelor aflate pe agenda europeană și necesitatea de asigura o gestiune cât mai eficientă a acestora. Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Angela Merkel au discutat despre Summitul informal privind viitorul Europei de la Sibiu, din 9 mai 2019, care va avea un rol important în conturarea viitoarei Agende strategice a Uniunii, menite să ghideze acțiunea UE pentru perioada 2020-2024, să consolideze unitatea între statele membre și să asigure sprijinul cetățenilor pentru proiectul european. Totodată, ambii lideri au evidențiat necesitatea transmiterii cu această ocazie a unei viziuni clare asupra viitorului Uniunii, pe baza consolidării unității între statele membre”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020, a fost subliniată, potrivit sursei citate, importanța obținerii în timp util a unui acord pentru a transmite un mesaj pozitiv cetățenilor europeni cu privire la capacitatea Uniunii de a consolida proiectul european.

”Președintele României și Cancelarul german au exprimat dorința comună de a încheia într-o manieră ordonată procesul de retragere a Marii Britanii din UE. Cei doi înalți oficiali au apreciat că Acordul de retragere agreat la nivel politic de către Uniunea Europeană și Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecințelor negative ale Brexit pentru ambele părți și pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetățeni și mediul de afaceri. Totodată, a fost subliniat faptul că ratificarea Acordului de retragere va permite construirea unui viitor parteneriat ambițios între UE și Marea Britanie. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat angajamentul și implicarea României, ca viitoare Președinție a Consiliului UE, în avansarea agendei europene în perioada următoare, precum și necesitatea de a avea o cooperare foarte strânsă cu toți partenerii europeni, în acest sens”, se mai arată în comunicatul Președinției.

La rândul său, conform sursei citate, Angela Merkel a asigurat de deplina susținere pe care Germania o va oferi României pe perioada exercitării Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, în contextul bunei cooperări între România și Germania în domeniul afacerilor europene.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

11 Comentarii

  1. dar oug pruna???? bai iohannus, cum le stii tu cu legiferarea…dar ravasitoarea, cand decretezi tu ca ar fii posibil sa dea curs invitatiei la procuratura???

  2. informatia a aparut in timpul „vizitei oficiale de stat la spritz” in Londra, impreuna cu ravasitoarea… si eventual cu Puiu Popoviciu… printul Charles era ocupat si n-a avut nici el timp de delegatia oficiala din colonie…

  3. Domnule Reichsprotektor, de Sarbatori va urez ” lemnul si spatiile mici „! Stiti dvs. unde.

  4. suspendarea nefiind una ostilă, ci doar puţinel, o idee, duşmănoasă…

  5. Presedintele ar face bine sa declanseze Referedumul pt. OUG ( lEGE ) privind amnistia si gratierea infractorilor ! Poporul are dreptul sa se exprime prin vot , pe o problema atit de grava !

  6. MIZERIA IOHANNISTA! DE UNDE „AMBII LIDERI”? Lidrul cui este acest Iohannis? A lui Carmen? A lui COT-RO-CE-NI? Un om care rade atunci cand se discuta probleme serioase, ESTE SERIOS? NU! Cineva acum mult timp mi-a atras atntia asupra acestui comportament a celor mai misei oameni care pot exista! EI isi ascund fata, frustarile, necunoasterea, prostia, incultura si incoerenta de a lua o hotarare dreapta, cinstita, barbateasca, printr-un sinistru ranjet degustator! Si ia in deradere orice lucru serios! Jigneste, loveste, NU RESPECTA NIMIC SI PE NIMENI, se razboieste DESI STIE PREA BINE CA NU ARE DREPTATE! Azi ii merge, maine va fi un nimic, degustator de mic!

  7. „Asta pur și simplu nu se poate” Am ajuns sa avem dictatura Hans-Werner Ciolanis! Pai infractorul asta ordinar hotareste cine e vinovat, hotareste dupa bunul sau plac cum sa arate legile, hotareste ca nevasta-sa este nevinovata, si asa mai departe! RUSINOS!!! Si toate astea le spune cu un rinjet de sfidare! Si poporul tolereaza acest nesimtit arogant!

  8. Uite aşa o barbă avea şi aşa şi-o pieptăna… bla-bla-uri săseşti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.