Iohannis, către Dăncilă: Agenda la control!

Klaus Iohannis se implică în cel mai nou scandal. Președintele i-a transmis luni, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului, după ce liderii PSD au cerut în ședința de duminică amnistie și grațiere.

Scrisoarea a fost prezentată luni dimineață de către Administrația Prezidențială.

Stimată doamnă Prim-ministru,

În vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituție, vă solicit să îmi transmiteți agenda de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului.

Învederez că obligația comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. Potrivit dispozițiilor menționate, agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică autorităților publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”, se arată în scrisoarea către Dăncilă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

17 Comentarii

    • „Lorelay”, puturosenie mica, apari dupa hibernarile necesare tratamentelor la etajul superior spunand, ce altceva, decat
      cretinisme!!! Ticaloaso, cum iti permiti sa-l invoci pe Dumnezeu, bolsevica atee? Individul e un NIMENI MATAHALOS caruia ii place sa se bage-n seama ca tantalaul Dorf-ului…

  1. ar trebui (pe baza de reciprocitate) ca si guvernul sa-i ceara „agenda de lucru” a ravasitoarei sale sotii, Prima Hoata a tarii…

  2. Fleoandra se da lovit!Ce reactie slaba poate avea,vax albina!Il doare de fapt sa vada cand ii baga Orban denuntul pentru inalta tradare- durerea lui- respectiv cand baga Guvernoiu’ amnistia si gratierea- durerea Binomului cel drag si scump, care-l strange de momitze pe el. Trebuia insa el insusi sa raspunda pana acum de ce a refuzat doua demisii si doua numiri de ministri, tot conform Constitutiei. Asa ca io zic sa-i trimeata Guvernul ordinea de zi dupa sarbatori. Una pe zi de Matty, incepand din urma, de la depunerea juramantului, cu 1 Ianuarie 2017. Nu e bine sa te dai algemeine zeitung,cand nu esti nici macar mazeta sporturilor !

    • Alt prost platit degeaba de la partidul comunist pesede care incearca sa ma imite. Sunteti disperati, fraierilor. Numai maimutele imita.

  3. Klaunul isi da total arama pe fata! Sa stea linistit, ca o ordonanta privind amnistia si gratierea, tot va fi data, cu sau fara acordul sau si a gastii de rezistenti turbati! Protestele lor vor fi tratate la fel ca in Franta, cu pulane, gaze si arestari! Nu vreau rezistentii „o tara ca afara”? Iar Dancila sa-i cera presedintelui „agenda” intalnirilor sale si ce documente vrea el sa semneze cu „preteni”!

    • Alooooo. …Dancila! Nu-i da nici o agendă că PLAVANUL îndobitocit la cât de greu îi umblă mintea trece încă un an și rămâi fără agendă. ..!!
      Ăsta este dus cu capul! Vrea să facă pe „Jmecherul ” …prostește vreo două trei dobitoace hastagiene!

  4. Când cineva nu-i bun de nimic s-au nu-i place să muncească se face inspector sau trage sforile sâ ajungă șef mare. Din acastă postură cere explicații, dă ordine, verifică ce fac cei care muncesc ca să poată face observații. Și uite că-i merge, ba sunt și mulți cere-l susțin și-l aplaudă.

  5. Un război de fatada.Nici dragnea nici iohannis nu au curaj.Unul le cere fraierilor sa-si asume ordonanta ,celălalt se face ca se opune.Noi fraierii ,cei tineri învățam germana, cei bătrâni rusă.

  6. Dacă ar fi isteață Viorica ar trece în capul listei la toate ședințele de Guvern, Legea amnistiei și grațierii. Să-i strice neamțului vacanțele! Si, conform snoavei cu „lupu’ la oi”, când acesta n-ar mai fi atent, să adopte prin OUG amnistia și grațierea, și tot ea să fie cu gura mare, că doar l-a informat!

    • Excelenta idee ! Si sa puna sedinta de guvern in fiecare zi de la ora 6:30, iar in zilele de week-end cate doua sedinte suplimentare: la orele 16 si 22. Romania sedintelor de guvern bine facute ! Nici nu o sa mai fie nevoie de suspendare: in doua luni demisioneaza singur sau il demisioneaza madam Georgeta !

  7. O noua fasaiala „prezidentiala”. Iata ce spune art.87 din Constitutie:”ARTICOLUL 87
    (1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
    (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.” Nu cred ca Primul-Ministru este obligat sa-i comunice Presedintelui decat, exclusiv si la cerere, agenda sa de lucru in care se dezbat problemele de la art.87, atunci cand Presedintele POATE participa si prezida aceste sedinte. In rest, flit!!! Iar daca Iohanis isi va permite sa dea buzna (asa cum a mai facut-o) la sedintele guvernului, va trebui poftit afara fara niciun fel de menajamente!!!

    • Ai dreptate, guvernul nu trebuie sa dea socoteala infractorului de la Cotroceni! Guvernul da socoteala doar parlamentului, ce ar trebui sa stie dobitocul! Jegul mai bine ar trimite-o pe Carmencita-Ravasitoarea la procurori!

  8. nu-mi vine sa cred ca postacii depe-aicia sunt de partea puscariasilor! chiar asa v-au spalat creerii alde gadea ?

  9. Doamna prim-ministru Dancilă, în virtutea acelorași articole de lege invocate de către domnul Președinte, solicitați și dumneavoastră agenda săptămânală și zilnică de lucru a domnului Președinte Iohannis. Teoretic din demnitatea supremă în stat pe care o are, dânsul are muncă muncă nenormată adică 7 zile pe săptămână 24 de ore pe zi. Practic dânsul a negociat cu cei care l-au pus 5 zile pe săptămână cu vinerea zi scurtă. Rezultă că nu este un efort deosebit pentru Președenție aceastâ solicitare, agenda domnului Președinte trebuind sâ fie precum cafeaua în Ardeal, scurtă și concentrată.

  10. Cred ca pe Werner il va urechia Carmencita in weckend,de fata cu tot alaiul de caschete galbene…Auzi d-ta,taman acum cand Livache-inima larga-o scutea definitiv de audiente pe la procureti…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.